Go to ...

Mandri de parteneriatul cu Agerpres

Agentia Nationala de Presa a Romaniei

RSS Feed

28 iulie 2021

Cercul Poeților Apăruți (Coda) – Visar Zhiti: Poezia spre pușcărie


Ați observat probabil că am îndesit, sper că rezonabil, postările ediției. Nu am făcut-o fără motiv. Am vrut pur și simplu să vă fac surpriza aceasta cîtă vreme soarele e încă pe cer. Surpriza? Un poet foarte mare din Albania, care a suferit enorm din pricina poeziei sale. Sau, poate, e mai bine să spun pentru poezia sa și pentru poezie în general…

Anunț important – Pentru că mai mulți vizitatori s-au arătat interesați de procurarea cărților lui Visar Zhiti editate de Asociația Liga Albanezilor din România, Luan Topciu, traducătorul lor, mi-a comunicat că acestea pot fi procurate trimițînd un mail pe adresa ALRA în care să comunice ce cărți doresc și o adresă poștală unde vor primi cărțile gratuit. Mailul ALRA este – albanica@alar.ro

Visar Zhiti: Poezia spre pușcărie

Grație unui dar în cărți pe care mi l-a făcut criticul, istoricul literar și traducătorul Luan Topciu, am început să iau contact cu opera marelui scriitor albanez contemporan Visar Zhiti, poet, povestitor, romancier și eseist. Am citit pînă acum o superbă antologie poetică, Aripa frîntă, în traducerea lui Luan, și uluitorul roman, cel mai recent, Cortegiul fără sfîrșit, cu același traducător. Cum scriitorii români obișnuiesc să aibă complexe de superioritate față de literaturile pe care le socotesc mai mici, îi sfătuiesc să procedeze la un leac de modestie citind pe lîngă Kadare și Thanas Medi, și acest uriaș scriitor, de care probabil nu au auzit încă.

Înainte de ajunge marele scriitor de azi, autor al circa 30 de volume, tradus în multe țări, laureat al numeroase premii literare albaneze și internaționale, Visar Zhiti a trecut prin niște încercări pentru care calificativul kafkaiene este prea blînd. Publicase poezii în reviste încă de cînd era student, așa că, în 1979, a prezentat unei edituri ceea ce urm să fie volumul său de debut. Doar că redactorilor nu le place cartea și fac un referat de respingere pe motiv de viziune sumbră, pesimistă. Lucrurile se puteau opri aici, dar nu s-au oprit, pentru că redactorii „vigilenți” au trimis referatul la Comitetul Central al partidului unic, iar poetul a fost arestat, judecat în 1980 și condamnat la zece ani de închisoare politică. Observațiile în referat au fost traduse în „poet decadent și dușman al poporului”. Cele două poezii pe care le public sînt însoțite în dosarul procesului de mențiunea: „o metaforă împotriva dictatorului Enver Hoxha”, Cred că e prima oară cînd constat că instanțele se puteau ocupa, cel puțin în Albania, de analize poetico-stilistice! După opt ani de lagăr de muncă forțată, Visar Zhiti este eliberat și-și petrece aproape trei ani ca muncitor într-o fabrică.

Aproape pe oricine, o astfel de experiență, pe cît de lungă, pe atît de dură, l-ar fi zdrobit, nu și pe Visar Zhiti, care pare să fi ieșit împuternicit, dîndu-i prin exemplul său dreptate lui Nietzsche – ceea ce nu te ucide te împuternicește. Imediat după căderea regimului comunist, s-a înrolat în presa independentă, a condus o editură, a fost parlamentar, ministru al Culturii și ambasador al țării sale în Italia, la Vatican și în Statele Unite. Și mai ales a publicat circa 30 de cărți, după cum am mai spus. Public acum două din poeziile care l-au condus spre închisoare, dar voi reveni, în ediții viitoare și cu poezii din închisoare, de dragoste sau pe alte teme. Veți vedea că timpul și experiențele n-au schimbat nimic esențial în creația sa, formula era descoperită încă de pe vremea primelor poezii…

Sfinxul

Sfinxul cel fioros, cu aureolă de amurg

posomorât, tot privește în gol.

Măreția pietrei, grea,

Îl ține, ah, nemișcat.

Leii hălăduiesc prin păduri,

Prin peșteri de vânt și de ploi,

Iar sfinxul, de-atâta glorie,

sub nisipul stelelor este bolnav.

Carnea mulțimii de sclavi

S-a prefăcut în gheare de sfincși grandioși.

Deșertul îi ridică până la apogeu

Măreția fără de noimă.

Mărul osândit

Sub picioarele mele

Ziua se deschide ca o genune.

Cu anume ce s-o umplu ca să apuc ziua de mâine?

De o sută de ori renunț

și calc pe propria-mi ființă

Ah, cum mă pustiesc!

Am rămas fără căldura cuvintelor omenești

cum rămâi fără foc.

Toată ziua desculț

Merg și tot merg

Și nu mă duc nicăieri.

Sub picioarele mele nu-i nici un drum.

Nimeni nu-mi spune: bună-dimineața,

Ci îmi aruncă un măturoi

Cu care să curăț dușumeaua

nenorocirilor mele.

Iar eu, ce nebun, urlu-n tăcere:

Te salut, Lume!

Chiar dacă tu m-ai uitat

eu nu pot să te uit.

M-am trezit faţă-n faţă cu un măr

Cum să nu fiu bucuros?

Mărul,

Mărul, Mărul

Care a pogorât pe pământ dragostea lui Adam

și a Evei din minciunile raiului.

A căzut de pe-o creangă

și ne-a demonstrat gravitația universală.

Mărul

Cel roșu ca buzele sărutate,

Ce taină ascunde în el, ce ademenire

Pe care nici războiul n-o poate

înfrânge?

Mărul –

Vis palpabil deasupra capetelor noastre.

Aici până şi Merele sunt arestate!

Când sunt dus la interogatoriu,

Ei urlă la mine: Tu, tu, tuuu,

Ai citit cartea Mărul de Evtuşenko?

Nu, răspund eu.

Avem dovezi c-ai tradus niște versuri.

Nu, mint eu.

Toată noaptea mă ţin în picioare-ntr-un colț.

Îmi aruncă în față fum de țigară

pe care-l dau afară din gură.

Fum al bătăliei civile,

Ești bântuit de vreun suflet sau de ruinele noastre?

Ce pot face? În mine m-ascund

Ca mărul sub frunze.

trebuie păzită sămânța

înlăuntru, în mine.

Trebuie salvat cuvântul,

cântecul trebuie salvat,

până când în gropile zilelor vor fi puse

semințe de măr.

N-au decât să ne împuște în frunte –

sângele meu va prinde rădăcini

și va-nflori.

Sursa: https://antoneseiliviu.wordpress.com/2021/07/20/cercul-poetilor-aparuti-coda-visar-zhiti-poezia-spre-puscarie/

LIVIU ANTONESEI

More Stories From News

About Asociaţia Jurnaliştilor Români de Pretutindeni