Go to ...

Mandri de parteneriatul cu Agerpres

Agentia Nationala de Presa a Romaniei

RSS Feed

4 octombrie 2024

Ziua Culturii Naționale – un proiect al Academiei Române


Comunicat de presă

8 ianuarie 2019

Academia Română organizează marți, 15 ianuarie 2019, sesiunea festivă „Ziua Culturii Naționale“. Evenimentul va avea loc în Sala Mare a Ateneului Român, începând cu ora 12, și se va desfășura în prezența Președintelui României, Klaus Iohannis, care va rosti un cuvânt de salut.

Manifestarea este moderată de acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, care, în cuvântul de deschidere, va vorbi despre semnificația sărbătoririi Zilei Culturii Naționale pe 15 ianuarie, ziua de naștere a poetului Mihai Eminescu.

Din partea Academiei Române vor susține prelegeri acad. Eugen Simion, președintele Secției de filologie și literatură, și acad. Răzvan Theodorescu, vicepreședinte al Academiei Române, cu temele „Cultura: A câta putere în stat?“, respectiv „Statalitatea românească și vechile sale lăcașuri“.

În cadrul sesiunii festive, va adresa un mesaj Prefericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, iar acad. Mihai Cimpoi va aduce, în alocuțiunea intitulată „Eminescu și Basarabia“, un omagiu poetului național și rolului esențial pe care poezia acestuia l-a avut în păstrarea și cultivarea limbii române și a identității naționale dincolo de granițele țării.

Oficialitățile statului vor fi reprezentate de ministrul Educației Naționale, Ecaterina Andronescu, și ministrul Culturii și Identității Naționale, Valer Daniel Breaz, temele abordate fiind „Omagiu culturii naționale“ și „Cultura națională – valori, permanențe, perspective în context european“.

Sesiunea festivă va fi urmată de un recital de poezie oferit de actorul Dorel Vișan și de un concert susținut de „Camerata Regală“.

Foaierul Ateneului Român va găzdui o expoziție foto-documentară realizată de Biblioteca Academiei Române, în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române. Publicul va avea ocazia să admire unul dintre cele mai prețioase manuscrise eminesciene aflate în colecțiile Bibliotecii Academiei Române, Manuscrisul 2261, conținând „Legenda Luceafărului“, precum și monumentala ediție facsimilată „Manuscrisele Mihai Eminescu“, în 38 de volume, un proiect realizat sub coordonarea acad. Eugen Simion.

Academia Română îndeplinește o misiune de onoare marcând în mod festiv cea de-a noua ediție a Zilei Culturii Naționale, sărbătoare propusă de Academia Română în urmă cu 10 ani și consfințită legislativ de Parlamentul României prin Legea nr. 238/2010. Stabilirea Zilei Culturii Naționale de ziua aniversară a lui Mihai Eminescu aduce, pe de o parte, un omagiu memoriei celui mai mare poet al românilor și, pe de altă parte, propune ca temă de reflecție rolul pe care cultura îl are în păstrarea și cultivarea identității naționale, în condițiile diversității europene.

Sesiunea festivă din data de 15 ianuarie 2019 dedicată Zilei Culturii Naționale este organizată de Academia Română în parteneriat cu Fundația Națională pentru Știință și Artă, beneficiind de colaborarea cu Filarmonica Română, Muzeul Național al Literaturii Române, sub egida Primăriei Municipiului București, și Biblioteca Academiei Române.

Partener media principal: Societatea Română de Televiziune și canalul TVR 3. Parteneri media: Agenția națională de știri Agerpres, Societatea Română de Radiodifuziune și Agenția de știri Basilica a Patriarhiei Române.

Participarea presei la eveniment se face cu acreditare. Rugăm reprezentanții mass-media să transmită solicitările și coordonatele pe adresa Biroului de presă al Academiei Române până cel târziu luni, 14 ianuarie 2018, ora 12.

Biroul de presă al Academiei Române

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More Stories From News

About Asociaţia Jurnaliştilor Români de Pretutindeni