9 noiembrie 2024. Câțiva membri ai Ligii Scriitorilor – Filiala Iași – Nord Est pornim spre orașul Cricova, la 11 kilometri de orașul Chișinău, Republica Moldova, pentru a vizita Cramele subterane pline de mistere.

Deși e o zi cețoasă, cu un soare a cărui raze răzbat cu greu până la noi, ne continuăm călătoria plini de speranță că vom vedea ceva unic. Avem noroc, la graniță nu e nicio mașină și imediat am ajuns în satul Leușeni, cel mai aproape de frontieră. Casele cu acoperișuri din azbociment și ceața care nu dispăruse amplificau și mai mult culoarea cenușie. Pe măsură ce înaintam razele soarelui au străbătut griul și am putut admira culorile pe care toamna le-a pictat peste tot, mai ales în păduri – ca un adevărat pictor a amestecat culorile, le-a armonizat, iar în unele locuri a adâncit contrastele, atrăgându-ne atenția ce minuni poate să facă. Admirăm dealurile domoale și hărnicia gospodarilor moldoveni care au arat deja terenurile, au executat semănăturile de toamnă și par niște figuri geometrice diferite ca mărime și culoare.

Ajungem la destinație, la un hotel frumos amplasat în orașul Cricova, Giowine, ce dispune Terasă, Săli de evenimente, Piscină, Saună și Cramă. Cel mai minunat lucru a fost când, la recepție, ne-a întâmpinat cu amabilitate un tânăr și în urma unui dialog ne-a spus cu toată sinceritatea: „La noi, în Moldova, se vorbește moldovenește”. Complexul Giowine – o construcție  modernă, camerele amenajate plăcut, confortabile, dotate cu cele necesare pentru a oferi liniște și relaxare.

Pentru a vizita Vinăria Cricova suntem programați la ora 18 și am ales Pachetul Tradițional, trebuie să vă spun că sunt mai multe, după dorința fiecărui vizitator.

Am aflat de Legenda numelui Cricova care spune că pe aceste meleaguri, în timpuri îndepărtate, locuia un călugăr care făcea un vin miraculos. Când au năvălit turcii, au interzis locuitorilor să mai cultive vița de vie. Călugărul s-a retras într-o chilie săpată în stâncă și a continuat prepararea vinului fără știrea cuiva, dar turcii au aflat, l-au prins și pedepsit. Localnicii păstrează cu sfințenie amintirea călugărului și cred că se mai aud ecourile din stâncă, amintind de strigătul său, unii cred că se aud și pașii prin tunele uneori. De aceea localitatea poartă numele de Cricova, ce provine din cuvântul slavon „крик” (cric) care înseamnă strigăt.

Cu gândul la legendă și la surprizele ce ne așteaptă, cum s-a înserat de-a binelea, ne-am îndreptat spre recepția Cramei Cricova. Aici ne-a întâmpinat o tânără, cu un zâmbet frumos. Ne-a anunțat că trenulețul ne aparține, adică așa ca în povești, va urca numai grupul nostru. Ne așezăm, emoțiile ne cuprind când trenulețul prinde viteză și pătrundem într-un labirint de străzi mai mici sau mai mari și chiar bulevarde. Gândul ne duce la firul Ariadnei și noi coborâm în galerii, la vreo sută de metri pe alocuri, dar avem cu noi ghidul Ionela Chercheja care ne dă informații despre acest loc unic și ne duce prin istoria încântătoare a acestor locuri, o călătorie prin timp. Tunelurile au apărut ca urmare a excavării pietrei de calcar folosită pentru construcția multor clădiri din orașele: Cricova, Chișinău, Bălți ș.a. Temperatura și umiditatea sunt aceleași pe tot parcursul anului, datorită tipului de piatră. Ghidul ne anunță că vom vizita: străzile și bulevardele, secția de maturare a vinului și secția de producere a spumantului clasic, Colecția Națională și Complexul de Degustare, cinematograful. Aici, în subteran, timpul stă pe loc. Liniștea e profundă, poate auzim pașii sau strigătul călugărului din legendă! Ionela, tânăra studentă la Facultatea de Medicină Veterinară Iași, ne explică pe îndelete și cu multă responsabilitate totul. Însoțește turiștii ca ghid în timpul liber, fiindcă sora ei, Ana, lucrează demult aici. Răspunde cu respect la fiecare întrebare. Istoria Cramei Cricova datează din secolul al XV-lea și de-a lungul secolelor, tunelurile subterane au fost transformate într-un labirint de pivnițe de vinuri, cu o lungime de 120 km și o suprafață de 53 de hectare. Zărim butoaie imense, vopsite în funcție de ce culoare are vinul. Străzile au nume de soiuri de viță de vie sau de vinuri: Fetească, Cabernet, Chardonnay, bulevardul Șampaniei. Imaginați-vă că sunt milioane de sticle de vinuri, colecții ce datează de secole, probabil fiecare sticlă are o poveste.  Pătrundem în zona în care se fac vinurile spumante, adică în secțiile de remuaj și degorjaj. Miile de sticle depozitate într-o anumită poziție în stative, sunt rotite manual pe parcursul procesului de preparare de la o înclinație de 45 de grade până ajung în poziție verticală, în așa fel ca depunerile să ajungă în vârful sticlei, acesta este criogenat pentru a elimina depunerile și apoi se aplică dopul și urmează maturarea vinului. Rotirea sticlelor se face zilnic, numai de femei deoarece au mâna mai fină și delicată, dar și răbdare.

