Conferinta Asociația Eu și Endometrioza
2 martie 2018
Comunicat
Asociația Eu și Endometrioza în parteneriat cu Societatea de Endometrioză și Infertilitate Est- Europeană, vă invită în data de 3 Martie, orele 11.00 la Spitalul Clinic de Obstetrică – Ginecologie Panait Sârbu din București la evenimentul cu tema: “Infertilitatea în contextul Endometriozei”.
Anul acesta, pentru prima dată în România, medici specialiști organizează în parteneriat cu un ONG, o manifestare publică, menită să vină în sprijinul pacientelor și publicului larg, trăgând astfel un semnal de alarmă în privința endometriozei.
“Asociația Eu și Endometrioza, care a organizat pe tot parcursul anului 2017 evenimente de conștientizare are deosebita bucurie să se alăture în calitate de partener, în premieră în acest an, Societății de Endometrioză și Infertilitate Est – Europeană. Este un prilej minunat în care venim laolaltă, atât paciente, cât și medici specialiști, pentru a ne uni forțele în beneficiul celor care suferă de această afecțiune, dat fiind numărul alarmant de femei cu vârstă reproductivă care sunt diagnosticate anual cu endometrioză. Este nevoie așadar, ca aceste paciente să fie corect informate și să beneficieze de acum înainte de tratamente de calitate la noi în țară”, a declarat Clarisa Iordache, Președintele Asociației Eu și Endometrioza.
“Societatea de Endometrioză și Infertilitate Est- Europeană a fost înființată în anul 2017, din cauza scăderii alarmante a fertilității și natalității, cu un impact, atât medical, cât și psihosocial și financiar major în societate. Dorim să elaborăm un program de studiu fundamental privind patogenia, diagnosticul și tratamentul endometriozei, precum și cercetări privind domeniul infertilității și îmbunătațirii prognosticului sarcinii și a nou-născuților” a declarat Prof. Dr. Elvira Brătilă, unul dintre fondatorii Societății.
Speakeri Invitați în cadrul Conferinței “Infertilitatea în contextul Endometriozei” vor fi:
Prof. Dr. Elvira Brătilă – Medic primar obstetrică –ginecologie, șeful clinicii de Obstetrică Ginecologie a Spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie “Prof. Dr. Panait Sârbu”, București.
Dr. Andreea Velișcu – Medic specialist Obstetrică-Ginecologie, Asistent Universitar Catedra Obstetrică – Ginecologie UMF Carol Davila.
Clarisa Iordache – Jurnalist, Fondator Asociația Eu și Endometrioza.
http://eusiendometrioza.ro/conferinta-publica-infertilitatea-in-contextul-endometriozei/