Go to ...

Mandri de parteneriatul cu Agerpres

Agentia Nationala de Presa a Romaniei

RSS Feed

5 martie 2024

Comunicat de presă privitor la declarația fostului ministru Tánczos Barna cu referire la o ipotetică eliminare a Academiei Române din procesul gestionării cotelor de urs brun


Comunicat de presă

12 august 2023

Comisia de Ocrotire a Monumentelor Naturii din cadrul Academiei Române a luat act de declarația fostului ministru al mediului, domnul Tánczos Barna, care și-a anunțat intenția de a iniția un proiect de lege prin care Academia Română să fie eliminată din procesul legislativ de stabilire a cotelor referitoare la gestionarea populației de urs brun.

În acest context, facem precizarea că în anul 2007 Academia Română a fost desemnată prin lege drept forul științific de care România are nevoie pentru a-și îndeplini obligațiile privind conservarea biodiversității asumate prin aderarea sa la Uniunea Europeană. Astfel, în 20 iunie 2007 a fost emisă Ordonanţa de urgenţă nr. 57 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, publicată în  Monitorul Oficial nr. 442 din 29 iunie 2007 și întărită prin Legea nr. 49 din 7 aprilie 2011 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007.

Astfel, asumarea obligațiilor în domeniul conservării naturii ce revin României în calitate de stat membru al Uniunii Europene a fost posibilă prin garanția oferită de Academia Română, în calitatea sa de cel mai înalt for de știință și de cultură din România. Academia Română a contribuit și contribuie la implementarea Rețelei Natura 2000, proporțional cu gradul de reprezentare a tipurilor de habitate naturale, respectiv a speciilor de interes comunitar și a habitatelor acestora. Reamintim că prin avizul științific acordat de Academia Română prin Comisia de Ocrotire a Monumentelor Naturii au fost desemnate siturile ca arii speciale de conservare, cu verificarea și respectarea criteriilor științifice, precum și a obiectivelor privind conservarea biodiversității.

Considerăm regretabilă și inadmisibilă confundarea deciziei politice (exprimată prin puterea legislativă a Parlamentului) cu avizul științific acordat de Academia Română, mai ales în privința derogărilor, pentru care este obligatoriu acest aviz, în conformitate cu conținutul art. 38, alin. 1 din Ordonanța de Urgența nr. 57 din 2007, respectiv art. 38, alin. 2 din Legea nr. 49 din 2011, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, apreciem că declarațiile fostului ministru sunt în contradicție și cu prevederile articolelor 34 și 59 din Legea protecției mediului nr. 137 din 1995, respectiv art. 35, alin. 2, lit. a din Ordonanța de Urgență nr. 57 din 2007, cu modificările și completările ulterioare.

Respectarea circumstanțelor legale corespunzătoare condițiilor de implementare a directivelor europene, de menținere a populațiilor speciilor și a habitatelor de interes comunitar într-o stare de conservare favorabilă în arealul lor natural, este un deziderat permanent al Comisiei pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii din cadrul Academiei Române, care asigură prin specialiștii săi competența științifică necesară pentru fiecare domeniu în parte.

Academia Română prin Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii s-a implicat și continuă să se implice activ în conservarea biodiversității pe termen scurt, mediu și lung, atât pentru prezent, cât și pentru generațiile viitoare.

Exprimăm din nou întreaga disponibilitate a specialiștilor din Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii de a participa, alături de toți factorii interesați, la adoptarea unei strategii pe termen scurt și mediu, în vederea menținerii patrimoniului natural național și european.

Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii

More Stories From News

About Asociaţia Jurnaliştilor Români de Pretutindeni