Go to ...

Mandri de parteneriatul cu Agerpres

Agentia Nationala de Presa a Romaniei

RSS Feed

22 mai 2024

Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Consiliul Europei a marcat, într-un eveniment diplomatic comun, lansarea programului Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023


08 februarie 2023

Comunicat de presă

Ambasadorul Ion I. Jinga, Reprezentantul Permanent al României pe lângă Consiliul Europei participat marți, 07 februarie 2023, la un eveniment diplomatic comun dedicat promovării programului „Capitală Europeană a Culturii”.

Co-organizatori ai evenimentului au fost cele 3 țări care au găzduit Capitala Europeană a Culturii în  anul 2022, respectiv Lituania (Kaunas), Luxemburg (Esch) și Serbia (Novi Sad), precum și cele 3 țări care au acest statut în anul 2023: România (Timișoara), Ungaria (Veszprém) și Grecia (Eleusi).

Au participat membri ai corpului diplomatic acreditat pe lângă Consiliul Europei și reprezentați ai organizației, printre care și Bjorn Berge, Secretarul General Adjunct, fiind subliniată în discuții importanța culturii ca vector al diplomației.

Cu sprijinul autorităților locale de la Timișoara, Reprezentanța României pe lângă Consiliul Europei a pus la dispoziție participanților broșuri cu programul cultural ce se va derula pe întreg parcursul anului 2023, precum si videoclipuri de promovare a conceptului de „Capitală Europeană a Culturii”  și a regiunii românești Banat, in plan cultural dar și agroturistic. Evenimentul a oferit oportunitatea promovării valorilor tradiționale, într-un exercițiu de diplomație culturală susținut de experiența gastronomică națională – gusturi bănățene pe plaiuri alsaciene.

Informații suplimentare:

Mai multe detalii privind programul Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023 pot fi accesate la website-ul dedicat: https://timisoara2023.eu/en/  sau pe paginile dedicate de Facebook, Instagram și Twitter.

Titulatura de Capitală Europeană a Culturii reprezintă o excelentă oportunitate pentru creșterea profilului internațional al Timișoarei și stimularea turismului. Sloganul Timișoara 2023 se intitulează „Shine your light – Light up your city!” și vizează punerea în lumină a moștenirii multiculturale și deschiderea către temele importante ale momentului.

Pe parcursul a trei zile (17-19 februarie 2023), programul de deschidere din Timișoara va include un program complet de activități culturale, concerte, teatru, expoziții, ateliere deschise, dispersate în tot orașul – un set de acțiuni care implică multipli operatori culturali locali și multiple noduri urbane. Programul deschiderii este accesibil aici:  https://opening.timisoara2023.eu/program/

More Stories From News

About Asociaţia Jurnaliştilor Români de Pretutindeni