Go to ...

Mandri de parteneriatul cu Agerpres

Agentia Nationala de Presa a Romaniei

RSS Feed

5 octombrie 2024

Tinerii creativi se revoltă cu un scop comun la expoziția capsulă „e fără 10”


COMUNICAT

București, 2021. Între 14 și 21 ianuarie are loc la MECENA.ART – Not your usual gallery expoziția capsulă „e fără 10”, dedicată concursului pentru tineri cu același nume care a avut loc în iunie – august 2020.

În plină pandemie, echipa MECENA.ART a simțit nevoia tot mai acută de apreciere a tinerilor cu vârste între 14 și 19 ani pentru care creativitatea reprezintă un mod de viață, lansând programul „e fără 10” cu scopul de a susține tinerii artiști în devenire.

„Concursul a pornit ca o revoltă la adresa lipsei de promovare a talentului în școli. Am vrut să dărâmăm mitul care spune că doar dacă ai 10 la școală poți să ai succes în viață. Așa s-a născut acest proiect și rezultatul a fost mult peste așteptări – am primit peste 50 de lucrări de la tineri din toată țara, iar potențialul artistic pe care l-am descoperit ne-a surprins și ne-a dat încredere în viitorul cultural al țării, într-un moment în care se tăiau masiv bugete de la cultură” declară Alin Popa, inițiatorul proiectului.

După trei luni de înscrieri și o lună de jurizare, în luna octombrie au fost aleși trei câștigători de către juriul format din Mariana Papară, artist plastic, Doru Trascău, solistul trupei The Mono Jacks, și Silvana Dulamă-Popa, curator. Proiectul a fost susținut de artistul Dan Perjovschi, care a dedicat 3 desene concursului.

Expoziția „e fără 10” adună o parte din lucrările participante la concurs într-o experiență imersivă în care publicul are ocazia să intre iar într-o sală de clasă, acolo unde pe bănci, în loc de cărți de științe exacte și abecedare, vor găsi lucrări de artă semnate de tinerii artiști care își arată din plin potențialul.

La expoziție participă și cele trei lucrări câștigătoare, iar tinerele care le-au realizat au primit o bursă de studiu în valoare de 1500 lei fiecare. Expoziția este finanțată de MECENA.ART și o parte din lucrările expuse vor fi vândute, urmând ca veniturile încasate să ajungă 100% la artiști.

Artiștii participanți la expoziție sunt: Briana Bercu, Atena Bercuci, Ana Maria Lupescu, Ioana Pătrașcu, Gabi Rusu, Matei Rădulescu, Andreea Colesniuc, Isabella Lăzăroiu, Adelina Ciobanu, Arnăutu Tana, Roberta Fărcaș, Iunia-Tereza Muntean. Expoziție curatoriată de Silvana Dulamă-Popa, director creativ Alin Popa.

„e fără 10” are loc la MECENA.ART – Not your usual gallery, pe strada 11 iunie, nr. 50, în perioada 14 – 21 ianuarie 2021. Intrarea este liberă, iar expoziția poată fi vizitată în fiecare zi între orele 14:00 și 21:00.

More Stories From News

About Asociaţia Jurnaliştilor Români de Pretutindeni