Cine și de ce “Tăchiță Gură de Aur”?
23 noiembrie 2021
Personalitățile din istoria României tind să dispară din conștiința poporului mioritic. Manualele se scutură de paginile care par prea grele pentru coperțile colorate ale secolului 21, presa își aduce aminte de ei doar la ceas aniversar, tinerimea progresistă nu-și mai bate gândul și nu-și mai pierde timpul prin biblioteci sau pe la seminare curioși să afle cine și de ce, drept pentru care suntem îndrumați și mergem înainte lipsiți de vlagă și pierindu-ne modelele ce ne-ar putea aduce puțină ordine și lumină în amalgamul vieții politico-economice a momentului. Dar din când în când se mai întâmplă câte o minune, căci “speranța moare ultima”, și cei care înțeleg importanța trecutului pentru reușita viitorului, se apleacă asupra unor valori ce ne-ar putea inspira chiar și la un centenar de la dispariția lor.
La 99 de ani de la trecerea la cele sfinte a lui Tăchiță Gură de Aur, o mână de oameni inimoși s-au hotărât să ne atragă atenția asupra unui om politic, avocat și ziarist român, care a deținut funcția de prim-ministru al României în perioada interbelică. Și astfel a avut loc prima conferință națională ”Take Ionescu și contemporanii lui” organizată la Centrul Cultural ”Carmen Sylva” din Sinaia în weekend-ul 20-21 noiembrie 2021. De ce Sinaia?
Pentru că în curtea veche a mănăstirii Sinaia, lângă paraclis, se află Cavoul de marmură al lui Take Ionescu, loc de aducere aminte și smerenie.
După o slujbă de pomenire a celui care a fost unul dintre cei mai buni oratori ai României din toate timpurile, organizatorii s-au reunit pentru a susține și dezbate câteva aspecte ale vieții tumultoase a lui Take Ionescu zis și Tăchiță Gură de Aur.
Din materialele prezentate amintim:
Diplomația și viața politică românească, la cumpăna dintre secolul 19 și începutul secolului 20, general (r) dr. Stan Petrescu.
Între război și pace. Take Ionescu și elita politică europeană, dr. Narcis Zărnescu, Academia Română ( ședință zoom).
Marea Unire din 1918 și contribuția lui Take Ionescu la realizarea unității naționale, colonel (r), dr. Tiberiu Tănase, Academia Română.
Personalitatea ploieșteanului Take Ionescu. Avocat, ministru, prim-ministru. Imaginea unui om de rând, ajuns în politica ”mare”, Conferențiar universitar doctor, Florian Bichir, Universitatea de Apărare, Carol l.
Take Ionescu și bătălia diplomatică pentru Banat. Proiecte, acțiuni, percepții (1918-1922), Profesor universitar doctor, Alin Spânu, Facultatea de Istorie, Universitatea București.
Și pentru că nimic nu se poate face în ziua de azi fără parteneri destoinici, conferința a fost organizată de Centrul pentru Studii de Intelligence și Geopolitică Aplicată, susținut de Consiliul Județean Prahova, Primăria Ploiești, Primăria Sinaia, Centrului Cultural, ”Carmen Sylva”, Muzeului de Istorie și Arheologie Ploiești, Academia Româna, editura Meteor Press, având ca parteneri media Evenimentul Istoric, Anchete online, Radio România Actualități, Incisiv de Prahova.
A consemnat Mădălina C. Diaconu Foto Mădălina C. Diaconu