Vernisajul expoziției Casa Regală și problema emancipării evreilor din România (1866-1923), la Muzeul Național de Istorie a României
6 octombrie 2022
05.10.2022 COMUNICAT DE PRESĂ
Muzeul Național de Istorie a României anunță deschiderea expoziției Casa Regală și problema emancipării evreilor din România (1866-1923). Vernisajul va avea loc mâine, 6 octombrie, începând cu ora 15ꓽ00, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr. 12, Bucureşti.
Proiectul expozițional este organizat de Federația Comunităților Evreiești din România, Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România „Wilhelm Filderman”, în parteneriat cu Centrul de Studii Ebraice, Facultatea de Litere, Universitatea din București și cu Muzeul Național de Istorie a României și finanțat de Ministerul Culturii și FCER-CM.
Expoziția Casa Regală și problema emancipării evreilor din România (1866-1923) își propune să marcheze împlinirea, la 15 octombrie 2022, a Centenarului Încoronării de la Alba-Iulia a Regelui Ferdinand și a Reginei Maria ca suverani ai României Mari, precum și sărbătorirea, anul viitor, a centenarului Constituției din 1923, semnate de Regele Ferdinand, prima care ratifica emanciparea evreilor din România. Fotografiile și documentele, prezentate prin intermediul unor texte explicative bilingve (română și engleză), provin din arhiva Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România „Wilhelm Filderman”, Arhivele Naționale ale României, arhiva Muzeului Național de Istorie a României și arhiva Muzeului de Istorie și Cultură a Evreilor din România „Nicolae Cajal”.
Cercetarea a urmărit desfășurarea evenimentelor din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și primele decenii ale secolului XX, ținând cont de statutul legal al evreilor din România, situația lor socio-economică, relația lor cu autoritățile române în general și cu Familia Regală în particular (atât la nivel instituțional cât și personal), dar mai ales atitudinea pozitivă față de evrei a Regilor Carol și Ferdinand și a Reginelor Elisabeta și Maria și contribuția lor la procesul de emancipare, prin contrast cu antisemitismul unor oameni politici ai epocii.
Evenimentul se va desfășura în prezența doamnelor Irina Cajal-Marin, Subsecretar de Stat, Biroul Minorități Naționale din cadrul Ministerului Culturii, Anca Tudorancea, Lector universitar, Centrul de Studii Ebraice, Facultatea de Litere, Universitatea din București, secretar științific CSIER-WF, Felicia Waldman, Conferențiar universitar, Centrul de Studii Ebraice, Facultatea de Litere, Universitatea din București, Irina Weiner-Spirescu, cercetător, coordonator de proiect, CSIER-WF și domnul Ernest Oberländer-Târnoveanu, directorul general al Muzeului Național de Istorie a României.
Expoziția beneficiază de o broșură ce poate fi folosită în scop educațional, în cadrul unor ateliere cu profesori și elevi sau la clasă, în școli. Aceasta va fi distribuită gratuit în cadrul evenimentului.
Expoziția va putea fi vizitată în perioada 6-23 octombrie 2022, de miercuri până duminică, între orele 10ꓽ00 – 18ꓽ00.