Go to ...

Mandri de parteneriatul cu Agerpres

Agentia Nationala de Presa a Romaniei

RSS Feed

5 octombrie 2024

CONCERT DE JAZZ DE ZILELE MUNICIPIULUI TURDA


Redactor: Cristina OPREA

 

Muzeul De Istorie din Turda a fost gazda concertului de jazz din 27 august 2016 susţinut de un grup de tineri din Cluj. Un public select – nu aşa de numeros, deşi tinerii muzicieni meritau mai mult, dar muzica lor este o muzică pentru persoane cu o anumită cultură în domeniu –  a apreciat efortul depus de tineri şi mai ales dorinţa lor de a oferi un concert mai deosebit.

După cele aproape doua ore de jazz, piese clasice internaţionale sau chiar jazz contemporan românesc am reuşit să înregistrez câteva gânduri din partea membrilor band-ului Boer Karoly- chitară, Szanto Lorand – bas, Szentkuti Farkas – baterie şi a solistei Oana-Maria Floricioiu. Oameni frumoşi, calzi, cu sufletele  zburdând pe acordurile muzicale şi cu mare dăruire pentru ceea ce fac, plini de emoţie au împărtăşit gândurile lor pentru dumneavoastră cei ce iubiţi Radio Tv Unirea.

Turda 2     turda1

turda3

Oana-Maria Floricioiu: ,,Mă numesc Oana- Maria Floricioiu, am studii de arhitectură de fapt. Cum am ajuns la muzică este o poveste mai lungă şi mai complicată, ideea e că am iubit-o din totdeauna, am  ajuns un pic mai greu, am făcut o deviaţie prin arhitectură , pe care am absolvit-o şi o practic şi acum. Dar oarecum, aşa se pare că iubirile din tinereţe se întorc cumva, se împletesc. Acum noi, o să se prezinte şi băieţii, fiecare, cântăm, eu cânt când, cum, în diverse formule. Asta e, să zic aşa interesant şi practic întotdeauna, nu apuci să te plictiseşti şi ai şi panica aceea, oare acum cu cine mai încep şi tot timpul e ceva nou. Noi ne-am întâlnit cu lumea de puţin timp şi astă iarnă, am hotărât de fapt, am fost într-o formţie mai mare de sextet şi am hotărât să facem un trio. Tot aşa, în iarnă stând la poveşti, aaaa…. ar fi interesant. Până la urmă am reuşit. În viitor sper să fie cât mai bine, dacă se poate….

turda4

Cristina Oprea: Rămâneţi în aceaşi formulă?

Oana-Maria Floricioiu: Cât se poate, da. Acum fiecare are angajamentele lui.

Cristina Oprea: Cum se numeşte acest trio?

Oana-Maria Floricioiu: Acest trio noi l-am denumit Trio Hap.

 

Mulţumind am trecut la următorul membru al trio-ului, la Boer Karoly – chitară.

Boer Karoly: Mă numesc Boer Karoly sunt student la Facultatea de Artă din Târgu-Mureş, eu ca şi invitat am fost prezent de data asta. Sunt foarte recunoscător colegilor că m-au acceptat deşi nu sunt chitarist de jazz, îmi place să ascult foarte multă muzică jazz dar ca şi stil nu prea am intrat în detalii, dar totuşi mi-am găsit locul între ei, mă simt foarte bine cu ei împreună şi ceea ce facem mi se pare foarte sensibil, senzitiv şi scopul ar fi să le arătăm celor care ne ascultă sensibilitatea asta ce ne dă muzica, Toţi avem probleme acasă, toţi încercăm cumva să supravieţuim şi pentru mine muzica înseamnă un ajutor sufletesc, psihic şi asta vreau să transmit tuturor celor care ne ascultă. Să ne lăsăm, să fim ghidaţi de muzică.

 

Szentkuti Farkas: La mine e puţin mai complicat. Muzica e….am practicat în tinereţe, apoi a fost o cotitură foarte mare de vreo douăzeci de ani în care nu s-a întâmplat nimic şi apoi a reînviat. Pot să spun aşa, foarte adânc, cum a zis şi colegul meu, cu sufletul şi cu muzica, mie muzica pur şi simplu îmi place, asta e pentru mine cel mai important şi…cam atât.

 

Szanto Lorand: Eu mă numesc Szanto Lorand şi de fapt am studiat vioara, cânt la vioară de douăzeci de ani şi la bas de cinci ani şi prin muzică vreau să trăiesc. Am terminat Academia de Muzică din Cluj şi atunci m-am întâlnit cu ceilalţi, deci cânt la bas de cinci ani şi încerc să fac asta cât mai mult, cât pot şi cât de bine pot.

Cristina Oprea: Şi proiecte pe viitor?

Szanto Lorand: Eu am mai multe proiecte, vreo cinci –şase, aş prefera să mă duc în direcţia jazz-ului, jazz-ului modern şi în direcţia chitării bas şi să cânt cât de bine pot, cât mai aprofundat, cât mai onest.

 

Acestea au fost scurtele mărturisiri ale celor patru muzicieni. Sincer mă bucur pentru că am luat parte la acest eveniment muzical, pentru că altfel nu ar fi fost posibilă această seară minunată în care am descoperit suflete frumoase ce trăiesc pentru muzică şi în spiritul ei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More Stories From News

About Asociaţia Jurnaliştilor Români de Pretutindeni