Vizita Promoției 2017 de ofițeri-studenți ai USAWC la Misiunea Permanentă a României pe lângă ONU – New York
8 aprilie 2017
La propunerea generalului-maior William E. Rapp, comandantul Colegiului de Război al Forțelor Terestre SUA (United States Army War College – USAWC), în data de 7 aprilie 2017, Reprezentantul Permanent al României la ONU, ambasadorul Ion Jinga, a primit vizita Promoției 2017 de ofițeri-studenți ai USAWC, din care face parte și un ofițer român, colonelul Remus Bondor.
Vizita se înscrie în calendarul anual al călătoriilor de studii pe care studenții prestigioasei instituții militare americane le efectuează la New York și care include Misiunile Permanente la ONU ale statelor membre ce au cursanți în cadrul programelor internaționale de studii oferite de USAWC, Misiunea României a fost pentru al treilea an consecutiv gazda acestui eveniment.
Reprezentantul Permanent al României a evidențiat continuitatea organizării acestor întâlniri cu viitoarea generație de lideri militari la nivel înalt, mulțumind ofițerilor-studenți pentru interesul arătat față de România ca stat membru al ONU și cu o experiență de peste 25 de ani în participarea la misiunile de menținere a păcii sub drapelul onusian.
Punctând principalele repere istorice ale contribuției țării noastre la promovarea păcii și securității internaționale, începând cu aderarea României la ONU, de la care în 2015 am aniversat 60 de ani și continuând cu participarea neîntreruptă din 1991 cu militari, polițiști și personal de protecție apropiată la nu mai puțin de 17 misiuni ONU, a arătat că România, ca stat membru al singurei organizații internaționale globale, își propune să rămână o prezență activă în diplomaţia preventivă, construcţia păcii şi promovarea medierii pentru prevenirea conflictelor, atât la nivelul dezbaterilor și negocierilor din cadrul ONU, cât și în teren: „În prezent, România participă cu forțe militare, de poliție și personal pentru protecție și pază la 10 din totalul de 16 operațiuni de menținere a păcii și în două misiuni politice speciale ONU, între acestea fiind Republica Centrafricană, RD Congo, Mali, Sudan și Sudanul de Sud, Libia și Afganistan, țări unde situația de securitate este dintre cele mai volatile. La această dată, România ocupă prima poziție dintre statele membre ale Uniunii Europene care contribuie cu ofițeri de poliție sub drapel ONU și singura țară care pune la dispoziție echipe constituite de protecție apropiată (SPP), în zonele cu risc ridicat, pentru protecția înalților demnitari ONU.”
Evidențiind contribuția constantă și de substanță a României la asigurarea păcii și securității internaționale, a apreciat că această cotribuție reprezintă un argument puternic în favoarea candidaturii țării noastre pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate, în perioada 2020-2021.
În contextul reformei Consiliului de Securitate al ONU, proces în care Reprezentantul Permanent al României la ONU este profund implicat în calitate de co-președinte al Procesului de Negocieri Interguvernamentale (IGN) alături de omologul său tunisian, ambasadorul Ion Jinga a făcut, la solicitarea ofițerilor-studenți americani, o prezentare succintă a principalelor curente de opinie în cadrul acestui proces.
Această vizită a constituit, totodată, un prilej pentru evidențierea consistenței parteneriatului strategic dintre România și SUA, confirmând angajamentul țării noastre de alocare, începând cu acest an, a 2% din PIB pentru apărare în scopul consolidării posturii aliate de descurajare şi de sprijinire a efortului militar în cadrul Alianței, conform angajamentelor asumate în cadrul NATO.
La finalul întrevederii, colonelul Rory A. Crooks, directorul cursului internațional și colonelul Remus Bondor, ofițerul român cursant la USAWC, au oferit ambasadorului României, în numele tuturor cursanților, placheta Colegiului de Război.
Colegiul de Război al Forțelor Terestre SUA, una dintre instituțiile principale în care se pregătesc viitorii lideri militari, oferă burse ofițerilor străini, pe baza unor criterii de performanță riguroase și al potențialului de promovare în cariera militară. În fiecare an, ca parte a programului academic al Colegiului de Război, se organizează o călătorie de studii la o serie de instituții civile, militare, culturale și de învățământ din SUA, inclusiv din New York, unde se află sediul celei mai importante organizații internaționale, ONU.