„Cricova” produce vinuri spumante, după metoda celebrului călugăr Pierre Pérignon, „methode champenoise”.

Sunt sticle cu vin foarte vechi, valoroase. O parte din ele nu pot fi vândute fiindcă fac parte din Patrimoniul Național al Moldovei. Colecția de vinuri e remarcabilă. Cel mai vechi vin este „Ierusalim de Paști”, fabricat într-un singur lot, recolta anului 1902.  

Pe un perete se află galeria personalităților: președinți, oameni importanți care au vizitat Galeriile Cricova. O parte din aceștia au închiriat câte o „caza”, un fel de nișă în perete pentru a-și păstra vinurile, aceasta are un număr special cu informațiile necesare pe o plăcuță. Sticlele sunt păstrate în poziție orizontală, vinul fiind permanent în contact cu dopul de plută se umezește și nu permite aerului să pătrundă în interior.

Un document, o scrisoare de apreciere, arată că Iuri Gagarin a vizitat crama în anul 1966 și a spus că i-a fost mai ușor să zboare în spațiu decât să iasă din beciurile Cricovei.

În Sala Muzeului am admirat diverse utilaje folosite în viticultură și vinificație, amfore și ulcioare din lut, ploști pentru vin, butoaie și o căruță ce sugerează tehnologia producerii vinului și obiceiurile din regiunea Moldovei, dar și tablouri care amintesc de prepararea tradițională a vinului.

În sala de cinema se poate urmări un documentar despre Beciurile Cricova, foarte bine realizat și care demonstrează că e o adevărată perlă a vinului moldovenesc. Înainte de vizionare, am fost serviți cu un vin spumant rosé și l-am savurat în timp ce urmăream întreaga istorie a ținutului.

În beciurile Cricova se află o biserică subterană, locaș sfânt sculptat de pe vremea lui Ștefan Cel Mare, descoperit de curând. Biserica „Tuturor Sfinților” are și opere de artă. Impresionante sunt ușile sculptate prin care pătrunzi într-o atmosferă de taină și har. Privești și vrei să cuprinzi totul, încerci să deslușești mesajul transmis de generații.

Sălile de degustare sunt deosebite: Sala Maritimă, Casa Mare, Sala Prezidențială, Sala Europeană, Sala Șemineului, decorate cu vitralii, tapiserii, covoare moldovenești, basoreliefuri reprezentând vinificația și viticultura, sculpturi în lemn, piatră etc., fiecare în stilul său.

 Noi am luat cina în Sala tradițională Casa Mare, cu mobilier masiv din stejar, scaune boierești decorate cu elemente specifice din partea locului. Preparatele tradiționale au fost diverse, bogate, foarte gustoase. Am degustat câteva soiuri de vin și am primit câteva sticle ca suvenir.

În incintă se află și un magazin cu diverse sortimente de vinuri și suveniruri.

Merită să vizitați Orașul subteran Cricova, cel mai mare complex din lume, recunoscut pentru vinurile sale remarcabile. Istoria, arheologia și arta vinificației pot fi văzute și în Orașul Subteran.

În drumul spre România ne-am abătut spre satul Condrița, din municipiul Chișinău, unde am vizitat Mănăstirea Condrița, ortodoxă, într-un loc binecuvântat din codrii Moldovei.  Mai întâi a fost ctitorită ca schit, în anul 1783, după o istorie zbuciumată Mănăstirea Condrița a fost reînființată în anul 1993. Prima biserică cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” exista deja prin anii 1920. În curte se află și Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, ridicată între anii 1895-1897. Pereții bisericii sunt groși de 1,2 metri, sub ea aflându-se un subsol în care e amenajat alt locaș de cult, o bisericuță. Măicuța ne-a spus că aici s-au adăpostit călugării de prigoana comunistă. În curtea mănăstirii se află o piatră veche, cu semnul crucii săpat pe ea și o inscripție veche, greu de descifrat. Această piatră ar indica locul unde se afla biserica de lemn, din secolul al XVIII-lea.

Urmele dezastrelor prin care a trecut această mănăstire sunt încrustate în zidurile dărăpănate rămase, mărturie a unei istorii tulburătoare. Multă lume merge să se închine la icoanele din cele două biserici. Oamenii, în credința lor nețărmurită, lasă bilețele cu rugi către Dumnezeu, pentru a le alina necazurile și durerile. Slujba se terminase, dar rugile continuau, apoi aprindeau lumânări pentru cei vii sau pentru cei adormiți.

Am admirat și noi în tăcere icoanele, obiectele de cult, sculpturile din curte, agheazmatarul etc. Ne-a impresionat în mod deosebit liniștea deși era multă lume, fiecare se închina și se ruga, așa cum credea de cuviință. În prima Biserică avea loc un botez. Am stat câteva minute și apoi ne-am retras în tăcere.

Am plecat cu gândul că și pietrele dezgolite zărite pe alocuri vorbesc de istoria zbuciumată a acestor lăcașuri.

De veți avea drum și timp, opriți-vă câteva clipe și vă veți umple de liniște și binecuvântări.

Silvia Hodaș, UZPR Iași