Go to ...

Mandri de parteneriatul cu Agerpres

Agentia Nationala de Presa a Romaniei

RSS Feed

10 octombrie 2024

OLIMPIADA DE BENZI DESENATE Ediția a III-a, și-a desemnat câștigatorii


Olimpiada de Benzi Desenate a ajuns anul acesta la a III-a ediție. Inițiată de Mihai Ionuț Grăjdeanu – autor și profesor de benzi desenatei, sub egida Comitetului Olimpic și Sportiv Român și a Academiei Olimpice Române, ediția din acest an a fost dedicată Jocurilor Olimpice de iarnă și s-a desfășurat sub motto “Împreună pentru un viitor comun” (motto oficial al JO de iarnă de la Beijing 2022).

Olimpiada de Benzi Desenate este un concurs național de benzi desenate, de promovare a tinerelor talente din mediul de învățământ primar, gimnazial și liceal.

Eveniment desfășurat sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO.

Elevi de la toate cursurile școlare (clasele I – XII) au participat la acest concurs național, unic la nivel mondial, iar tema de anul acesta nu a fost una ușoară, ne spune inițiatorul evenimentului, profesorul și autorul de benzi desenate Mihai Ionuț Grăjdeanu:

“În fiecare dintre cei 3 ani ai acestei Olimpiade de Benzi Desenate am ales subiecte care să fie cât mai aproape de spiritul olimpic, de fair play, de povești adevărate cu sportivi. Însă pentru anul 2022 am ales o temă legată de Jocurile Olimpice de iarnă și Jocurile Europene de iarnă pentru tineret care au avut loc în prima parte a anului. De data aceasta elevii nu s-au mai putut inspira din viața și cariera sportivilor, ci au fost nevoiți să inventeze povești în care personajele erau mascotele olimpiadelor de iarnă si chiar echipamentele sportive de iarnă! Am primit peste 2000 de lucrări și au fost alese câștigătoare cele cu povești inedite, cu un desen deosebit și, cel mai important, cu un mesaj care să ne învețe că sportul este necesar în viață de la cele mai fragede vârste până la maturitate și chiar bătrânețe. Vă invit să descoperiți patine vorbitoare, schiuri zburătoare și alte povești năstrușnice ale celor mai talentați elevi din țară.”

Pe lângă premiile oferite de Comitetul Olimpic și Sportive Român, lucrările câștigătorilor sunt expuse, în paralel, în doua expoziții.

“Anul acesta avem surpriza ca poveștile Olimpiadei în Benzi Desenate să fie oferite publicului în două locații inedite ale Bucureștiului” declară Mihai Ionuț Grăjdeanu. ”Prima este pe Calea Victoriei, la Casa Filipescu Cesianu – Muzeul Vârstelor, unde este organizată o expoziție în aer liber cu o retrospectivă a celor 3 olimpiade! Așadar cei care se vor plimba pe lângă acest muzeu, vor pătrunde în universul celor 3 ediții ale acestei olimpiade, fiecare cu o tematică deosebită. O a doua expoziția este deschisă la Muzeul Sportului din București, expoziție cu lucrările câștigătoare la ediția din acest an, cea de-a 3-a, a Olimpiadei de Benzi Desenate. Toți iubitorii de benzi desenate pot trece pragul muzeului de lângă Arcul de Triumf din capitală pentru a vedea aceste lucrări. Ambele expozitii se pot vizita gratuit și vor fi deschise până la finalul lunii august.

În plus, vineri 15 iulie începând cu ora 11, va avea loc o festivitate de premiere a câștigătorilor Olimpiadei de Benzi Desenate ediția 2022 la sediul Comitetului Olimpic și Sportiv Român din București, după care toti participanții vor fi invitați și la Muzeul Sportului pentru a se bucura de expoziția mai sus amintită.”

Echipa Olimpiada de Benzi Desenate

More Stories From News

About Asociaţia Jurnaliştilor Români de Pretutindeni