News
3 octombrie 2026. Zi rece de toamnă, cu un soare care abia-abia își mai aruncă stingher razele peste orașul celor Șapte coline. Dar, undeva, mai bine zis la Casa Cărții din Iași, s-a pregătit un eveniment menit să răspândească raze de căldură peste tot. Într-o atmosferă caldă și primitoare, a avut loc o lansare
Comunicat de presă 05 octombrie 2026 Academia Română celebrează, în acest an, 160 de ani de la fondare. Sunt un secol și șase decenii în care cel mai înalt for de consacrare științifică și culturală al țării și-a îndeplinit misiunea de a dezvolta știința și cultura românească și de a reuni, în jurul valorilor academice,
Cristian Bucur Președinte, Asociația Jurnaliștilor Români de Pretutindeni Cincisprezece ani înseamnă o viață de om în presă. Dacă privim în urmă, în toamna lui 2011, peisajul arăta cu totul altfel. Ne adunam atunci pentru prima dată în fața unor ecrane, din colțuri de lume despărțite de mii de kilometri și fusuri orare diferite, mânați de
hub digital pentru presa culturală de limbă română din Europa Asociația Opera Scrisă.RO lansează proiectul „Rețeaua Europeană România Culturală”, un hub digital care conectează presa culturală de limbă română din diaspora europeană, realizat împreună cu Filiala Occident – Diaspora și Minorități a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
Profesorul și autorul de benzi desenate Mihai Ionuț Grăjdeanu vine, la început de an școlar, cu o publicație care îmbină utilul cu plăcutul: un caiet de lucru pentru copiii și adolescenții pasionați de desen, manga și benzi desenate, caiet care îi ajută să creeze propriile personaje, scene și povești ilustrate, pas cu pas. Un ghid
Comunicat de presă 28 septembrie 2026 Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române și Centrul de Studii Transilvane organizează joi, 1 octombrie 2026, de la ora 12:00, ceremonia de acordare a Burselor „Liviu Maior”, ediția 2026, și lansarea volumului „Guvernanți și români: «Dosarul maghiar». Odiseea Arhivei Secrete a Ministerului Regal Maghiar de Interne și
București 29 septembrie 2026 COMUNICAT DE PRESĂ Biblioteca Academiei Române vernisează luni, 5 octombrie 2026, la ora 12:00, expoziția „Donația Dimitrie N. Ciotori – documente cartografice din secolele XVII-XVIII”, în Sala „Theodor Pallady” din Calea Victoriei nr. 125. În deschidere vor lua cuvântul prof. ing. Nicolae Noica, membru de onoare al Academiei Române și director
Brașov, 28 septembrie 2026 Alpin Film Festival 2026, cea de-a 11-a ediție a festivalului internațional de film montan afiliat la International Alliance for Mountain Film, s-a încheiat duminică, 27 septembrie, după o săptămână efervescentă, cu evenimente care au consolidat poziția Brașovului și a României pe harta internațională a culturii montane. Premiile ediției au fost decernate
On October 7, the General Prosecutor’s Office of the Republic of Lithuania invites you to the forum „Internal Reporting Channels: From Investigation Results to Effective Practice,” where representatives of the public and private sectors as well as Lithuanian and foreign experts will meet. The forum will be opened by Prosecutor General Nida Grunskienė. The forum’s
Pe 7 octombrie, Procuratura Generală a Republicii Lituania vă invită la forumul „Canalele interne de raportare: de la rezultatele investigațiilor la bunele practici”, un eveniment care va reuni reprezentanți ai sectoarelor publice și private, precum și experți lituanieni și străini. Forumul va fi deschis de către Procurorul General, Nida Grunskienė. Întrebarea centrală a forumului este:
Older Posts››
‹‹Newer Posts