Go to ...

Mandri de parteneriatul cu Agerpres

Agentia Nationala de Presa a Romaniei

RSS Feed

5 noiembrie 2024

„Bârladul pe harta vizitelor de lucru. De la vizita conducătorilor de partid și de stat la vizita tovarășului Nicolae Ceaușescu (1966-1975)”


COMUNICAT DE PRESĂ

Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad are deosebita plăcere de a organiza o nouă conferință cu tematică istorică: Bârladul pe harta vizitelor de lucru. De la vizita conducătorilor de partid și de stat la vizita tovarășului Nicolae Ceaușescu (1966-1975).

Vizitele de lucru sub regimul Ceaușescu au îmbrăcat multiple forme, servind atât ca mecanism de afirmare a puterii liderului, de propagare a cultului personalității, dar și de evaluare a cadrelor din teritoriu. Dispunerea variată a prezențelor liderului comunist român pe tot cuprinsul țării evocă atenția deosebită de care se bucura acest mecanism al puterii încă din primele luni de la preluarea acesteia.

Astfel, ne-am aplecat atenția asupra interesantului caz al Bârladului, care în decurs de nici un deceniu cunoaște un transfer sesizabil al puterii, de la nivel colectiv către o individualizare a autorității în mâinile unei singure persoane, liderul suprem. Prezentarea vizează paralele între vizita oficialilor de la centru în regiunea Moldovei din 20-21 mai 1966, respectiv vizita de lucru întreprinsă de Nicolae Ceaușescu în 18 iulie 1975. De asemenea, prin intermediul acestei prezentări se va avea în vedere conturarea efortului festiv, a evoluției itinerariului, dar mai cu seamă a schimbărilor de la vârfurile puterii, centrându-ne pe trecerea de la conducerea colectivă la cea individuală.

Importanța regională a Bârladului este redată inclusiv de supranumele de „Oraș al rulmenților”, Nicolae Ceaușescu reușind să impulsioneze, cu fiecare vizită în județ, rolul industriei grele. Acest fapt este redat la nivel statistic unde Bârladul reprezintă unul din principalele motoare economice ale noului județ Vaslui conturat după 1968. Totodată, în proximitatea acestui pol local, itinerariile propuse lui Nicolae Ceaușescu conduc aproape cu regularitate și către Stațiunea Centrală pentru Combaterea Coroziunii Solului de la Perieni. Aceste demersuri propun o legătură de nedisimulat între agricultură și industrie, legământ ce se află la baza atingerii progresului socialist.

Ne propunem, deci, o consemnare a ipostazelor pe care aceste vizite le înglobează, trecerea de la conducerea colectivă la una individuală, de la un lider aplecat spre dialog către unul atotcunoscător, fapt marcat și prin „indicațiile prețioase” oferite oamenilor din teritoriu.

Conferința va fi susținută de către Mihai Andrei Rîpanu, doctorand al Facultății de Istorie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, și va avea loc sâmbătă, 7 septembrie, ora 1100, la sediul central al muzeului din str. Vasile Pârvan, nr. 1.

Adrese la care se pot obține mai multe informații:

email: muzeuparvan@gmail.com

http://www.muzeuparvan.ro/

http://www.youtube.com/c/MuzeulVasileParvan

https://www.facebook.com/muzeul.vasileparvan

Parteneri media: media TRUST România; Jurnal FM; Media TV; Bârlad Online; Vremea Nouă.

Organizator: muzeograf Adrian-Ionuț Gîlea

More Stories From News

About Asociaţia Jurnaliştilor Români de Pretutindeni