Go to ...
RSS Feed

9 decembrie 2024

PRIMUL FILM DOCUMENTAR PRODUS DE MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE BRAȘOV NOMINALIZAT LA PREMIILE GOPO PENTRU CEL MAI BUN FILM DOCUMENTAR


Pe 27 martie 2018, la Teatrul Național din București, Brașov 1987. Doi ani prea devreme de Liviu Tofan se va duela pentru titlul de documentarul anului 2017 în România cu Țara moartă de Radu Jude (Hi Film Productions), Ouăle lui Tarzan de Alexandru Solomon (producție Hi Film Productions), Planeta Petrila de Andrei Dăscălescu (coproducție FilmLab, HBO Europe Documentaries, HBO Romania), Eu sunt Hercule de Marius Ștefan Iacob (producție HBO Europe Documentaries) și Procesul de Claudiu Mitcu (producție Wearebasca).

Filmul documentar ,,Brașov 1987. Doi ani prea devreme” este o coproducție Muzeul Județean de Istorie Brașov și Casa de Producție TVR, cu sprijinul Consiliului Județean Brașov.

Este primul film documentar produs de Muzeul Județean de Istorie Brașov.

Scenariul și regia: Liviu Tofan. Producători: Demeter Andras Istvan, Nicolae Pepene. Imaginea: Andrei Țoneș, Dinu Mărgărint. Montaj: Robert Kallos. Desene: Mihai Grăjdeanu. Fotografii: Paul Pavel. Muzica: Alexandru Andrieș. Coloana sonoră: Victor Epure. Producători executivi: Mihai Dragomir, Ionuț Cărpătorea.

Partenerii Muzeului Județean de Istorie Brașov în realizarea și promovarea filmului au fost Asociația 15 Noiembrie 1987, Institutul Român de Istorie Recentă, Festivalul de Film Istoric Râșnov, Asociația Mioritics, Muzeul Național Cotroceni, Muzeul Național al Țăranului Român și Universitatea Transilvania Brașov.

Premiera filmului documentar realizat de Liviu Tofan a avut loc în ultima zi a Festivalului de Film şi Istorii Râşnov 2017, pe 6 august 2017, în cinematograful ,,Amza Pellea” din Râşnov. 19 dintre eroii de acum 30 de ani au fost la premieră.

A fost realizată pentru TVR și o variantă scurtă a filmului documentar, care a fost difuzată pe 15 noiembrie 2017, pe TVR 1, TVR Moldova și TVR Internațional.

Filmul documentar a mai avut până în prezent următoarele proiecții în țară și străinătate: reședința ambasadorului S.U.A. (25 septembrie 2017, proiecție pentru corpul diplomatic), Muzeul Național al Țăranului Român (2 noiembrie 2017), Muzeul Național Cotroceni (8 noiembrie 2017), Centrul Cultural Ceh din București (15 noiembrie 2017), Centrul Cultural Reduta Brașov (Gala festivă Brașov 1987, 15 noiembrie 2017), Institutul Cultural Român din Londra (16 noiembrie 2017), Universitatea ,,Transilvania” Brașov (19 noiembrie 2017), Facultatea de Științe Politice – SNSPA (27 noiembrie 2017), Biblioteca Românească din Freiburg (6 decembrie 2017), Muzeul Național al Țăranului Român (Festivalul de Psihanaliză și Film, 9 decembrie 2017), Muzeul Național al Țăranului Român (12 decembrie 2017), cinematograful ,,Gloria din București (13 decembrie 2017).

Mai multe informații despre Gala Premiilor GOPO pe www.premiilegopo.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More Stories From News

About Asociaţia Jurnaliştilor Români de Pretutindeni