Go to ...
RSS Feed

12 decembrie 2024

Digital Transformation EXPO Europe 2019


În zilele de 9-10 octombrie la Complexul Expozițional ExCeL din Londra (Anglia) a avut loc evenimentul Digital Transformation EXPO Europe.

Spaţiul ExCeL pentru această expoziţie a fost împărţit în 3 zone: IP EXPO , Cyber Security X şi AI&Analytics X.

Transformarea digitală este inevitabilă în ceea ce priveşte domeniul de afaceri, iar implementarea acesteia cu succes este unul din motivele principale pentru care este organizată această manifestare .

Participanţii au avut ocazia să afle despre noile tendinţe şi ameninţări ale internetului, să se întâlnească cu profesionişti din domeniu, să asiste la seminarii gratuite şi demonstraţii tehnologice.

La Digital Transformation EXPO Europe au fost prezenţi un număr de peste 300 de experţi care au susţinut discursuri în 20 de teatre, şi peste 260 de expozanţi.

Printre cei care au susţinut discursuri la acest eveniment au fost: Sir John Sawers, fost şef al serviciului britanic de informaţii MI6, dr. Hannah Fry, autor şi star TV, Garry Kasparov, fost campion mondial la şah, Stuart Russell, cercetător în inteligenţa artificială, Samy Kamkar , hacker şi cercetător în domeniul securităţii internetului.

Garry Kasparov a adresat o întrebare tulburătoare audienţei la care tot el a răspuns: ”Poate dispune inteligenţa artificială de mai multă etică decât oamenii?… nu,nu poate”…

Un număr vast de subiecte au fost dezbătute, printre care: etica şi responsabilitatea în era inteligenţei artificiale, protecţia împotriva atacurilor cibernetice, reţele şi infrastructură, folosirea eficientă şi sigură a aplicaţiilor, analiza datelor, cloud, etc.

În cursul celor două zile expoziţia a avut peste peste 16.000 de vizitatori.

Corespondent: Ion-Marius Tatomir  Foto credit: Ion-Marius Tatomir

 

More Stories From News

About Asociaţia Jurnaliştilor Români de Pretutindeni