Go to ...

Mandri de parteneriatul cu Agerpres

Agentia Nationala de Presa a Romaniei

RSS Feed

5 octombrie 2024

Deschiderea expoziției „PAPA FRANCISC – Pelerin în România, 3 ani de la vizita apostolică”


25.05.2022                                                                                     COMUNICAT DE PRESĂ

Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) și Arhiepiscopia Romano-Catolică de București anunță vernisajul expoziției PAPA FRANCISC – Pelerin în România, 3 ani de la vizita apostolică”,eveniment ce va avea loc marți, 31 mai a.c., ora 17:00, în Sala Lapidarium a Muzeului Național de Istorie a României (Calea Victoriei nr. 12).

Organizată deArhiepiscopia Romano-Catolică de București, în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a României, expoziția marchează împlinirea a trei ani de la vizita istorică a Papei Francisc în România (31 mai – 2 iunie 2019) și se constituie în jurul memorabilei fraze rostite de către Suveranul Pontif, cu ocazia acestei vizite: „Vin în România, țară frumoasă și primitoare, ca pelerin și frate. Dumnezeu să binecuvânteze România!

Printre numeroasele obiecte legate de vizita Papei Francisc prezentate în cadrul expoziției, precum ornatul, stola și mitra papală, tronul papal folosit de Suveranul Pontif în Catedrala Sfântul Iosif din București, vizitatorii vor avea ocazia să admire și celebrul papamobil cu care Papa Francisc a călătorit pe meleagurile țării, care va fi expus pe terasa Muzeului Național de Istorie a României. Fotografiile din timpul vizitei papale, realizate de echipa Vatican Media și de un colectiv de fotografi români: Adrian Cuba, Alexis Dimcev, Octav Ganea, Alexandru Micsik și Iustin Toma, recompun imagistic și emoțional parcursul acestei întâlniri unice.  

La deschiderea oficială a expoziției vor participa E.S. Mons. Miguel Maury Buendía, Nunțiul Apostolic în România și Republica Moldova, ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit romano-catolic de București, înalți prelați, preoți și demnitari din conducerea Statului.

Proiectul a fost inițiat de Oficiul pentru Bunuri Culturale Ecleziastice și Patrimoniu al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București, beneficiind de consiliere artistică din partea doamnei lector universitar dr. Anna-Mária Orbán (Universitatea Națională de Arte București). Conceptul expozițional și regia artistică aparțin domnului Dan Michael Schlanger.

Expoziția va fi deschisă în perioada 31 mai – 17 iunie 2022 și va putea fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 10:00 – 18:00.

Parteneri media: ERCIS FM, Angelus TV, Q Magazine.

More Stories From News

About Asociaţia Jurnaliştilor Români de Pretutindeni