Petre Sergescu, artizan al cooperării internaționale în domeniul istoriei științei
24 mai 2018
Comunicat de presă
22 mai 2018
Academia Română organizează joi, 24 mai 2018, sesiunea omagială consacrată împlinirii a 125 de ani de la nașterea matematicianului Petre Sergescu (1893-1954), membru corespondent al Academiei Române. Manifestarea se va desfășura în Aula Academiei Române, începând cu ora 10, sub titlul „Petre Sergescu, artizan al cooperării internaționale în domeniul istoriei științei“.
În cadrul sesiunii omagiale vor susține alocuțiuni acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, Magda Stavinschi, Efthymios Nicolaidis, Adrian Petruşel, Dorel I. Duca, Alexandru Herlea, Doru Ștefănescu, Ana-Maria Stan, Olimpia Popescu și Cătălin Ioniță.
Cu acest prilej va fi lansat volumul „Petre Sergescu și Gândirea matematică“, ediție îngrijită de Magda Stavinschi. Alături de prezentarea vieții și operei lui Petre Sergescu, conținând o serie de informații recent descoperite, se află și reproducerea integrală a cărții „Gândirea matematică“, o adevărată confesiune pentru cei ce iubesc matematica, dar și pentru cei care se tem de ea. Cartea a fost premiată în 1928 de Academia Română.
Petre Sergescu (1893, Turnu Severin – 1954, Paris) a absolvit Liceul „Traian“ din localitatea natală. Studiile universitare le-a urmat la facultatea de Științe, Litere și Filosofie și Conservatorul de Muzică din București. A continuat pregătirea la Paris, unde a obținut o nouă licență în matematici (1919). În 1923 și-a susținut teza de doctorat cu titlul „Sur les noyaux symétrisables“ la Universitatea din București. A fost profesor de geometrie analitică la Universitatea din Cluj (1926-1943) și la Institutul Politehnic din București (1943-1946), pe care, în perioada 1945-1946, l-a condus în calitate de rector. În 1929 a înființat revista „Mathematica“ din Cluj, publicație al cărui secretar a fost până în 1948. La 26 mai 1937 a fost ales membru corespondent al Academiei Române. A părăsit România în anul 1946 și s-a stabilit în Franța. În 1948 i s-a ridicat cetățenia română. Din 1952 a lucrat la Centre National de la Recherche Scientifique – CNRS. La 3 iulie 1990 a fost repus în drepturi și reprimit în rândurile membrilor Academiei Române. A fost Secretar Perpetuu al Academiei Internaționale de Istoria Științelor, fondator și Secretar General al Uniunii Internaționale a Istoriei Științelor. A fost director al revistei „Archives Internationales d’Histoire des Sciences“. Prelegerile sale susținute la Palais de la Découverte din Paris, unde a organizat lunar conferințe asupra istoriei științei, erau celebre. A fost decorat cu Legiunea de onoare pentru contribuțiile sale remarcabilele la istoria matematicii franceze.
Biroul de presă al Academiei Române