Go to ...

Mandri de parteneriatul cu Agerpres

Agentia Nationala de Presa a Romaniei

RSS Feed

19 aprilie 2024

România vorbește la ONU despre succesele și provocările în implementarea Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă


COMUNICAT DE PRESĂ

Reprezentantul Permanent al României la ONU, ambasadorul Ion Jinga, a susținut marți, 4 decembrie, o declarație în cadrul reuniunii ONU la nivel înalt privind „Succesele și provocările în implementarea Agendei 2030 pentru țările cu venituri medii”.

Diplomatul român a reiterat angajamentul ferm al țării noastre pentru punerea în aplicare a Agendei 2030, care urmărește să nu lase pe nimeni în urmă. Prezentând importanța acordată de România multilateralismului, dezvoltării durabile și drepturilor omului incorporate în Agenda 2030, Reprezentantul Permanent a făcut referire la Raportul Național Voluntar al anului 2018 privind „Transformarea către o țară durabilă și rezistentă”, care a avut loc în iulie anul trecut. În acest context, a evidențiat că noua strategie a României pentru dezvoltarea durabilă 2030 a fost aprobată de Guvern la 9 noiembrie 2018 și va fi lansată oficial pe 10 decembrie.

Amintind că România este o țară cu venituri medii superioare, Reprezentantul Permanent a notat faptul că PIB-ul României a crescut cu 4% în prima jumătate a anului 2018, ceea ce situează țara noastră pe locul șase în UE. A punctat că piața muncii s-a îmbunătățit, rata șomajului fiind aproape de nivelul minim de 4,5% în iunie 2018, în timp ce salariile au crescut cu 8,4%.

Ambasadorul Ion Jinga a arătat că prioritățile Guvernului pentru perioada 2018-2020 includ o mai bună absorbție a fondurilor Uniunii Europene, punerea accentului pe investițiile în infrastructură, îmbunătățirea sistemului de sănătate, reformarea sistemului de pensii și simplificarea administrației fiscale.

Subliniind că România este afectată de schimbările climatice în aceeași măsură ca întreaga planetă, a amintit vulnerabilitatea țării noastre în fața dezastrelor naturale cauzate de schimbările climatice: „În ultimii 50 de ani, inundațiile, secetele și cutremurele au cauzat mii de victime și pierderi de miliarde de euro, afectând economia și infrastructura României”. Aceste realități confirmă, odată în plus, că reziliența la schimbările climatice și dezastrele naturale trebuie să fie rezultatul unui efort pe termen lung, care necesită politici adecvate, o coordonare eficientă la diferite nivele ale administrației publice și trans-sectorială, precum și mobilizarea de resurse financiare semnificative.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More Stories From News

About Asociaţia Jurnaliştilor Români de Pretutindeni