Go to ...

Mandri de parteneriatul cu Agerpres

Agentia Nationala de Presa a Romaniei

RSS Feed

18 aprilie 2024

Sunet, culoare și vibrație la Ateneul Român Regal de dansuri tradiționale cu ocazia Anului Nou Chinezesc


Intrarea în Anul Nou Chinezesc a fost întâmpinată la București printr-un eveniment de excepție: spectacolul de gală susținut de Academia de Dans din Beijing, care a prezentat un regal de dansuri tradiționale.

 

În splendida incintă a Ateneului Român, simbol al spiritualității românești, un public numeros a venit în întâmpinarea unui eveniment așteptat – spectacolul Academiei de Dans din Beijing, cu ocazia intrării în Anul Nou Chinezesc. Organizat de Casa Româno-Chineză și Ambasada Republicii Populare Chineze la București, cu sprijinul „NIRO Investment Group”, evenimentul s-a bucurat de prezența ministrului Afacerilor Externe Teodor Meleșcanu și a ministrului delegat pentru Afaceri Europene Ana Birchall, alături de înalți demnitari și diplomați, conducerea și președinții filialelor Casei Româno-Chineze, personalități din mediul academic și cultural, oameni de  afaceri, membri ai comunității chineze din România, șefi de organizații și asociații non-profit.

Semnificația profundă a manifestării a fost subliniată de E.S. Xu Feihong, Ambasador al R.P. Chineze la București, care, în deschiderea galei, a mulțumit Casei Româno-Chineze și Grupului de firme „NIRO” pentru efortul deosebit depus pentru reușita serii: „Astăzi veți vedea un spectacol care reprezintă un cumul de comori tradiționale chinezești. Este o colecție de dansuri care reprezintă toate regiunile din China și sperăm că ceea ce veți vedea vă va aduce mai aproape de cultura autentică chineză. De altfel, spectacolul din această seară face parte din manifestările prin care de cinci ani celebrăm Anul Nou Chinezesc și în România. De fiecare dată încercăm să aducem în fața publicului românesc parfum de tradiție chineză, precum și manifestări ale spiritualității noastre. Ne dorim ca și de această dată, cei prezenți să simtă atmosfera de armonie și sărbătoare. Pentru reușita acestei seri trebuie să menționez faptul că Grupul de firme NIRO, Casa Româno-Chineză și Filarmonica George Enescu au depus eforturi considerabile. Tuturor celor care au contribuit la acest eveniment vreau să le mulțumesc”.

În numele Casei Româno-Chineze, organizatorul evenimentului, s-a adresat celor prezenți E.S. Ambasador Ioan Donca: „Mulțumesc pentru cuvintele de apreciere la adresa Casei Româno-Chineze și vreau să vă asigur că vom depune în continuare toate eforturile pentru a ne aduce contribuția la buna dezvoltare a relațiilor dintre România și China. Anul Cocoșului este un an pozitiv, norocos, care îndeamnă la curaj și viziune. Le dorim prietenilor noștri chinezi, așa cum ne dorim și nouă, un an bun și fericit. La mulți ani!”.

Spectacolul propriu-zis s-a constituit într-un regal de tradiții simbolizate prin dansuri specifice unui mare număr de etnii care conviețuiesc alături în marea Chină. 12 dansuri tradiționale, din nouă regiuni diferite ale țării au încântat spectatorii printr-o bogăție de stiluri unice. Artiștii de recunoscută valoare internațională ai Academiei de Dans din Beijing au făcut să vibreze sala, printre altele, de ritmurile dansului uigur Maxrap, dansul Tobei de lemn din Fanpai, dansul kazah Kara jorga, dansuri de luptă și de simbolistică profundă a traiului și preocupărilor de fiecare zi ale fiecărei etnii prezente prin artă, spațiu și timp, în fața publicului românesc.

Evenimentul prin care s-a intrat festiv în Anul Nou Chinezesc și la București a fost un prilej pentru spectatorii români de a lua contact cu ceva ce se vede mai rar pe scenele românești: dansul tradițional chinez, în zecile lui de fațete etnice de o frumusețe aparte.

Anul nou chinezesc 2

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More Stories From News

About Asociaţia Jurnaliştilor Români de Pretutindeni