Go to ...

Mandri de parteneriatul cu Agerpres

Agentia Nationala de Presa a Romaniei

RSS Feed

18 aprilie 2024

Proiect cultural-educațional:Caravana istoriei. În căutare de modele pentru prezent și viitor Dezbateri și ateliere de istorie orală și de benzi desenate


Comunicat de presă

În cele peste trei decenii de activitate Fundația Culturală Memoria a derulat numeroase
proiecte cu caracter cultural și/sau educațional adresate atât tinerilor cât și adulților. Fundația
noastră a depus și a câștigat un proiect în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență
(PNRR) – pilonul Coeziunea socială și teritorială. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene
(MIPE) este coordonator la nivel național, Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a
Proiectului este Coordonator de reforme și investiții, iar Administrația Fondului Cultural
Național (AFCN) este Agenția de Implementare. (www.afcn-pnrr.ro)
Proiectul nostru, Caravana Istoriei. În căutare de modele pentru prezent și viitor, s-a
înscris la Investiția I5-1 din cadrul PNRR care vizează „Creșterea accesului la cultură în zonele
defavorizate din punct de vedere cultural”, respectiv „reducerea decalajului de acces la cultură
între zonele rurale și cele urbane mari”. Activitățile se vor desfășura în perioada aprilie 2023 –
iunie 2024
26 mai 2023 – Al doilea eveniment din seria Dezbaterilor: Caravana istoriei.
În căutare de modele pentru prezent și viitor.
Un proiect inițiat de Fundația Culturală Memoria, în colaborare cu Școala Gimnazială
nr. 1, Plătărești, susținut de Primăria Plătărești, finanțat de Uniunea Europeană Next
GenerationEU, prin Planul Național Regional de Redresare. PNRR: Fonduri pentru o Românie
modernă și reformată!
În cadrul acestui al doilea eveniment se vor organiza pentru și împreună cu elevii claselor
Școlii Gimnaziale nr. 1 Plătărești următoarele activități.
 Proiecție de film documentar, din colecția Revoluția Modelelor
Cămașa de duminică cu Nicolae MĂRGINEANU, Regia Cristina CHIRVASIE
Proiecția va fi urmată de o dezbatere cu elevii în prezența a domnului Nicolae
Mărgineanu, regizor și protagonistul filmului Cămașa de duminică, alături de realizatoarea și
regizoarea Cristina Chirvasie, inițiator al colecției de filme și cărți Revoluția Modelelor.
Vor participa din București: dr. Nicolae Constantinescu, președintele Fundației
Culturale Memoria, istoricul Cosmin Budeancă, redactor-șef al Memoria, revista gândirii
arestate, Mihai Grăjdeanu, ilustrator BD Historia, Alexandru Groza, manager interimar Muzeul
Ororilor Comunismului din România (MOCR). Grațiana Lăzărescu, autor de literatură pentru
copii, și din Plătărești: Florin Dumitrescu, primarul comunei Plătărești, Mihaela Stoica,
director Școala Gimnazială nr. 1 Plătărești, Anca Ispas și Constanța Marinescu, profesori de
Limba și literatura română – Școala Gimnazială nr. 1 Plătărești.
 Atelier de istorie orală
Această dezbatere va oferi cadrul necesar lansării primului atelier de istorie orală, condus
de dr. habil. Cosmin Budeancă. Se vor anunța instrumentele necesare pentru ca elevii să
realizeze câte 1-2 interviuri audio/video cu bunici/străbunici sau alte rude în vârstă din zonă
având ca temă „În căutare de modele pentru prezent și viitor”, cu raportare directă la
colectivizare și deportări. Unele interviuri vor putea fi publicate în numere ale Memoria – revista
gândirii arestate, celelalte vor fi publicate într-un volum distinct, În căutare de modele pentru
prezent și viitor, ce va apărea în 2024 sub egida Editurii Fundației Culturale Memoria. Volumul
de interviuri va deveni, practic, o punte de comunicare între generații și un mijloc de
familiarizare a elevilor cu o metodă modernă de cercetare istorică, ce poate să le provoace
curiozitatea pentru a afla mai multe despre trecutul zonei sau al familiilor lor.
 Atelier de benzi desenate: Eroi și modele în Plătărești, cu Mihai Grăjdeanu
20 de elevi selectați din clasele gimnaziale ale Școlii nr. 1 Plătărești, vor participa la primul
atelier de benzi desenate, susținut de Mihai Grăjdeanu, ilustrator, specialist în implementarea
metodelor care folosesc banda desenată și romanul grafic în educație,
Atelierul va dura 2 ore, timp în care elevii vor fi ghidați și îndrumați să realizeze o lucrare
liberă pornind de la eroii și modelele din jurul lor, din Plătărești. Modele pe care ei le găsesc în
istoria comunei – Matei Basarab, în istoria propriei familii – bunici, părinți, sau în literatură. Din
lucrările de bandă desenată efectuate de elevii participanți la atelierele coordonate de Mihai
Grăjdeanu se vor selecta 30 de lucrări și se va organiza o expoziție în Școală: BD Historia în
Plătărești. La acest atelier va lua parte și Grațiana Lăzărescu, cea care va susține în lunile
următoare cele 2 ateliere de creație, din cadrul acestui proiect.
Intenția Fundației noastre este ca această Caravană a istoriei să poposească și în alte
spații, îndepărtate fără voia lor de zona de cultură, oferindu-le modele, instrumente pentru o
deschidere a tinerei generații către un destin frumos. Limitările geografice, administrative,
ideologice sau de orice altă natură dispar când idealurile fiecăruia sunt direcționate către modele
de libertate, democrație, integrare și susținere reciprocă.
Acest proiect dorim să îl asociem cu activitatea curentă a Fundației noastre iar localitatea
Plătărești să rămână în proiectele noastre de dezvoltare cultural-educațională. În acest sens
intenționăm să susținem crearea unei „Biblioteci Memoria” în Școala Gimnazială nr. 1 Plătărești,
pentru care să realizăm achiziții permanente de material didactic în vederea predării istoriei
recente la clasă. De asemenea, ne dorim ca, prin proiecte viitoare, să putem să contribuim la
modernizarea mai multor clase din școală.
Mulțumim partenerilor noștri instituționali din proiect: Asociația Casa Memorială „Iuliu
Maniu”, Asociația Postmodernism Museum, Fundația Academia Civică, Fundația Corneliu
Coposu, Muzeul Ororilor și Comunismului în România, Uniunea Ziariștilor Profesioniști
din România.
https://www.revistamemoria.ro/category/caravana-istoriei/ https://fb.me/e/3wyYvcYJB
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia finanțatorului. Finanțatorul nu este responsabil de conținutul proiectului sau de
modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finațării.
https://mfe.gov.ro/pnrr/ https://www.facebook.com/PNRRoficial/

More Stories From News

About Asociaţia Jurnaliştilor Români de Pretutindeni