Go to ...
RSS Feed

13 decembrie 2024

Dezbatere în Consiliul de Securitate ONU pe tema “Protecția civililor în cadrul operațiunilor de menținere a păcii”


La 10 iunie 2016, Reprezentantul permanent al României la ONU, ambasadorul Ion Jinga, a susținut o intervenție în Consiliul de Securitate, în cadrul dezbaterii publice de nivel înalt organizată de președinția franceză a Consiliului pe tema „Protecția civililor în cadrul operațiunilor de menținere a păcii”.

comunicat de presa

Reprezentantul României a salutat organizarea acestei dezbateri, arătând că, în prezent, 93% din victimele conflictelor armate sunt civili, ceea ce plasează protecția civililor în centrul preocupărilor ONU în domeniul securității internaționale: „Responsabilitatea protecției civililor in timp de război revine statelor, care au și datoria de a-i trimite în justiție pe cei vinovați de încălcarea normelor de drept internațional umanitar, dar atunci când statele nu pot, sau nu vor să-și exercite această responsabilitate, comunitatea internațională trebuie să intervină. Acesta este motivul pentru care România susține inițiativa franco-mexicană privind abținerea membrilor permanenți ai Consiliului de Securitate de a folosi dreptul de veto în situații când se comit atrocități în masă. România s-a alăturat, de asemenea, Codului de Conduită propus de Liechtenstein, privind acțiunea contra crimelor de război, genocidului și crimelor împotriva umanității.”

Arătând că o condiție necesară pentru protecția civililor o constituie asigurarea pregătirii adecvate a personalului trimis în operațiuni de menținere a păcii, care trebuie să fie instruit pentru a interacționa cu populațiile locale și organizațiile societății civile, în primul rând cu cele dedicate respectării drepturilor femeilor și copiilor, ambasadorul Ion Jinga a dat ca exemplu modul în care se face acest lucru în România: „Instrucția trebuie ancorată în respectul drepturilor omului, deoarece nimic nu este mai prejudiciabil pentru legitimitatea misiunilor de menținere a păcii decât căști albastre care îi abuzează pe cei pe care trebuie să îi protejeze. Este necesară asigurarea unei complementarități între cursurile de formare derulate la nivel național și internațional, astfel încât acestea să ofere personalului misiunilor de menținere a păcii capacitatea de a identifica indicatorii de alertă precoce în cazul comiterii de atrocități. Experiența românească a dovedit beneficiile echipelor mixte, în care femeile membre ale misiunilor de menținere a păcii interacționează cu populația de sex feminin și cu persoanele vulnerabile din comunitățile locale. Efectivele românești care se pregătesc să plece în misiuni de menținere a păcii urmează, timp de trei luni, o pregătire strictă ce include protecția civililor și respectarea drepturilor omului. În cei 25 ani de prezență continuă în misiuni ONU de menținere a păcii, peste zece mii de căști albastre române au contribuit la menținerea păcii peste tot în lume, fără să fi fost vreodată implicate în evenimente de nerespectare a populației civile.”

Reprezentantul Permanent al României la ONU a condamnat  implicarea intenționată a civililor, școlilor și spitalelor în conflicte, un fenomen din ce în ce mai frecvent și care trebuie stopat. Reafirmând sprijinul țării noastre pentru respectarea principiilor de independență, neutralitate și imparțialitate a activităților umanitare, a subliniat importanța prevenției și a identificării de soluții politice negociate care să răspundă cauzelor profunde ale conflictelor. Medierea și mecanismele de alertă timpurie sunt  de asemenea instrumente necesare, care sprijină aceste eforturi. De asemenea, a reliefat că eficiența protecției civililor în conflicte armate este potențată de cooperarea cu organizațiile regionale și sub-regionale, care cunosc bine specificul cultural, social și istoric al zonelor unde au loc conflictele. A dat ca exemple Uniunea Africană și Uniunea Europeană, ale căror relații cu ONU s-au aflat recent pe agenda de discuții a Consiliului de Securitate, ambele organizații fiind parteneri strategici ai ONU în eforturile de menținere a păcii.

Ambasadorul Ion Jinga a arătat că protecția civililor rămâne esențială pentru reputația și credibilitatea ONU: „Și din această perspectivă, respectarea Principiilor Kigali, privind protecția civililor în conflicte, trebuie să facă parte din nucleul dur al tuturor mandatelor operațiunilor de menținere a păcii. România se numără printre statele care s-au alăturat acestor principii, reconfirmând, astfel, angajamentul autorităților naționale față de eforturile ONU de menținerea păcii și securității în statele afectate de conflicte și recunoscând, totodată, importanța primordială a dimensiunii umane a protecției.”

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More Stories From News

About Asociaţia Jurnaliştilor Români de Pretutindeni