Go to ...
RSS Feed

10 decembrie 2024

< Realitatea iluzorie > expozitie


DanaArtGallery și Metropolis Art Collection vă invită să vizitați expoziția cu numele

< Realitatea iluzorie >  unde expun Bianca Ioniță și Cornelia Popa.

Metropolis Art Collection / Metropolis Center, Str. Grigore Alexandrescu nr. 89-97, București

Vernisaj :14.11.2017, ora 19:00

Expoziția se poate vizita în perioada 14.11 – 11.12. 2017 de luni până sâmbăta în intervalul orar 12:00 – 20:00.

 

Parcurgând vizual imaginile din expoziția  < Realitatea iluzorie >  cele două artiste ne dezvaluie două viziuni diferite  de a percepe realitatea imediată. Corpurile și obiectele transformate  în lumina naturală și lumina artificială  au mesaje diferite în funcție de abordarea artistului.

 

„Am redat  componentele  de inox ale unor motociclete, în care se oglindesc imagini citadine și peisaje repetitive privite din diferite unghiuri. În fiecare imagine este prezent autoportretul sau detalii anatomice surprinse.

Reflexele creează un joc de imagini găsind un echilibru între descriptiv și abstract.

Imaginile se lasă citite treptat, dezvăluind mereu simboluri și elemente noi. Având mai multe centre de interes lucrarile solicită privirea observatorului  către diferite  subiecte concomitent. Astfel lucrările sunt foarte interactive  și în același timp hipnotice, cu o captare intensă a informației și impulsuri vizuale puternice .
Contrastul de umbră și lumină foarte puternic, ce redă efectul de luciu al metalului și liniile curbe, dispuse pe volumul obiectelor realizează tridimensionalitatea formelor și creează dinamism.” Bianca Ioniță
„Pe tot parcursul artistic se menține interesul pentru figura umana, proiectul actual având un caracter mai intim comparativ cu cele anterioare, exprimând frânturi dintr-o realitate individuală, alterată artistic de filtrul subiectiv. Portretele transpun sentimente de nesiguranță, de vulnerabilitate, accentuate de dihotomia dintre universul interior și mediul citadin, al spațiului inter-uman. Notele subtile ale mesajului sunt devoalate prin lumina artificială, care conturează o atmosferă mută, înghețată, atemporalizată. Dramatismul temei este generat și de spectrul gesturilor alese, care revelează încercarea de a se izola de exterior pentru a explora emoții mai adânci, de a se proteja de vulnerabilitate. În contrast cu lumea adulților, portetele cu copii reflectă siguranța de sine și dorința de a plonja cu încredere în același univers de care ceilalți încearcă să se deconecteze .” Cornelia Popa

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More Stories From News

About Asociaţia Jurnaliştilor Români de Pretutindeni