Go to ...
RSS Feed

9 decembrie 2024

SALON GUTENBERG ARAD GALA EXCELENȚEI


COMUNICAT DE PRESĂ 

Sub căldura binevoitoare a unui soare din ziua de 8 februarie 2020, Consiliul editorial al publicației arădene „Gutenberg Universul cărții” a organizat „GALA EXCELENȚEI”, ediția a doua, cu referire la anul 2019.
Revistă culturală, „Gutenberg Universul cărții”, cu apariție continuă de 12 ani, alături de Tipografia și Editura eponimă arădeană, și-a sărbătorit colaboratorii, recunoscând astfel creația literară, promovând talente scrisului, încurajând și impulsionând scrisul din condei.
Pornit de la ideea și fapta scriitorului Al. T. Stamatiad de creare a unei grupări-mozaic (1925) ce formează și intuiește identificare afectivă, Salonul Cultural Gutenberg, unic prin concept, s-a reunit, continuând tradiția prin recunoașterea valorii.
Fiecare din cei prezenți a simțit emoția momentului trist de reculegere, în urma dispariției celui care a fost domnul Adrian Ioanăș, făuritor de cărți, director al editurii și tipografiei „Tiparnița”, un prieten drag și sincer al Salonului Cultural „Gutenberg” Arad.
Însă viitorul reflectă acțiunea prezentului. Prezent care a fost remarcabil afirmat prin acordurile tânărului pianist Cerisha Herman Med, prin cristalina voce a tinerei soliste Noemi Szentesi, precum și de acordurile folk ale chitarei împodobită cu tricolor a cantautorului Mihai Henț, însoțit de sensibila voce a poetei Eugenia Ponta Pete.
Conform emoționantelor cuvinte introductive rostite de Floarea Cândea, redactor-șef al revistei „Gutenberg Universul cărții” și redactor literar al RTV Unirea, evenimentul s-a aflat sub semnul aniversării a trei decenii de la Revoluția din decembrie 1989, deoarece trecutul este cel care a făcut ca prezentul să fie posibil. O inedită surpriză a fost intervenția telefonică în direct a domnului Ioan Godja, vicepreședinte al Asociației Jurnaliștilor Români de Pretutindeni, director al Radio TV Unirea, care a transmis salutări de suflet și calde felicitări tuturor celor prezenți la „Gala Excelenței”.
Trimisul special al RTV Unirea Viena, domnul colonel (r.) dr. ing. Constantin Avădanei, președintele Grupului de inițiativă „Centenar Marea Unire – Alba-Iulia – 2018”, prin salutul său, a devenit un membru de onoare al Salonului Cultural Gutenberg Arad. „Bine v-am găsit! Vă aduc un salut prietenesc, un mesaj de unitate, de a realiza o punte între cele două orașe ale Marii Uniri, Arad, capitala politică și Alba-Iulia, capitala Marii Adunări de la 1 decembrie 1918! Cu prilejul acestei manifestări, am întâlnit un mediu prielnic, am stabilit o legătură trainică între românii de pretutindeni. La Arad am găsit atmosfera necesară pentru realitatea culturală, istorică și literară atât de necesară în zilele noastre! Felicitări din tot sufletul!”.
Sărbătoarea scrisului a fost onorată de cuvintele laudative rostite de prof. univ. dr. Anton Ilica, înv. Sorina Groza, președinte al Asociației Învățătorilor Bănățeni, precum și de membrii de suflet și de onoare, reprezentanți ai culturii și păstrători ai valențelor tradiționale din Serbia prof. dr. Teodor Groza Delacodru (Mesiciu), Ana Boier, președinte al Asociației Culturale „Bunicuțele din Uzdin”, Vasilije Petrika, redactor-șef al publicației „Libertatea” (Pancevo).
Publicistul și scriitorul Emil Șimăndan, fondator al editurii „Gutenberg Univers” Arad, fondatorul Filialei arădene UZPR, a adus calde felicitări pentru organizare, pentru calitatea promovată în ale condeiului, „Cu mult respect, cu multă dragoste, vă salut! Vreau să asociez editura Gutenberg cu numele unui om drag, om de cultură, poet, jurnalist Florica Cândea, care a creat prin Salonul Cultural „Gutenberg”, asociat cu Revista „Gutenberg Universul Cărții”, o instituție culturală în Arad, urmând modelul Salonului poetului Stamatiad, profesorul de istorie al regelui Mihai I.”
