Pandemia de COVID-19 m-a prins în București. Zvonurile despre gravitatea și virulența ei erau tot mai alarmante. Italia se afla sub asediu. Dar, în absența evidenței, nimeni nu voia să accepte că ar putea să se propage cu rapiditate și atât de agresiv, asemeni unei avalanșe și peste România.Dar, curând, într-un mare magazin alimentar, din centrul capitalei, am avut un șoc: o tăcere stranie și zeci de rafturi goale, de parcă cineva le devastase, cu bună știință. Intram în absurd. Am părăsit Bucureștiul pe 10 martie 2020, pornind spre casă cu trenul. În compartimentul de patru persoane, mai erau trei bărbați. Un italian vorbea non-stop la telefon și uneori respira greu. „E infectat!” mi-am zis și mi-am tras pătura peste cap, ca pe un veșmânt protector. Somnul refuza să vină și treptat îi lua locul, panica. La destinație, s-a dovedit că suspiciunea mea nu avea temei. Pe data de 11 martie, O.M.S. a făcut Declarația de Pandemie. Se oficializa coșmarul. Apăruse primul caz de Coronavirus și la noi. Începea războiul cu un inamic înfricoșător, nevăzut și necunoscut, în care miza este viața. Freamătul și rumoarea au dispărut și pentru multă vreme totul a fost redus la tăcere. Străzile s-au golit de animație și orașele s-au umplut de pustiu. Oamenii au fost mânați către casă, asemeni vitelor dintr-o cireadă, să-și consume singuri momentele de spaimă și de disperare, lăsând la vedere doar umbrele din ei. Speriați și dezorientați, s-au supus presiunii și deciziilor autorităților, aleatorii, cu tentă politică, lipsite de orizont, adeseori brutale, precum starea de urgență militarizată, segregarea pe criterii de vârstă, amenzile usturătoare, pentru orice fel de abatere. Fricile au fost aduse în prim plan, iar viața s-a furișat într-un con de umbră, evenimentele personale ori instituționale fiind amânate, sine die.Bilanțul zilnic al deceselor și infectărilor cu virusul Sars-CoV-2, prezentat pe toate canalele Media, ca un fel de trofeu tragic al Covid 19, a amplificat starea de panică și de derută. Ni se inocula ideea că suntem vinovați de tot răul abătut peste lume și peste țară. În parșivenia lui, virusul pandemic se globalizase cu rapiditate. Au fost anulate tradiții și ritualuri străvechi și lumea s-a trezit golită de fiorul mistic al credinței. Iar autoritățile, lipsite de umanitate. Mii de morți au fost aruncați în groapă goi, în saci de plastic, ca niște obiecte netrebuitoare, fără să fie privegheați, în clipa de grație a morții, sau însoțiți de familie, la cimitir.Celelalte boli au fost anulate. Anormalitatea lua proporții, cu bolnavi arși de vii în spitale, ori în containere, în timp ce corupția înflorea, oficializată prin achiziții pentru măști și materiale sanitare, fără licitații.Doar medicii se aflau într-un marș neîntrerupt pentru viață, contra-cronometru. Economia a ajuns ea însăși la terapie intensivă, în timp ce milioane de oameni au rămas fără un loc de muncă. Iar interdicția îmbrățișării, a strângerii de mână, distanțarea fizică și evitarea oricărei persoane pe stradă, la câțiva metri distanță, ca într-un balet absurd, nu sunt oare, mai degrabă, semne de regres a condiției umane? După un timp, unele activități s-au mutat online. Am învățat noțiuni și termeni noi: masca-accesoriu vital, izolarea, carantinarea și le-am inclus în vocabularul curent. Dar continuăm să purtăm, în noi, un mare vid existențial. Si nu putem renunța la întrebări fundamentale, legate de vină. Ce rațiuni justifică prezența acestui virus în viețile noastre și invazia pandemiei, pe întreg globul pământesc?Posibile răspunsuri, ori simple supoziții. Omul modern s-a desacralizat printr-un comportament tot mai pragmatic în raport cu puterea și banii, cu supremația geografică și geofizică, asumându-și o experiență profană. A disprețuit timpul pământului pe care l-a rănit prin neiubire. A înlocuit valorile autentice, eternizate în secole, cu nonvalori și și-a umplut viața de falsuri. Imaginea virusului redată ca un buzdugan cu coroană a înfricoșat omenirea și mulți au sperat într-o izbăvire prin suferință. S-a dovedit exact contrariul. O lume tot mai scindată, contorsionată psihic și spiritual, gata în orice clipă de ripostă. Salvarea prin vaccinare, în loc s-o facă solidară și s-o unească, a scindat-o și mai mult. Deși, la orizont amenință un nou val, cu o nouă tulpină și mai agresivă, numită Delta. Dar peste toate acestea, ne trezim în fiecare dimineață, cu speranța că pandemia aceasta care ne-a golit de viață și de sentimente, va pleca, cândva, așa cum a venit, istovită de sine însăși.

Scris de: Maria Vesa Aursulesei