Cristina Oprea: Ce rol are arta în viaţa artistului complex Aurelian Busuioc?

Aurelian Busuioc: Bună ziua!… în primul rând, nu mă consider un artist complex, cred că apelativul artist este suficient. Arta pentru mine este, fără să exagerez, totul. Ea este însăşi sensul existenţei mele. Fără artă viaţa mea ar fi fost probabil foarte anostă. Arta pentru mine este ca un drog, în sensul bun al cuvântului… şi dacă se întâmplă uneori… şi s-a întamplat de câteva ori, să am perioade mai lungi în care nu-mi pot desfăşura activitatea artistică din varii motive, pot spune că intru într-un soi de sévrage… cu riscul de a fi acuzat că mă folosesc de clişee clasicizate… arta este pentru mine cea mai bună modalitate de a-mi exprima propriile stări şi sentimente, de a mă exorciza public de propriile angoase, bucurii, experienţe existenţiale, dacă pot să spun astfel…

Cristina Oprea: Ce rol are arta în viaţa locuitorului unui oraş din România, oricare ar fi el, în afară de capitală?

Aurelian Busuioc: În primul rând nu cred că ar trebuii să facem o separaţie între arta din capitală şi restul ţării… adică aşa numita provincie… Este adevărat că viaţa artistică în capitală are un oarecare plus de fervoare…. ceva mai pregnantă şi pe undeva e şi normal să fie aşa, raportat la numărul de artişti şi de spaţii expoziţionale din Bucureşti…. totuşi nu trebuie neglijată absolut deloc viaţa artistică din celelalte oraşe din Romania în special a oraşelor cu bogată tradiţie artistică cum ar fi Timişoara, Iaşi dar mai ales in ultimul timp Cluj-ul care, din multe puncte de vedere şi mai ales raportat la diferenţa de marime între capitală şi acesta din urmă, putem spune că a devansat Bucureşti-ul. Rolul artei în viaţa locuitorilor oricărei urbe este, sau ar trebui să fie, de înnobilare, de ”umanizare” şi liricizare a vieţii cotidiene, ultra-epice, copleşită de grijile şi probleme inerente prin care trece oricare dintre noi, inclusiv artiştii, sau… poate mai ales artiştii.

Cristina Oprea: Ce loc ocupă artistul plastic în societate?

Aurelian Busuioc: Artistul întotdeauna a fost şi va fi ca un barometru pentru societatea în care trăieşte, cu sau fără voia lui datorită sensibilităţii sale la tot ce-l înconjoară, la tot ce se petrece în preajma lui. De multe ori el este un rebel, un avangardist, un inovator dar de cele mai multe ori el este neînţeles considerat nu de puţine ori chiar nebun, pentru că nu se supune „canoanelor” societăţii în care traieşte.

Cristina Oprea: Exista mecenat în artă?

Aurelian Busuioc: Desigur, există mecenat în artă, dar probabil dumneavoastră vă referiţi la mecenatul în arta românească. Exista mecenat şi în arta românească, poate la un nivel mult mai modest decât în Occident, dar din cunoştiinţele mele, există şi la noi. Din păcate anii de comunism au trimis în derizoriu artele în general şi mai ales artele plastice. Paradoxul actual în materie de mecenat este faptul că persoanele care într-adevăr au o reală pasiune pentru artă să nu aibă suficienţi bani pentru a putea fi adevaraţi mecena… iar cei care dispun de bani să trateze arta, în cel mai bun caz, ca pe o afacere, investind în general în opere de artă consacrate, care au deja cotă.

Cristina Oprea: Povestiţi despre începuturile dumneavoastră în domeniul artelor plastice.

Aurelian Busuioc: Când eram micuţ…. până prin clasa a III-a îmi doream să fiu marinar… oarecare tradiţie de familie, tatăl meu şi un frate de-al mamei fiind la acea vreme marinari. Dar în cele din urmă m-am răzgândit fiind impresionat de tablourile tatălui unui bun vecin şi prieten, împreuna cu care mă jucam fie la mine acasa, fie la el, unde aveam ocazia să admir tablourile tatălui sau, care mă fascinau tot mai mult, asta până când în clasa a IV-a, brusc mi-am schimbat opţiunea, dorindu-mi ”să ma fac pictor”… şi de atunci am rămas iremediabil îndrăgostit de artă.

Cristina Oprea: Sunteţi sculptor şi fotograf. Cum se împacă cele doua moduri de exprimare? Care primează?

Aurelian Busuioc: Fotograf, ca şi pictor, sunt doar ocazional. Am parcurs în facultate un curs, opţional, de fotografie, dar în general mă ocup mai mult de sculptură. Îmi place să experimentez diferite tehnici sau combinaţii de stiluri şi tehnici mai mult sau mai puţin moderne.

Cristina Oprea: Fotografia reprezintă un mesaj tradus prin imagine. Care este mesajul dumneavoastră prin intermediul fotografiei şi cui îl adresaţi?

