CNDB se mută în centru
11 septembrie 2016
E oficial: dansul contemporan românesc va avea o casă proprie.
COMUNICAT DE PRESĂ
9septembrie 2016
București –Guvernul României a adoptat în ședința de joi, 8 septembrie, o „HOTĂRÂRE privind modificarea datelor de identificare şi actualizarea valorii de inventar a unui bun imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Operei Naţionale din Bucureşti în administrarea Centrului Naţional al Dansului Bucureşti” (CNDB).
„Este vorba despre sala Omnia. Suntem extrem de fericiţi şi le mulţumim tuturor celor care au pus umărul pentru această reuşită„, declară Vava Ștefănescu, managerul CNDB. Ea adaugă: „Ne vom muta efectiv în sala Omnia peste aproximativ doi ani şi jumătate, după ce va fi reamenajată„.
Centrul Naţional al Dansului îşi va continua activitatea la sala Stere Popescu din bulevardul Mărăşeşti nr. 80-82, având în derulare programul curatorial al artistului său asociat, Mădălina Dan, și în pregătire atât prima bienală de dans și coregrafie contemporană, cât și de acum tradiționalele premii CNDB.
Până la sfârșitul anului 2016, CNDB are programate activități pe trei axe principale: (i.) spectacole, (ii.) formare profesională și cursuri de dans pentru profesioniști și amatori și (iii.) cercetare și arhivă. Toate detaliile sunt disponibile pe site-ul www.cndb.ro. De curând, CNDB și-a reînnoit prezența în social media și invită publicul să îl urmărească pe canalele dedicate de pe Facebook (goo.gl/akN5Pe), Instagram (goo.gl/Hh0r3s) și Vimeo (goo.gl/ooYiUL).
Parteneri media: AGERPRES, RFI România, Radio România Cultural, Liternet, Observatorul Cultural, Scena.ro, Dilema Veche, Revista Arta, Revista Arte și Meserii, Revista CARIERE, Revista Atelierul, Veioza Arte, Feeder.ro, Șapte Seri, Orașulm.eu, Onlinegallery, Zelist, Graphic Front