Invitaţie la eveniment
2 februarie 2017
Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România vă invită la un nou eveniment, la Institutul Cultural Român, vineri, 3 februarie 2017, de la ora 17,00.
Sub semnul lui Eminescu, ne punem în slujba limbii române. Vom sărbători 13 ani de existenţă a Editurii Detectiv Cultural, dedicată publicisticii şi beletristicii, vor fi lansări de carte, vernisarea unei expoziţii de pictură Numeroşi oameni de cultură, precum invitaţii speciali Ştefan Mitroi şi Radu Voinescu, sau academicianul Nicolae Dabija, ori Pavel Abraham – fondator, scriitorii Mioara Bahna, Florin Dochia, jurnalistul Marian Nencescu, vor vorbi cu prilejul acestui eveniment. Emilian Marcu şi Nicolae Rotaru se vor prezenta cu noile lor volume, iar artista plastică şi jurnalista de la Chişinău, Gutiera Prodan, va încânta cu lucrările sale de mare sensibilitate.
Vă invităm la două ore de desfătare
„ În slujba limbii române ”
uzpr