Aurelian Busuioc: Spre deosebire de artele tradiţionale… fotografia are totuşi limitele ei, deoarece întotdeauna se lucrează „cu materialul clientului”. Sigur că datorită tehnicii actuale, fie că vorbim de aparatele foto digitale, fie şi/sau de programe de grafică pe calculator, se pot face intervenţii foarte interesante asupra fotografiei originale, brute. Eu sunt de părere ca este mai puţin importantă tehnica prin care este creată lucrarea (artistică), mult mai important este ideea, mesajul, emoţia şi/sau starea care sunt transmise prin intermediul acestea/acestora. De fapt cred că o lucrare de artă, indiferent că este pictura, sculptura, fotografie etc, este doar un instrument, un vehicul prin care circulă emoţiile, stările, mesajele de la expeditor, emiţător, către destinatar, receptor, fie el avizat sau mai puţin avizat. Până la urmă arta poate fi şi ea încadrată în metodele, instrumentele de comunicare.

Cristina Oprea: Ce reprezintă sculptura pentru dumneavoastră?

Aurelian Busuioc: La fel cum am zis despre arta în general, sculptura reprezintă esenţa existenţei mele, a năzuinţelor, a idealurilor. Aşa cum am amintit anterior, la început am vrut să mă fac pictor şi asta am şi făcut până am terminat liceul de artă din Craiova. Înclinaţiile spre sculptură au apărut spre finalul clasei a XI-a. Eram din ce în ce mai mult interesat de perfecţionarea studiului în desen şi modelaj, neglijând în acelaşi timp tot mai mult studiul culorii. Astfel opţiunea pentru volum, pentru modelaj, era din ce în ce mai evidentă şi iată-mă transformat din pictor în sculptor.

Cristina Oprea: Ce părere aveţi de şcoala românească de artă? Ce deschideri există pentru proaspeţii absolvenţi de arte?

Aurelian Busuioc: Probabil contrar majorităţii opiniilor, eu consider că şcoala românească (şcoala, nu neapărat şi arta) este printre cele mai bune din Europa şi din lume, chiar dacă la o primă privire pare uşor tradiţionalistă, desuetă. Eu cred că tocmai acest tradiţionalism ne-a salvat de unele influenţe occidentale care, din ce în ce mai mult, apelează la tot felul de găselniţe tehnice neglijând esenţialul: mesajele, emoţiile, stările şi/sau sentimentele pe care ar trebui să le transmită lucrarea de artă. Tinerii de acum au cu siguranţă o deschidere mult mai mare datorită posibilităţilor de a studia şi de a participa la diferite evenimente: proiecte culturale, tabere de creaţie, expoziţii, muzee etc, din diferite zone din Europa şi din lumea întreagă. De asemenea internetul are un rol major în crearea de conexiuni cu ceea ce se întâmplă din punct de vedere cultural, artistic în lumea întreagă. Nici nu se mai poate face vreo comparaţie între perioada comunistă şi cea actuală.

Cristina Oprea: Există interes pentru achiziţionarea creaţiilor dumneavoastră din partea autorităţilor publice?

Aurelian Busuioc: Interesul este zero şi aici nu e vorba doar de lucrările mele. În general autorităţile publice se implică din când în când doar în comandarea câte unui bust care bineînţeles trebuie realizat într-o manieră cât mai realist-tradiţionalî…. apropos de influenţele negative ale perioadei comuniste, mentalitatea oamenilor se schimbă foarte greu vis a vis de percepţia artei.

Cristina Oprea: Proiecte culturale pe anul acesta.

Aurelian Busuioc: Cel mai important eveniment cultural din anul acesta, în ceea ce mă priveşte, este împlinirea a 20 de ani de când am terminat facultatea, prilej cu care am hotărât, împreună cu o bună parte din foştii colegi, să organizăm o expoziţie în Bucureşti, eveniment ce va avea loc pe 10 septembrie la galeriile Elite Prof Art. Evenimentul poartă titlul generic „Refresh”.

Cristina Oprea: Fiind Anul omagierii lui Constantin Brâncuşi, ce puteţi să ne spuneţi despre acest lucru.

Aurelian Busuioc: Cu siguranţă este evenimentul artistic cel mai important pentru anul acesta. Brâncuşi este unul dintre cele mai puternice brand-uri ale valorilor noastre culturale şi, după opinia mea, cel mai important artist plastic al nostru. Din păcate odiseea şi polemicile iscate vis a vis de strângerea de fonduri pentru achiziţionarea lucrării sale „Cuminţenia pământului” mi-a lăsat un gust amar. Avem un „talent” special de a ne „îngropa” toate valorile şi oamenii valoroşi pe care i-a produs şi încă-i mai „produce” aceasta naţie.  Aproape toate personalităţile noastre, toţi oamenii de valoare ai acestei ţări, au fost promovaţi de alte natii, cum a fost şi cazul lui Brâncuşi şi a multora ca el. Cei care au făcut „greşeala” de a se întoarce în ţară, au rămas în cel mai bun caz în memoria noastră a românilor, dar aproape necunoscuţi sau chiar total necunoscuţi, cum e cazul lui Nicolae Grigorescu, el începând să fie cunoscut de alte popoare ale Europei abia după anii `90.

A consemnat: Cristina Oprea