Președintele Alexandrion Group, Nawaf Salameh, invitat la Casa Albă
20 martie 2019
Comunicat de presa
Președintele Alexandrion Group a participat, luni seară, la o recepție organizată la Casa Albă. Împreună cu soția, doamna Rim Daoud, și cu C. E. O.- ul Alexandrion Group, domnul Stelios Savva, Nawaf Salameh a răspuns pozitiv invitației adresată de Președintele Statelor Unite Ale Americii, Donald Trump, și de Prima Doamnă, Melania Trump.
Recepția a fost oferită de cuplul prezidențial cu ocazia aniversării Zilei Naționale a Greciei. Pe 25 martie, Republica Elenă, sărbătoreşte 198 de ani de la declanşarea Războiului de independenţă din 1821. La ceremonie, Grecia a fost reprezentată de Înaltpreasfințitul Demetrios, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Grecești din S.U.A.
Prezența președintelui Alexandrion Group în S.U.A. a devenit una constantă în ultimul an și se datoarează investiției pe care compania o face în orașul Carmel din statul New York. Alexandrion Group construiește prima sa distilerie din S.U.A., aceasta va include o distilerie de 12.000 de metri pătrați, un centru pentru vizitatori și săli pentru degustare, iar finalizarea sa este programată în decursul anului 2020.
Noua distilerie va produce băuturi spirtoase premium adaptate pieței din S.U.A., precum whiskey, burbon, gin, brandy și votcă, aceste noi produse urmând a fi exportate în cele 50 de țări în care Alexandrion Group este furnizor la nivel internațional. Valoarea totală a investiției se ridică la 100 de milioane de dolari și presupune crearea a 400 de locuri de muncă.
###
Despre:
Alexandrion Group este lider în producţia și distribuţia de vinuri și băuturi alcoolice din România și din 2017 singurul producător de single malț din țară. Grupul este format din Distileriile Alexandrion şi Distileriile SABER 1789, care, împreună, înglobează o istorie de peste 200 de ani în industria locală a băuturilor spirtoase și au creat unele dintre cele mai puternice brand-uri din România, recunoscute atât pe plan intern, cât şi internaţional pentru calitatea și rafinamentul lor. Portofoliul de produse proprii cuprinde toate categoriile de băuturi spirtoase cerute pe piaţă, inclusiv băuturi tradiţionale româneşti și produse internaţionale. Dintre acestea, cele mai cunoscute sunt Alexandrion 5* şi 7*, Alexandrion 100, ediţie specială dedicată Centenarului, faimosul vinars Brâncoveanu XO, VS şi VSOP, lichiorul de fructe SABER Elyzia, distilatul de fructe Zolmyr, Vodka Kreskova, dar şi alte produse care au asigurat companiei poziţia de lider pe piaţa băuturilor spirtoase şi tradiţionale din România. Brandurile aflate sub umbrela Alexander (Alexander Vodka, Alexander Lemon şi Alexander Gin) au intrat în portofoliul companiei, prin achiziţie, la începutul anilor 2000. Începând cu anul 2018, Grupul și-a extins activitatea printr-o achiziţie în domeniul producţiei de vin din România, completând astfel oferta noastră cu vinuri liniștite și spumante premiate.