Go to ...
RSS Feed

12 decembrie 2024

Nottara a scăpat de bulină. Scăpaţi şi dumneavoastră!


În perioada în care s-a aflat în „exil”, Teatrul Nottara le-a înmânat spectatorilor insigne roşii, pe care erau inscripţionate logo-ul teatrului şi sloganul „risc de excelenţă”. O dată cu aflarea veştii că se pot relua spectacolele la sălile din Magheru, sloganul a fost schimbat în „excelenţă fără risc”, iar instituţia vrea să îi răsplătească pe cei care au păstrat insignele, oferindu-le o invitaţie la fiecare bilet cumpărat (două bilete de preţ de unul).

bulina_rosie-1

Oferta este valabilă la spectacolul Trei nopţi cu Madox de Matei Vişniec, regia: Mihai Lungeanu, care va avea loc duminică, 28 august şi reprezintă primul spectacol jucat înapoi în sediul din Magheru. Deschiderea oficială va avea însă loc pe 10 octombrie 2016, cu ocazia celei de-a IV-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru FEST(IN) pe Bulevard.

„Insigna, primită şi purtată de mulţi dintre prietenii noştri, a reprezentat un semn de solidaritate care ne-a dat forţa de a ne continua „lungul drum spre casă”. Acum, când am ajuns în sfârşit  acasă, vrem să mulţumim încă o dată „deţinătorilor de insignă” cu acestă ofertă dedicată.

Biletele pot fi cumpărate oricând online, pe www.nottara.ro, sau de la agenţia de bilete, începand din 22 august, cu rugămintea de a ne returna insigna în seara spectacolului, în urna special pregătită. Riscul a trecut, excelenţa rămâne…” a declarat Marinela Ţepuş, Managerul Teatrului Nottara.

 

Pentru detalii suplimentare contactaţi pe:

Paula Varga,

Marketing şi Comunicare

Tel: 0734 783 461

E-mail: paula.varga@nottara.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More Stories From News

About Asociaţia Jurnaliştilor Români de Pretutindeni