Go to ...

Mandri de parteneriatul cu Agerpres

Agentia Nationala de Presa a Romaniei

RSS Feed

28 martie 2024

Ziua Naţională a României sărbătorită la New York în prezența Secretarului General și a Președintelui Adunării Generale ai ONU


ij

 

Ziua Națională a României a fost sărbătorită de Misiunea Permanentă a României la New York prin organizarea unei recepții, la 1 decembrie 2016, la sediul Misiunii, care s-a bucurat de prezența, în premieră, a Secretarului General al ONU, Ban Ki-moon, a Președintelui Adunării Generale, Peter Thomson, precum și a numeroși ambasadori, diplomaţi din toate regiunile lumii, înalți oficiali ONU (între care patru secretari generali adjuncți), precum și funcționari internaţionali români din cadrul Organizației.

După intonarea Imnului de Stat al României, Reprezentantul Permanent al României la ONU, ambasadorul Ion Jinga, a evidențiat importanța specială a lunii decembrie în istoria românilor: „Marea Unire de la 1 decembrie 1918 a fost înfăptuirea visului atâtor generații de romani pentru libertate, unitate și demnitate națională. A consacrat atașamentul României la principiile toleranței, respectului reciproc între popoare și țări, a respectului pentru alte culturi și a demonstrat viziunea modernă a statului unitar român. Decembrie a reprezentat și un punct de cotitură în istoria noastră în 1989, când o revoltă generală a înlăturat regimul dictatorial și România a revenit la democrație. Luna decembrie este, de asemenea, specială deoarece la 14 decembrie 1955 România a devenit membră a ONU”.

Ambasadorul României la ONU a arătat, totodată, că: „În contextul provocărilor globale multiple cărora planeta noastră trebuie să le facă față, avem nevoie mai mult decât oricând ca ONU să fie plasată în centrul sistemului multilateral. România crede cu tărie că ONU poate și trebuie să continue să își asume un astfel de rol central”. În context, a asigurat că: „Vom continua să ne dedicăm entuziasmul, energia, resursele politice și diplomatice pentru promovarea obiectivelor fundamentale ale ONU: pace și securitate, dezvoltare durabilă și drepturile omului”.

A exprimat gratitudine și admirație pentru activitatea Secretarului General al ONU, Ban Ki-moon, evidențiind că „După 10 ani de mandat în calitate de Secretar General, domnul Ban Ki-moon lasă ca moștenire o abordare bazată pe puterea legăturilor interumane, pe angajament, dialog înainte de confruntare și profundă umanitate.”

Secretarul General al ONU, Ban Ki-moon, după adresarea câtorva cuvinte introductive în limba română, a exprimat apreciere pentru progresul semnificativ înregistrat de România pe calea democrației, precum și pentru contribuția țării noastre la eforturile ONU de promovare a păcii și securității în lume, a dezvoltării durabile și drepturilor omului. A evidențiat, în mod deosebit, activitatea funcționarilor români din cadrul ONU, inclusiv a ofițerilor români care își riscă viețile pentru asigurarea protecției oficialilor ONU de nivel înalt. Nu în ultimul rând, și-a manifestat satisfacția pentru colaborarea cu Reprezentantul Permanent al României la ONU, evidențiindu-l pe ambasadorul Ion Jinga drept: „unul dintre cei mai activi și vizibili ambasadori din comunitatea diplomatică newyorkeză.” Secretarul General al ONU a citat și dintr-un articol publicat de către ambasadorul român în cotidianul Hufffington Post, în care acesta afirma că: „Diplomația înseamnă putere, ideile sunt mai puternice decât sângele și banii, iar ONU a reușit să înlocuiască armele cu idei, și câmpurile de luptă cu săli de conferințe.”  

In intervenția sa, Președintele Adunării Generale a ONU, Peter Thomson, a arătat că apreciază în mod deosebit activismul României și gama remarcabilă de angajamente asumate, la toate nivelurile, de către țara noastră în cei 61 ani de la aderarea la Organizație, precum și standardele profesionale înalte impuse de diplomații și funcționarii români în mediul ONU. In context, a menționat respectul de care Reprezentantul Permanent al României se bucură în cadrul comunității onusiene din New York, fapt care l-a determinat să îl numească co-președinte al complicatului proces de negocieri interguvernamentale privind reforma Consiliului de Securitate.

Cu prilejul aniversării Zilei Naționale a României la New York, la 30 noiembrie 2016 a  fost vernisată, tot în premieră, la sediul ONU, o expoziție de fotografii din arhiva AGERPRES, care prezintă aspecte semnificative privind activitatea țării noastre la ONU, precum și din viața culturală, sportivă și socială a României.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More Stories From News

About Asociaţia Jurnaliştilor Români de Pretutindeni