Go to ...
RSS Feed

13 noiembrie 2024

Magia se întâmplă la Târgul de Sânziene de la Grădina cu Artiști


Se spune din moși-strămoși că noaptea de Sânziene sau Drăgaica e una magică, în care toate minunile sunt posibile, cerul se deschide, zânele dansează și sărbătoresc  soarele, dragostea și pofta de viață. Am plănuit așadar exact în weekendul de după această noapte miraculoasă (24 – 25 iunie) o mare sărbătoare la firul ierbii, în inima orașului, în Parcul Grădina Icoanei din sectorul 2.

Pentru că toate fetele sunt zâne de Sânziene și trebuie să fie și mai frumoase, am pregătit târg mare cu peste 50 de meșteri pricepuți care ne aduc haine, bijuterii , accesorii felurite și multe alte lucrușoare cu care să vă împodobiți, pe care să le purtați, oferiți în dar sau luați acasă. Nu promitem că vă veți găsi ursitul la bâlciul nostru de Sânziene dar e un prilej bun să ieșiți din casă și să vedeți dacă a venit și el pe acolo să vă caute.

Cum cere tradiția, le aducem pe fetele pricepute de la Pirate Art care să vă împletească cosițele și să vă facă codițe colorate și poate-poate le puteți convinge să se uite puțin în viitorul vostru din cărțile de tarot, pe Mirela care vă învață să faceți coronițe din flori și pe Laura de la Henna Journey care vă împodobește cu tatuaje temporare spectaculoase cu henna.

Zânele cântă dansează de Sânziene așa că Ioana Lupescu de la București Swing Dance Society vă învață dansuri mai puțin arhaice dar mai ușor de exersat și pentru ne-experimentați iar Jean Baptiste Manitou și Arlequin ne invită sâmbătă seară la mare jam session cu instrumente nemaiauzite.

Și cei mici care ne trec pragul parcului vor avea parte de sesiunile lor de magie, când lucrurile nu o să mai fie exact ce erau –  transformând lutul simplu în flori colorate cu Ch’artist – Paint Your Own Pottery Studio, colorând cu Legendele Dacilor, decorând obiecte cu tehnica șervețelului cu Dori’s Creations și realizând personaje din linguri cu Sarang Hangug. Tot pentru ei, duminică seara se face o călătorie în timp, acum 50000 de ani, într-un trib în care limbajul este sunetul tobelor africane, bolurilor tibetane, cel al maracas-urilor amerindiene și al apelor din tobele siberiene, căci aducem un nou atelier de drumming.

Prietenii noștri de la Ludotech, centru de activități educaționale pentru copii și părinți, unde se promovează numai cărți, jocuri și jucării cu sens, fac spațiu de cunoaștere, joacă și relaxare pentru copii cu cort cu retro cinema, jucării senzoriale din lemn, puzzle-ul nesfârșit Tri-Horse și simpaticul roboțel Cubetto și pentru părinți cu Flux cel care dă dependență, placa motrică plină de provocări și cărți și reviste deștepte. Tot ei oferă vouchere de testat spațiul lor permanent tuturor celor care cumpără de la meșterii noștri hăinuțe, jucării și accesorii pentru cei mici.

Scoatem din nou pernele în zona de lounge ca să puteți lenevi unde iarba crește, savura cafeaua turcească aromată și dulciurile de la Micul Bazar și sandvișurile pregătite pe loc de Baghete pe roți, gusta cea mai bună înghețată din oraș de la Butoiul cu înghețată și turta dulce de Covasna.

Ca de obicei, veți găsi la târg căței și pisici de cunoscut, iubit și adoptat, expoziție de pictură cu zâne de la Corina Chirilă și cauze de susținut de la Ana și Copiii.

Intrarea la toate evenimentele Grădinii cu Artiști este liberă.

Programul complet al Târgului de Sânziene îl găsiți pe pagina de Facebook Grădina cu Artiști (https://www.facebook.com/GradinaCuArtisti/) și pe site-ul http://gradinacuartisti.ro/.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More Stories From News

About Asociaţia Jurnaliştilor Români de Pretutindeni