VALOROSUL REGIZOR ALECU CROITORU A ÎNCETAT DIN VIATĂ! ÎNHUMAREA LA CIMITIRUL BELLU, marți, 5 dec. ora 13.00
3 decembrie 2017
Sâmbătă dimineață 2 decembrie a încetat din viață Maestrul ALECU CROITORU, unul dintre cei mai reprezentativi regizori ai cinematografiei românești , și nu numai, prodecan, profesor emerit , scenarist. Toți cei care doresc să-l revadă pentru ultima dată și să-și ia adio , pot veni la Capela Cimitirului Bellu, luni, 4 decembrie, începând cu ora 13.00, va fi o slujbă religioasă la ora 16.00, iar înhumarea va avea loc marți, 5 decembrie ora 13.00. Lacrimi și pios omagiu acestui Monument al artei și culturii noastre românești!Alecu Croitoru – regizor, scenarist, profesor de Arta Regiei de Film și Televiziune și Arta Actorului de Film și Televiziune, Membru al Academiei TIBERINA din Roma și al Comitetului Internațional pentru Difuzarea Artelor și Literelor prin Cinematograf – s-a născut la 8 decembrie 1933, în comuna Bogza, județul Vrancea.
După absolvirea Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică – I.L. Cargiale București, debutează ca regizor cu filmul artistic de lungmetraj „Merii sălbatici”, urmat de „Vârstele omului”, la care semnează și scenariul. Semnează regia filmelor de lungmetraj: „Lumea se distrează”, „Al treilea salt mortal”, „Am o idee”, „Miezul fierbinte al pâinii”, „Secvențe din istoria filmului românesc”, „Armuri în piatră”, realizat în coproducție cu Studiourile MOLDOVA FILM din Chișinău. Realizează ca regizor și scenarist mai multe filme artistice de scurtmetraj și documentare. Obtine premiul pentru cel mai bun film artistic de scurtmetraj la Festivalul Internațional al Filmului de la Spindleruv Mlyn – Cehoslovacia, 1973, Diploma de Onoare pentru calități artistice la Festivalul Internațional al Filmelor Premiate, Vienala – 1973;
Premiul Special al Juriului la Festivalul Internațional al Filmului – Sibiu, 1993, Premiul I al Juriului Uniunii Cineaștilor.
Regizorul Alecu Croitoru realiza primul lung metraj exact acum 50 de ani, filmul Merii sălbatici, care a avut premiera la 17 mai 1965 (ţin bine minte data, pentru că, în ziua aceea, împlineam 30 de ani), o dramă rurală, în care jucau Dana Comnea, Ştefan Ciobotăraşu, Emanoil Petruţ, Silviu Stănculescu. Trei ani mai tîrziu, regizorul lansa poate cel mai important film al carierei sale regizorale, Vîrstele omului, un superb poem cinematografic, filmat în toate cele 4 anotimpuri – primăvara, vara, toamna şi iarna – pentru a portretiza cele 4 anotimpuri ale vieţii umane – copilăria, tinereţea, maturitatea şi senectutea. Doi copii, alergînd după o floare roşie de dalie – pe care băiatul i-o dăruise fetiţei – şi pe care o luase vîntul, trec prin toate zonele ţării, ajungînd, bătrîni, pe un mal de mare. Acest simbolic traseu existenţial este însoţit de adevărate minuni etnografice, cum sînt Învîrtita din Oaş, Căluşul din Oltenia, Fecioreasca ardelencelor şi Hora moldovenească. Lung metrajul a avut şi un „pui”, multipremiat peste hotare, scurt metrajul Anotimpul mireselor (protagonişti erau Micaela Caracaş şi Vistrian Roman), în care era prezentată vîrsta tinereţii, din periplul vîrstelor omului. Din creaţia cinematografică a regizorului Al G. Croitoru fac parte şi filmele de aventuri, realizate împreună cu Sergiu Nicolaescu: Lupul mărilor (1972) şi Căutătorii de aur (1985), dar şi ingeniosul policier de „spioni” Al treilea salt mortal (1980), în care jucau Ion Dichiseanu, Jean Constantin, Maria Clara Sebök, maestrul Iosefini. Să ne amintim şi de spumoasa comedie Am o idee! (1981), în care apăreau Stela Popescu, Vasilica Tastaman, Rodica Popescu, Melania Cârje, Anda Caropol, Camelia Zorlescu şi Paula Rădulescu; de parabola rurală Miezul fierbinte al pîinii (1983), cu Vistrian Roman, George Motoi, Octavian Cotescu, Cezara Dafinescu… Ar fi multe de spus despre rolurile interpretate de Alecu Croitoru, mai ales în comediile lui Geo Saizescu, despre personalitatea poetului Al G. Croitoru, despre talentul profesorului de film, care a pregătit zeci de promoţii de regizori, operatori şi actori.
(Calin Caliman- Fragment din monografia AL.G.CROITORU zis și MISTER KEYSTONE, Ed. Betta, 2016)