News

Anul Nou Chinezesc sărbătorit la Londra
27 ianuarie 2020
În zilele de 25-26 ianuarie la Londra (Anglia) au avut loc mai multe evenimente pentru a marca intrarea în Noul An Chinezesc, Anul Şobolanului de Metal. Momentul culminant al festivităţii a avut loc pe 26 ianuarie. După orele 10.00 a.m. din partea de nord a Pieţei Trafalgar, pe calea Charing Cross până la strada Shaftesbury,

Reprezentantul Permanent al României la ONU, Ambasadorul Ion I. Jinga, a susținut o intervenţie în cadrul dialogului la nivel înalt organizat de Președintele Adunării Generale ONU cu ocazia Zilei Internaționale a Educației, 24 ianuarie 2020
24 ianuarie 2020
COMUNICAT Reprezentantul Permanent al României la ONU, ambasadorul Ion I. Jinga, a susținut, la 24 ianuarie 2020, o intervenție în cadrul dialogului la nivel înalt organizat de Președintele Adunării Generale ONU cu ocazia Zilei Internaționale a Educației. Diplomatul român a menționat importanța educației în dezvoltarea economică a statelor și rolul semnificativ pe care aceasta îl

„Maeștri ai benzii desenate science – fiction românești”, perioada 1960-1989
COMUNICAT Clubul Antares în colaborare cu Mihai Ionuț Grăjdeanu, creator de bandă desenată vă invită la prima ediție a Expoziției: „Maeștri ai benzii desenate science fiction – românești”, perioada 1960-1989. Vernisajul va avea loc în data de 8 februarie 2020, la Secția pentru Copii și Tineret, Centru de Excelență a Bibliotecii Județene ”George Barițiu”, strada Iuliu Maniu nr.

Ziua Micii Uniri sărbătorită la Viena
22 ianuarie 2020
COMUNICAT COMUNICAT LA MULTI ANI 2020! – Sărbătorim împreună la VIENAOPERNSÄNGER STUDIO WIEN & RADIO TV UNIREA – au deosebita plăcere de a vă invita, să luați parte la CONCERTUL DE GALA – „FESTKONZERT”- dedicat împlinirii a 161 de ani de la UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE din 1859 (MICA UNIRE) Un eveniment al comuniunii de suflet

Exponatul lunii ianuarie 2020 „Mici însemne ale unor mari năzuințe. Simboluri ale Unirii Principatelor în filatelie și numismatică”, la Muzeul Național de Istorie a României
COMUNICAT DE PRESĂ Cu prilejul celebrării a 161 de ani de la Unirea Principatelor Române, Muzeul Național de Istorie a României prezintă, în cadrul seriei de evenimente „Exponatul lunii”, micro-expoziția „Mici însemne ale unor mari năzuințe. Simboluri ale Unirii Principatelor în filatelie și numismatică”. Vernisajul va avea loc joi, 23 ianuarie 2020, la sediul Muzeului

Week-end sub semnul poveștilor, la Teatrul Colibri
COMUNICAT Teatrul pentru copii și tineret Colibri Craiova își așteaptă cu drag publicul sâmbătă, 25 ianuarie 2020, la ora 11:00, la spectacolul – lectură Bubico și Domnul Goe, susținut de actorii Rodica Prisăcaru și Mugur Prisăcaru, în Sala Studio. Prețul biletului pentru spectacolele – lectură este 10 lei / pers. Tot sâmbătă, 25 ianuarie 2020,
Steaua ,,Moldoveanu” si exoplaneta ,,Negoiu” — Romania si peste alte 100 tari au selectat numele unor sisteme exoplanetare pentru a sarbatori centenarul Uniunii Astronomice Internationale
Comunicat de presa 22 ianuarie 2020 La finalul anului 2019, numele a peste 110 sisteme de exoplanete si stele gazda alese in campania ,,IAU100 NameExoWorlds” au fost anuntate in cadrul unei conferinte de presa din Paris (Franta). In 2019, cu ocazia aniversarii a 100 de ani de la infiintarea Uniunii Astronomice Internationale (UAI), 112 tari, printre care
Revoluţia Română din decembrie 1989
19 ianuarie 2020
Interviu realizat de preşedintele AJRP Cristian Bucur cu Arpad Szoczi, producătorul documentarului „Timişoara: Adevărata istorie din spatele Revoluţiei Române”.

JUCĂRIA 2
Andra, o piesă din lumea șahului tradițiilor românești susținea la Digi 24 fm într-un interviu omenesc cu Cătălin Striblea spunea (după un concert în duet cu Enrique Iglesias) că se regăsește în stilul „Latino” și că a trăit într-o altă lume în el. Lucru care m-a dus cu gandul la „Teoria câmpurilor cu coarde” (String

