Go to ...

Mandri de parteneriatul cu Agerpres

Agentia Nationala de Presa a Romaniei

RSS Feed

26 aprilie 2024

Eveniment la Biserica fortificata din Felmer, 5 august 2017


Asociația Renascendis vă invită sâmbătă, 5 august la Felmer (com. Șoarș, jud. Brașov), la primul eveniment public organizat în și pentru biserica evanghelică fortificată din Felmer – unul dintre cele mai vechi monumente din Țara Făgărașului, aflat în prezent într-o avansată stare de degradare.

Momentul central al evenimentului, care îşi propune să vină în sprijinul demersurilor de salvare a unui monument istoric de valoare, inițiate de Asociația Renascendis, este concertul-lectură ”Ein feste Burg – memoria fortificațiilor de piatră” în care se vor face auzite creaţii muzicale de Bach, Abel, Haydn, Mozart, Böhm, Franck, alături de versuri de Ioana Ieronim din volumul „Triumful paparudei”, care vorbesc despre disoluţia comunităţilor săseşti şi despre nostalgia copilăriei petrecute în spaţiul multicultural transilvănean.

Participă: Marina Constantinescu – lectură, Melinda Sámson – soprană, Péter Kővári (Ungaria) – orgă, Attila J. Szabó – violoncel. Concertul este organizat în cadrul Festivalului de Film și Istorii Râșnov (28 iulie – 6 august 2017).

Concertul este precedat de o masă țărănească cu produse locale, organizată în curtea casei parohiale evanghelice (vizavi de biserică), și va fi urmat de proiecții de filme documentare, în biserică și în ruina fostei școli evanghelice.

PROGRAMUL ZILEI:
Ora 15.00: Masă țărănească – curtea casei parohiale evanghelice.
În meniu: gustări, ciorbă de fasole cu afumătură, supă de cartofi cu tarhon, cârnați proaspeți de casă cu varză călită și mămăligă, prăjituri de casă, cafea, răcoritoare, plus alte surprize.
Participarea se face pe bază de înscriere, în limita locurilor disponibile, la email contact@renascendis.org sau la telefon 0268.255.558. Tarif: 50 lei/ persoană.

Ora 19.00: Concert ”Ein feste Burg – memoria fortificațiilor de piatră” – biserica evanghelică. Intrarea liberă.

Ora 21.00: Proiecții de filme – biserica evanghelică și ruina fostei școli evanghelice. Intrarea liberă.
– documentar „Satul, biserica şi poveştile mele” (2011, 52 min.), regia Mihai Dragomir, producător Asociaţia Mioritics;
– scurt-metraje realizate de liceeni din Făgăraş, în cadrul atelierelor „DocT – Documenting through Technology” organizate de CEVA- Centrul pentru Educație Vizuală șI Antropologie.

Evenimentul este unul caritabil, în beneficiul bisericii evanghelice fortificate din Felmer. Accesul la concert și la proiecțiile de filme este liber, donațiile sunt încurajate.
Info donații: http://www.renascendis.org/doneaz-.html.
Toate fondurile strânse vor fi folosite pentru salvarea monumentului.

Eveniment organizat de Festivalul de Film şi Istorii Râşnov, în colaborare cu Asociaţia Renascendis, cu sprijinul Colinele Transilvaniei şi în parteneriat cu Biserica Evanghelică C.A. Făgăraş, Biserica Evanghelică Sf. Margareta Mediaş și CEVA – Centrul pentru Educaţie Vizuală şi Antropologică.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More Stories From News

About Asociaţia Jurnaliştilor Români de Pretutindeni