News
COMUNICAT DE PRESĂ Reprezentantul Permanent al României la ONU, ambasadorul Ion I. Jinga, a participat luni, 28 iunie 2021, la reuniunea de nivel înalt privind îmbunătățirea conduitei personalului de menținerea păcii, organizată de Departamentul ONU pentru operații de pace și Departamentul ONU de managementul strategiei, politicilor și conformității. Evenimentul a fost deschis de Secretarul-General ONU,
Comunicat de presă În cadrul evenimentelor aniversare, Asociaţia Jurnaliştilor Români de Pretutindeni – 10 ani, dăm startul concursului jurnalistic, “Jurnalist de nota zece”. Pentru concurs solicităm participanţilor să ne trimită (până la 15 iulie 2021) un articol de o pagină, +/-10% cu o temă de actualitate românească sau la alegere, una din temele propuse: a) Jurnalistul vizavi de o
Premiul ”Mizzi Locker”, prima ediție, Iași 2021 Anul acesta, 2021, după etapa de jurizare la nouă concurenți, punctajul cel mai mare l-a obținut basul Ivan Dikusar, artist masterand al Operei Naționale Române Iași. A absolvit Colegiul Național de Arte ”Isidor Vorobchievici” Cernăuți, Secția Vioară, paralel Canto, apoi a urmat cursurile Facultății de Interpretare, Compoziție și
255 de români candidează la un post de astronaut ESA Pentru prima dată în decurs de 11 ani, Agenția Spațială Europeană (ESA) a lansat un nou apel pentru candidați astronauți. 199 de bărbați și 56 de femei din România au depus candidaturi pentru aceste posturi, în total la nivel european fiind înscriși 22589 de candidați.
COMUNICAT Cei 250 de ani de foc nestins de la Reșița se sărbătoresc în următoarea perioadă cu câteva evenimente pentru toate vârstele și pasiunile: Festivalul ETNICA, Expoziția de mașini vechi românești și Campionatul Național de Viteză în Coastă (ultimele două, în perioada 25 – 27 iunie). Festivalul ETNICA se află, în 2021, la prima ediție
COMUNICAT Luminița GLIGA CULORILE TIMPULUI | Galeria ARTELOR, Cercul Militar Național – expoziție de pictură – 24 iunie – 11 iulie 2021 Expoziția CULORILE TIMPULUI a artistului vizual Luminița GLIGA, va avea vernisajul joi, 24 iunie 2021, ora 18.00 la Galeria Artelor, Cercul Militar Național din București. Prin acest eveniment se redeschide programul expozițional al
COMUNICAT MOL România și Fundația Pentru Comunitate continuă tradiția și, pentru al 11-lea an consecutiv, premiază profesori și antrenori de excepție, în cadrul Galei Premiilor Mentor; Evenimentul, găzduit în aer liber, în sala Amfiteatru a Teatrului Național București, s-a bucurat de prezența Prof. Univ. Dr. Ioan Cristescu, directorul Muzeului Literaturii Române, cât și a unor personalități
În luna iunie, limba română, asemenea reginelor din povești, cu un ochi râde, cu altul plânge. Au trecut 132 de ani de la contopirea lui Mihai Eminescu cu Universul care ni-l dăruise. Dar anul acesta aniversăm și o jumătate de mileniu de când limba română a fost atestată oficial. 500 de ani de când a fost
De Lucreția Berzintu Domnule Eminescu, vă invit să răspundeți la câteva întrebări jurnalistice, având în vedere că prin forța împrejurărilor ați fost ziarist timp de șase ani la cotidianul ”Timpul”, începând din toamna anului 1877. Lucreția Berzintu(L.B.): – Așadar, care este părerea dumneavoastră despre politica ce se face în România? Mihai Eminescu(M.E.): – „Părerea mea
TÂRGUL DE ȚARĂ Atelier gastronomic Muzeul ASTRA, Filarmonica de Stat Sibiu, Ansamblul Folcloric Profesionist Cindrelul – Junii Sibiului şi Biblioteca ASTRA 18:00-până la epuizarea porților de mâncare PROGRAM ARTISTIC NOAPTEA MUZEELOR, EDIȚIA A XVII-A 17:00 – Recital formația Hanu’ ora 18.00 – Deschiderea programului la Târgul de Țară; Recital susţinut de Nicolae Furdui Iancu, Tudor
Older Posts››
‹‹Newer Posts