Impresionând asistența prin versurile clasicilor români, actorul Valentin Voicilă, liderul Revoluției arădene, s-a alăturat celor care au apreciat evenimentul cultural, insuflând dorul de Eminescu, prin una dintre cele mai frumoase poezii: „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”.
Cu acest prilej festiv, a fost lansat nr. 41/decembrie 2019 al revistei culturale „Gutenberg Universul cărții”, care a fost însoțit recunoașterea muncii de creație literară și culturală, prin acordarea Diplomelor de debut, de fidelitate, de merit, precum și a diplomelor de onoare.
Conceptul vizual a fost surprins prin lentila fotografică, metafora scrisului fiind transformată prin lumina blitzului de Mircea Boran, președinte al FotoClub Arad, fotoreporteri Ioana Nistor, inginer Mircea Dan Irimescu.
Redăm câteva gânduri, înscrise de condeiul momentului, care rămân mărturie acestor clipe emoționante:
– Teodor Groza Delacodru: „mândru să fiu alături de Gutenberg… dacă „mama” ne-a uitat, „frații” nu uită. Te iubim, la mulți, mulți ani Gutenberg! Dumnezeu să vă ocrotească!”
– Anton Ilica: „lupta cu cuvintele, mai grea decât cea cu arma… puterea cuvântului asupra oamenilor… Felicitări tuturor celor care se ocupă de „creșterea” revistei”.
– Membru al SCGA: „Ce a fost în această sfântă zi, 8 februarie 2020, să tot fie…”
– Silviu Szentesi: „La Gala Excelenței Gutenberg ai impresia că timpul se oprește în loc și aștepți cu entuziasm și bucurie să coboare unii din dacii de pe Columna lui Traian. Simți pregnant că Eminescu este prietenul tău, iar Horea, Cloșca și Crișan sunt cu tine în spirit și simțire, chiar la decernarea premiilor.”
– Aida Voivodicean:„Mă simt în al nouălea cer! Mulțumesc, din nou, că vă sunt o mică, dar devotată, parte. Cu bucuria de a fi aici, cu toată dragostea mea!”.
– Sorina Groza: „Fie ca numărul 8, cel al zilei în care suntem, să se răstoarne ∞, al infinitului, pentru GUTENBERG! Ani mulți și multe realizări! Ani mulți echipei Gutenberg! Felicitări! Felicitări! Felicitări! Un mare Mulțumesc!”.
– Paul Krizner: „Dacă Dumnezeu ar face din nou lumea mult mai frumoasă, ar fi destul să vă aibă pe dumneavoastră!”
– „un ilustru anonim”: „41 de numere de succes, 41 de ani de spirit, frumusețe și în primul rând, prietenie a românilor, duși de vremuri, în cele patru zări, români care se regăsesc în jurul persoanei (persoanelor) care gândesc, zămislesc, ceea ce este universul Gutenberg”.
– Monica Rodica Iacob: „Un eveniment al Galei Excelenței Gutenberg. Sunt onorată.”
– Maria Aiftincăi: „Mulțumesc. Vă iubesc că ați fost aproape de mine. Îmbrățișări.”
– Belei Camelia: „Mă simt onorată să fac parte din echipa „Salonului Gutenberg”, să particip la un asemenea eveniment de excepție, cu oameni de cultură, poeți, literați, publiciști arădeni și nu numai. O felicit în mod deosebit pe doamna Cândea, pentru toată munca depusă în realizarea unor astfel de evenimente, dar mai ales pentru „viața” revistei Gutenberg. Vă mulțumesc că m-ați primit în sânul familiei Gutenberg cu brațele deschise. Pentru mine, toate drumurile duc la Carina Baba (Ienășel), buna mea colegă din facultate și actualmente, o prietenă deosebită, poetă și om de cultură, pentru care am o stimă extraordinară. Mulțumesc, Carina, pentru că mi-ai deschis ușa care duce spre tot ceea ce înseamnă cultură, sentiment, frumos, evoluție… Adică Gutenberg. Mulțumesc pentru că existând Gutenberg, va exista și cultura națională! Felicitări întregii echipe Gutenberg!”
– Domnica Florescu: „Impresionată de tot ceea ce am auzit și văzut astăzi. Sunt fericită că am putut să particip la acest eveniment deosebit!”
– Sebastian Burnaz: „Frumos, interesant. Un efort mare pentru un eveniment reușit. Felicitări!”.

Au consemnat,
Prof. Floare Cândea
Redactor sef „Gutenberg Universul Cărții”
Redactor RTV Unirea Viena – Filiala Arad
Prof. Carina A. Baba
Redactor șef adjunct „Gutenberg Universul Cărții”
Redactor RTV Unirea Viena – Filiala Arad
Prof. Ioana Nistor
Fotoreporter
Redactor RTV Unirea Viena – Filiala Arad
Prof. dr. Gabriela Adina Marco

More Stories From News

About Asociaţia Jurnaliştilor Români de Pretutindeni