Piatra Cântătoare de lângă Lupșa (album foto)
7 august 2022
Legenda spune că uriașii munților au așezat pietre pe crestele acoperite de brazi falnici în așa fel încât să le audă sunetul și răsunetul când se supăra sau se bucura natura și trimitea mesaje pe care numai oamenii locului le puteau descifra. Lupșenii spun că sunetul pietrelor se aude până la Cluj și de-aici și denumirea de Pietre Cântătoare, pietrele misterioase de pe Vârful masivului Muntele Mare, al treilea vârf ca altitudine din Munţii Apuseni. Nu departe de acest loc este și borna ce indică 1836 m, locul unde se deschide un platou deasupra lumii, de unde vezi departe peste munți și văi, peste sate și râuri șerpuitoare, bogăția moților.
Lupșa este o comună primitoare, pe valea râului Arieș, cu oameni gospodari și locuri pline de povești. Pentru iubitorii de drumeții, este locul ideal, din centrul comunei răsfirându-se mai multe trasee către locuri ce așteaptă să fie descoperite. În cel mult un ceas (cu un ghid destoinic al locului si o mașina 4 x 4) se ajunge “sus la munte”, cum spun lupșenii și acolo simțim că legenda cu uriașii și petrele lor are un sâmbure de adevăr!
Foto: Mădălina Corina Diaconu