Florica R. Cândea

De bună seamă că am dori ca acest reportaj să fie nu neapărat unul de suflet, ci să îndemne la păstrarea tradițiilor locale asa cum le știm.

Preocuparea noastră ca fiu al satului a fost ca prin cartea „Macea. Înscrisuri monografice” să aducem casa, obârșia, locul, eposul, ethosul, habitatul, cultura imaterială, albumul și glosarul dialectal etc. la vatră.

Comuna Macea, la poarta de vest, este recunoscută prin hărnicia agricultorilor, mari cultivatori de legume, dar și prin Castelul Csernovics.  Monument antropic, acesta a fost, în timp, azil, școală specială, tabăra de refugiați s.a., însă străjuit de pădurea care adăpostește Grădina Botanică, aduce an de an vizitatori din toată lumea. Ineditul respiră din plante sculptate, din povești pe Aleea Poeților, prin ansambluri sculpturale ale măceanului Pavel Mercea, dar și prin Teiul lui Eminescu, un loc al îmbrățișărilor liric metaforice peste timp.

Despre un alt timp am ales a scrie și anume trecerea roșiei în Festivalul părădăicilor la a unsprezecea ediție. Castelul a devenit, iată, o curte în care roșia e pusă în lădițe sau de pregătit în căldare pentru bulion în prezența a mii de oameni care fac o adevărată promenadă trei zile la rând. Desigur, e greu să fii gosc în Satul tău, dar amintiri te cheamă acasă. Aici am dăscălit,  am scris vreme de peste treizeci de ani. La standurile cu produse locale, roșia trona ca o vedetă deoarece gustul e unic, netratat, dar lucrat cu migală din vremuri de demult.

La început, cam înainte de anii 50, se cultiva pe răzoare ca un mijloc de subzistență, apoi se transporta în găleți la piață, apoi se depozita la Fructexport. Mai târziu, oamenii locurilor o plantau în solarii spre a o vinde en gros. Azi are un festival la Castel, care festival a ajuns la 11 ani. Producătorii sunt răsplătiți cu Însemne de recunoștință. În prezența primarului, domnul Ciprian Otlăcan, și a președintelui Consiliului Județean, domnul Iustin Cionca, la această ediție au fost etalate mai multe feluri de roșii, Aurora, Cherry, Inimă de bou, precum și alte produse, vânătă albă, fasole verde păstăi, însă deliciul a fost bulionul. Gătit și expus spre degustare direct în fața trecătorilor ademeniți de gustul unic. Ca orice fiu plecat am fost și noi acasă și am dat frâu liber amintirilor și am admirat portul popular local, frumusețea îndeletnicirilor, cusăturile, am dat banca pentru binețe cu sătenii și roșiei sau părădăicii i se cuvine prețul muncii care începe din ianuarie până în toamnă. Poate nu întâmplător la aceasta ediție am comemorat și trecerea la ceruri a altui fiu al satului, profesorul Traian Lăpăduș, de numele căruia se leagă o altă emblemă a satului Macea, Festivalul Gura satului, despre care vom consemna înspre toamnă.

În concluzie, datoria noastră este de a pecetlui tradiții ale locurilor acolo la talpa țăranului care, iată, sărbătorește prin cântec, joc voie bună  și bucate ale locului un aliment de bază, sănătos și gustos. Festivalul părădăicilor, ediția 11 de la Macea din Pusta Aradului a fost o reușită.