Go to ...

Mandri de parteneriatul cu Agerpres

Agentia Nationala de Presa a Romaniei

RSS Feed

18 aprilie 2024

MOL România și Fundația Pentru Comunitate au dat startul înscrierilor pentru cea de-a 18-a ediție a Programului MOL de promovare a talentelor, dedicat tinerilor sportivi și artiști


COMUNICAT

16 mai 2023, Cluj-Napoca – MOL România și Fundația Pentru Comunitate au deschis înscrierile pentru cea de-a 18-a ediție a Programului MOL de promovare a talentelor, prin care oferă sprijin financiar tinerilor sportivi și artiști cu rezultate foarte buneTinerii talentați se pot înscrie în concursul de proiecte până pe data de 15 iunie inclusiv și pot obține sprijin financiar pentru a-și achiziționa materiale, echipament sportiv, instrumente muzicale sau pentru a susține cheltuielile de deplasare la concursuri, festivaluri sau în cantonamente.

Programul MOL de promovare a talentelor este unul de referință pentru MOL România și a fost derulat anual, încă din 2006. În total, în această perioadă, a fost investit un buget de peste șase milioane de lei în susținerea a 3.340 de tineri talentați. Aceștia au folosit bugetul pe care l-au primit pentru acțiunile menite să îi ajute să progreseze în cariera artistică sau sportivă. În 2022, de exemplu, câțiva dintre beneficiari: Lois Muntean – vioară, Andrei Pennazio – pictură, Tudor Torge – chitară clasică, Szaniszló Attila și Sînziana Mircea – pian, au folosit sponsorizarea obținută pentru a organiza expoziții sau recitaluri, câștigând o șansă în plus să își crească popularitatea. Alți tineri, precum Casian Cîdu – scrimă, Fángli Henrietta și Eliza Diamandescu – înot, Cosmin Nedelea – patinaj viteză, au folosit bugetul pe care l-au obținut pentru a-și achiziționa materialele necesare sau pentru a participa la diferite competiții.

„De 18 ani, de când MOL România a lansat acest program, am avut onoarea și bucuria de a colabora cu unii dintre cei mai buni tineri sportivi și artiști din țară. Atât ei, cât și părinții, profesorii, antrenorii lor, apreciază sprijinul pe care îl pot accesa prin acest concurs de proiecte, iar interesul crescut pentru acesta reprezintă o recunoaștere importantă pentru noi și ne dă încredere să continuăm. Ne mândrim cu faptul că programul MOL de promovare a talentelor este cea mai longevivă inițiativă din acest domeniu, pe plan național, și ne reafirmăm angajamentul de a investi în programe de responsabilitate socială care oferă valoare adăugată pentru comunitatea noastră,” a declarat Camelia ENE, Country Chairman & CEO MOL România.

Sunt eligibili sportivii și artiștii cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani, iar cei interesați pot depune proiectele online pe site-ul Fundației Pentru Comunitate până pe data de 15 iunie 2023 inclusiv. Pot fi înscrise atât proiecte individuale, cât și pentru echipe sportive sau ansambluri artistice. Solicitările de finanțare trebuie să conțină descrierea rezultatelor solicitanților, recomandările profesorilor și antrenorilor pregătitori, o listă cu obiectivele de viitor și bugetul necesar pentru realizarea acestora. Fondul total de sponsorizare alocat ediției 2023 este de 560.000 de lei. Tinerii de peste 18 ani, care au obținut finanțare în anii anteriori, sunt invitați să se înscrie într-o categorie specială, destinată lor.

„Le recomandăm tinerilor să înceapă cât mai repede procedura de înscriere, care este simplă, și să aloce timp suficient și pentru documentele opționale, care pot constitui avantaj. Atât realizările din ultimii doi ani, cât și scopul pe care doresc să-l atingă în perioada următoare, pentru care solicită finanțarea, trebuie explicate foarte clar. Cei interesați găsesc toate informațiile necesare înscrierii pe website-ul Fundației și ne pot contacta pe tot parcursul perioadei de înscriere, inclusiv în grupul de Facebook al Programului, unde pot împărtăși și experiența,” a declarat András Imre, directorul executiv al Fundației Pentru Comunitate.

