Institutul Yunus Emre a organizat Festivalul Copiilor
24 aprilie 2024
Comunicat
Cu prilejul zilei de 23 Aprilie, Ziua Suveranității Naționale și a Copilului, Institutul Yunus Emre a organizat Festivalul Copiilor în București și Constanța. Această ziimportantă a fost dăruită de Mustafa Kemal Atatürk, fondatorul Republicii Türkiye, nu doar copiilor turci, ci copiilor din întreaga lume.
La Bucureşti festivalul a avut loc la Liceul Teoretic Dante Alighieri, prima instituție de învățământ din România în care s-a implementat Proiectul „Opțiunea mea este limba turcă.”
La eveniment au participat Ambasadorul Republicii Türkiye la București, E.S. Özgür Kıvanç Altan, Primarul Sectorului 3, Dl. Robert Sorin Negoiță, Directorul Institutului Yunus Emre din România, Dl. Mustafa Yıldız, reprezentanți ai Ministerului Educației din România, Directorul Liceul Teoretic Dante Alighieri, Dna. Maria Dan, precum și profesori și elevi.
Sute de copii pasionați de limba turcă
În cadrul evenımentului, copiii au interpretat cântece în limba turcă și română, au recitat poezii și au prezentat câteva dansuri populare turcești și românești. Dansuri care au fost acompaniate cu entuziasm de Ambasadorul Republicii Türkiye la București, E.S. Özgür Kıvanç Altan și de ceilalți membri ai protocolului. Atmosfera a fost animată de zeci de baloane colorate eliberate în aer, purtând visele, dragostea pentru limba turcă și admirația pentru Türkiye. La finalul programului, toți copiii au fost serviți cu gustări, ceai și cafea, oferite cu sprijinul sponsorilor.
Evenimentul din Constanța a debutat cu un spectacol de magie susținut de magicianul Adrian Cuciuc. Copiii au urmărit cu interes spectacolul de magie, au participat la un workshop de face painting și au primit baloane modelate.
În cadrul evenimentului desfășurat la Constanța, copiii au participat la ateliere de limba turcă și ateliere de creație, precum pictură pe apă – Ebru, pictură cu nisip colorat, atelier de creație florală din coconi de mătase și atelier de modelaj din săpun – fructe parfumate.
Participanții au avut ocazia să descopere și să guste din deliciile bucătăriei turcești, precum și de a participa la numeroase activități care au scos la lumină bogăția culturii turcești.
Maria Dan, directoarea Liceului Dante Alighieri, a precizat : „Trebuie să mărturisesc că am admirat întotdeauna atitudinea plină de dragoste a prietenilor noștri din Türkiye față de copii, interesul și empatia lor față de tânăra generație. A fi dedicat copiilor înseamnă a fi dedicat viitorului. Domnule director, vă mulțumim pentru că le oferiți elevilor noștri posibilitatea de a învăța limba turcă.”
Directorul Institutului Yunus Emre din România, Mustafa Yıldız, a spus: „Suntem bucuroși că am organizat prima ediție a Festivalului Copiilor la Liceul Dante Alighieri, deoarece la această școală am implentat pentru prima dată cursurile opționale de limba turcă destinate elevilor acestui liceu, în cadrul Proiectului „Opțiunea mea este limba turcă”.
Suntem mândri că organizăm primul nostru festival pentru copii într-un loc în care limba turcă este predată ca și curs opțional pentru prima dată în cadrul proiectului “Opțiunea mea este limba turcă”. Copiii reflectă esența universului; fiecare copil este o culoare diferită și o reflecție a aceleiași esențe. Copii, vă dorim o Zi a Copilului de 23 aprilie fericită! Voi sunteți arhitecții viitorului nostru!”
Robert Sorin Negoiță, Primarul Sectorului 3, și-a exprimat bucuria participării la evenimentul organizat cu prilejul zilei de 23 Aprilie, Ziua Suveranității Naționale și a Copilului și a precizat că învățarea limbii turce este benefică pentru copii.
Ambasadorul Republicii Türkiye la București, E.S. Özgür Kıvanç Altan a declarat: „Astăzi este o zi minunată. Noi sărbătorim Ziua Copilului pe 23 aprilie, iar voi o sărbătoriți pe 1 iunie, însă scopul nostru este unul și același, respectiv de a ne exprima aprecierea față de voi, copiii noștri, viitorul nostru.”
Proiectul „Opțiunea mea este limba turcă”
Proiectul Opțiunea mea este limba turcă, dezvoltat de Institutul Yunus Emre, care asigură predarea limbii turce ca limbă opțională în școlile de stat din peste zece țări, a fost implementat în România începând cu ianuarie 2024. Se estimează că numărul elevilor din România participanți la proiect va ajunge la două mii în anul școlar 2024-2025.