News
Seria evenimentelor „Citadela naivilor”, de la Palatul Culturii din Iaşi, inițiată de Muzeul Etnografic al Moldovei cu scopul de a pune în valoare lucrările de artă naivă și pe creatorii acestora, continuă în aceste zile cu o expoziție care îl readuce în atenția publicului pe artistul Calistrat Robu, preşedintele Uniunii Creatorilor Profesionişti – Filiala Iaşi şi
București, 25 martie – Gala Muntelui 2021, ajunsă la cea de-a 6-a ediție, eveniment care face parte, în mod normal, din festivalul de film montan ALPIN FILM FESTIVAL, se va desfășura, în acest an, fără spectatori și va fi transmisă LIVE ONLINE. Deși festivalul de film alpin a fost amânat pentru toamnă, în speranța că situația epidemiologică
COMUNICAT DE PRESĂ New York, 22 martie 2021 Luând cuvântul, la 22 martie 2021, în cadrul reuniunii ONU la nivel înalt cu tema “Implementarea obiectivelor privind apa ale Agendei 2030”, desfășurată la New York, Reprezentantul Permanent al României la ONU, Ambasadorul Ion I. Jinga, a subliniat rolul critic pe care apa îl are pentru existența
COMUNICAT In contextul campaniei „Școala în natură”, organizațiile Life Education for All, Natura Vie și Spiridușii Pădurii, realizează un sondaj de opinie pentru a chestiona profesorii, elevii și părinții referitor la oportunitatea ca un anumit număr de ore/lecții pe an să fie desfășurate în aer liber. Aceasta cercetare este realizată în colaborare cu cadre didactice din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din
Ziua Mondială a Teatrului pentru copii și tineret – 20 martie 2021 Pentru 2021, mesajele Zilei Mondiale a Teatrului pentru copii și tineret sunt scrise de Yvette Hardie – președintele ASSITEJși patru tineri producători de teatru și iubitori de teatru din întreaga lume: Malaika Hlatshwayo (Africa de Sud), Luisa Crobelatti (Brazilia), Suzanne Versele (Belgia) și
Comunicat Pentru al doilea an consecutiv, Teatrul pentru copii și tineret Colibri Craiova celebrează atipic, în perioada 20 – 27 martie 2021, Săptămâna Teatrului, eveniment dedicat celor trei mari sărbători ale teatrului: Ziua Internaţională a Teatrului pentru copii şi tineret – 20 martie, Ziua Internațională a Marionetiştilor şi Păpuşarilor – 21 martie şi Ziua Mondială
COMUNICAT Înscrieri deschise la două noi programe educaționale dedicate spațiului cultural, cu ocazia ediției online a TMcult® – un proiect al Asociației Culturale Contrasens. Operatorii și managerii culturali, jurnaliștii și toți cei interesați să își asume un rol în susținerea și dezvoltarea culturii din România, se pot înscrie gratuit până pe 4 aprilie, la una
Adoptată de UNESCO, la Conferința Generală din 1980, Recomandarea cu privire la Statutul Artistului solicită statelor membre să integreze în legislația națională o serie de principii menite să îmbunătățească statutul profesional, social și economic al artiștilor. Plecând de la o definție largă a noțiunii de artist1 și de la premisa că amintitul statut trebuie să
15 martie 2021 Ziua de naștere a lui Constantin Brâncuși, 19 februarie, a devenit zi națională, prilej bine-venit de omagiere a sculptorului român, recunoscut pe plan mondial ca deschizător de noi drumuri în arta modernă. Este însă de datoria noastră să atragem atenția atunci când, în astfel de ocazii, dar nu numai, spațiul public este
În contextul creșterii interesului unor medii de afaceri americane, în special din domeniul vitivinicol, pentru regiunea Europei de Est, compania americano-română OenoCo International împreună cu Centrul Interregional de Advocacy și Diplomație din Chișinău au realizat recent o remarcabilă campanie de promovare a sectorului vitivinicol din Republica Moldova în SUA. Potrivit Paulei Stanca, CMS Certified Sommelier
Older Posts››
‹‹Newer Posts