„La Bayadere – Țara Iluziilor” la Întâlnirile JTI 2017
9 februarie 2017
Pentru prima dată în România, la inițiativa Japan Foundation, cu sprijinul Ambasadei Japoniei, în colaborare cu Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu și Fundația Art Production, Întâlnirile JTI vor găzdui, cea mai importantă companie niponă de dans contemporan. „Noism” va prezenta pe 30 martie, ora 19.00, pe scena Sălii Mari a Teatrului Național din București spectacolul „La Bayadere – Țara Iluziilor”, o poveste transmisă din generație în generație, dincolo de amintiri și istorie.
Turneul „Noism” va continua la Sibiu, unde vor avea loc două reprezentații cu spectacolele „The Match Seller’s Tale” și „Passacaglia”, pe 5 și 6 aprilie, în avanpremiera Festivalului Internațional de Teatru (FITS 2017).
„Noism” a fost înființată în 2004 de artistul Jo Kanamori, fiind prima companie profesionistă de dans care urmărește tradiția dramatică europeană. Începând cu 2007, compania a avut reprezentații în 11 orașe din opt țări și a fost onorată cu prestigiosul Premiu Asashi Performing Arts în 2008, pentru prezentarea excepțională a lucrării „Nameless Hands – house of dolls”. Ulterior, „Noism” a interpretat coproducția „Nameless Poison – black monk” în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Cehov din 2009. În 2011, compania a fost invitată la celebrul festival de muzică clasică Saito Kinen Festival Matsumoto, condus de Seiji Ozawa. Astăzi, „Noism” continuă să fie apreciată și recunoscută drept cea mai importantă companie japoneză de dans contemporan.
Jo Kanamori, Director Artistic al „Noism”, a studiat cu Maurice Bejart la Școala-atelier Rudra Bejart din Lausanne. A interpretat lucrări în cadrul Teatrului de Dans Olandez, Baletului Național al Operei din Lyon și Baletului Gothenburg din Suedia. Kanamori a revenit în Japonia în 2002. Primul său proiect, „No-mad-ic project – 7 fragments in memory” a fost onorat cu cel de-al treilea premiu Asahi Performing Arts Awards în 2003. Kanamori a regizat lucrările operei lui Bartok, „Bluebeard’s Castle” și „Mandarinul miraculos”. A obținut numeroase premii, iar în 2008 a primit prestigiosul Premiu al Ministrului Educației, Culturii, Sportului, Științei și Tehnologiei din Japonia.
În vara lui 2016, Jo Kanamori a pus în scenă „La Bayadere – Țara Iluziilor”, o adaptare a cunoscutei capodopere de balet clasic, folosind o expresivitate corporală perfectă și o narațiune pe mai multe planuri. Dramaturgul și scenaristul Oriza Hirata a adaptat îndrăzneț pentru „Noism” o poveste tragică „…această piesă nu fusese produsă încă de niciun mare coregraf al secolului 20…”, declară Jo Kanamori. Costumele și decorul au fost create de profesioniști din diverse domenii.
Aranjamentul scenic, costumele și decorul din lemn aparțin arhitectului Tsuyoshi Tane, designerului Yoshiyuki Miyamae, de la celebra casa de moda Issey Miyake și producătorului de mobilă Masaki Kondo, cu toții colaboratori ai Noism.
Muzica este bazată pe partitura originală semnată de Ludwig Minkus, cu adăugirile lui Yasuhiro Kasamtasu, aflat la prima colaborare cu Noism.
Spectacolul este interpretat de 20 de dansatori, care fac parte din Noism1 – grupul de bază al companiei, din Noism2 – grupul dansatorilor stagiari, precum și de actori invitați ai Shizuoka Performing Arts Center. ,,La Bayadere” în interpretarea „Noism” a avut parte de o primire extraordinară din partea publicului, piesa originală fiind sublimată într-o lucrare care se raportează la societatea modernă, istorie, religie, etnie.
Biletele se găsesc la Agenția Teatrului Național București (tel. 021-314.71.71), în rețeaua Eventim (magazinele Orange, Vodafone, Germanos, Carrefour, benzinăriile OMV, librăriile Cărtureşti, Humanitas, Diverta) şi online pe www.eventim.ro şi www.mysta ge.ro.
Întâlnirile JTI sunt organizate și în acest an de Fundația Art Production, beneficiind de consilierea artistică a Silviei Ghiață.
Vă așteptăm la Întâlnirile JTI!