Despre Program

În cadrul Programului MOL de promovare a talentelor un solicitant poate să obțină finanțare în valoare de cel mult 10.000 de lei pentru a acoperi cheltuielile de transport legate de activitatea sa sportivă sau artistică sau pentru a achiziționa echipamente și materiale. Membrii juriilor iau în considerare, pe lângă alte criterii, și corelarea cheltuielilor cu obiectivele stabilite.

Cererile vor fi evaluate de două jurii de specialitate. Președintele juriului la secțiunea „Sport” este Violeta Beclea-Székely, vicecampioană olimpică și mondială la atletism și doctor în sport, respectiv violonistul Márkos Albert, concertmaestrul Filarmonicii Transilvania din Cluj, la secțiunea „Artă”.

Din bugetul total disponibil pentru ediția a 18-a, 220.000 lei sunt destinați sportului, 200.000 lei sunt dedicați domeniului artelor și 140.000 lei categoriei de vârstă de peste 18 ani, în cadrul căreia pot solicita sprijin acei tineri care au beneficiat deja de sponsorizări în anii anteriori și au depășit vârsta majoratului.

Solicitările pot fi depuse până la data de 15 iunie 2023, iar detaliile programului pot fi găsite accesând: www.pentrucomunitate.ro și www.molromania.ro

***

Despre MOL România

MOL România este o subsidiară a MOL Group și una dintre cele mai importante companii petroliere din România, cu o prezență de 27 ani pe piața autohtonă. MOL România are un portofoliu extins de produse și servicii în domeniul comerțului de carburanți, lubrifianți, produse petrochimice și bitum. În prezent, compania deține un număr de 250 de stații de servicii la nivel național, două depozite de carburanți la Giurgiu și Tileagd și un terminal GPL la Tileagd. MOL România are sediul social la Cluj-Napoca, sediul de business la București, un sediu administrativ la Arad și un număr de 258 de angajați proprii. MOL România a fost prima companie petrolieră care a implementat un program de loialitate, MOL MultiBonus, care în prezent oferă și o variantă digitală prin aplicația MOL Go. Începând cu anul 2018, MOL România este parte a proiectului NEXT-E, care vizează instalarea de stații de încărcare pentru autovehicule electrice. MOL România este un membru activ al comunităților din care face parte și nu numai, printr-o platformă extinsă de programe de responsabilitate socială adresate educației, sportului, sănătății și mediului.

Despre Grupul MOL

Grupul MOL este o companie internațională integrată de petrol, gaze naturale, petrochimie și retail, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operațiuni în peste 30 de țări, o forță de lucru dinamică formată din 24.000 de angajați în întreaga lume și peste 100 de ani de experiență în industrie. Grupul MOL controlează trei rafinării și două unități petrochimice la nivelul managementului integrat al lanțului de aprovizionare în Ungaria, Slovacia și Croația. Compania are, de asemenea, o rețea de aproape 2.000 de stații de servicii în 9 țări din Europa Centrală și de Sud-Est. Activitățile de explorare și producție ale Grupului MOL sunt susținute de o experiență de peste 85 de ani în domeniul hidrocarburilor și 30 de ani în injecția de CO2. În prezent, activitățile de producție se desfășoară în 8 țări, iar cele de explorare în 6 țări. MOL se angajează să își transforme operațiunile tradiționale bazate pe combustibili fosili într-un model de afaceri sustenabil, cu emisii scăzute de carbon, și aspiră să devină neutră din punctul de vedere la emisiilor de carbon nete până în 2050, contribuind totodată la formarea economiei circulare cu emisii scăzute de carbon în Europa Centrală și de Est.

Despre Fundația Pentru Comunitate

Fundația Pentru Comunitate este o organizație non-profit înființată la Cluj în 2008 cu scopul de a sprijini talentul, cunoașterea, solidaritatea, valorile comunitare, astfel încât lumea noastră să devină mai prietenoasă. Pentru realizarea scopurilor anunțate, Fundația sprijină activități în domeniul cultural, educativ, social, comunitar, sportiv și de recreație. Sprijină, de asemenea, copii și tineri în suferință, precum și acele organizații care se ocupă de însănătoșirea și de reabilitarea lor.

More Stories From News

About Asociaţia Jurnaliştilor Români de Pretutindeni