SATUL DACIC DE LA NĂENI ȘI MORMINTELE TRACICE

Autor; Silvia Hodaș

O zi frumoasă de primăvară.Pornim din Măgura Buzăului și ne îndreptăm spre Satul dacic din Năeni, Mormintele tracice și Biserica dintr-o Piatră.

Ajungem pe șoseaua Buzău – Ploiești, trecem prin satul Săhăteni, drumul e asfaltat, dar e peticit binișor și câteva gropi care descurajează. Un indicator ne arată drumul spre Năeni, șerpuitor, aparent imposibil de urcat cu mașina:pietriș, hârtoapele sunt prea mari, șanțuri, pământ lutos și câte un bolovan pune serios la încercare răbdarea și priceperea șoferului. La intrare veghează o statuie din metal, Sf. Gheorghe.

După atâtea hurducăieli, zgâlțâiri mai ceva ca la un cutremur de gradul șapte, foamea ne doboară și hotărâm să organizăm un picnic „dacic”în mijlocul naturii unde nu era țipenie de om, doar niște ciori și ulii deranjați de prezența noastră descriau rotocoale pe cer în speranța că vor avea și ei parte de o masă bună. Un popândău speriat privea cu îngrijorare cum micul grup pune la cale ceva. Preț de câteva minute s-a lăsat admirat, apoi s-a retras pentru a-și face siesta. De atâta pustiu, răsună peste tot croncănitul uliilor, ciorilor și sparg liniștea locurilor.

Ne bucurăm de tot ce ne înconjoară, chiar dacă un vânticel cam obraznic dă peste noi. Nu ne-am lăsat impresionați, avem hainele groase cu noi. După masa copioasă, crestele dealului ni s-au părut mai aproape, nu așa de abrupte, iar drumul ceva mai bun.

Când am ajuns pe vârful dealului, am avut o panoramă superbă: într-o parte câmpie, iar în alta munți.Cam la 500 m, într-o frumoasă vâlcea zărim Satul dacic. Coborâm și intrăm pe o poartă mare și care ne invită să vizităm acest ținut, mai puțin cunoscut. În livada tânără, un viețuitor dă cu var pomii. Se îndreaptă către noi și își cere scuze că e îmbrăcat în haine de lucru, de obicei își primește vizitatorii îmbrăcat național. Apoi cu multă amabilitate ne povestește despre sat. Este realizat după un proiect inițiat de Fundația „Sfântul Sava” din Buzău, condusă de preotul Mihai Milea. S-a pornit de la ideea de a reconstitui o mică așezare dacică, formată din colibe și bordeie, în care viața să se desfășoare ca acum 2000 de ani. Construcțiile au fost ridicate cu ajutorul voluntarilor. Bineînțeles că s-au amenajat: o stână, un iaz cu pește, un atelier de olărie, un cuptor pentru pâine și altele necesare traiului. Bisericuța ridicată are ca patron spiritual pe Sfântul Serafim de Sarov.Simplitatea din interiorne uimește. Un sălaș de închinăciune, contează ruga ta, trecătorule!Viețuitorul ne-a prezentat și interiorul caselor din piatră, lemn și pământ: Chilia lui Ava Moise, Casa Dochiei, Bordeiul părintelui Deceneu. Toate au multe elemente tradiționale: sobă de lut, mese, scaune și dușumea din lemn, cusături și covoare țesute cu motive tradiționale, străchini din lut și linguri de lemn, diverse obiecte vechi pe care s-au depus urmele vremurilor de altădată.

Un bucium trona în bisericuță. Stăpânul acestor locuri ne-a cântat din bucium și încântat cu cântecul de jale ce a răsunat peste tot, însuflețind ținutul, trezit din liniștea profundă. Părea că sunetele tainice ale buciumului vin de undeva din străfunduri de vremuri, ca niște chemări la neuitarea strămoșilor. Câinii au început să urle, păsările cerului și-au întețitcântul, iar cele două bivolițe și un mascul au ridicat semețe capetele spre cer adulmecând de unde vin sunetele.

Deocamdată doar dânsul și feciorul lui s-au adaptat unei astfel de vieți aspre, pe care ne-a prezentat-o ca fiind tare frumoasă, într-un loc binecuvântatunde te pătrunde liniștea.Aflăm că aici se poate experimenta traiul arhaic al dacilor. Se ocupă de grădina de legume, cu creșterea animalelor, cultura viței de vie etc.Apoi adaugă că acest loc a fost ales pentru că aici au trăit dacii și s-au găsit multe urme arheologice.

Ne luăm rămas bun de la ghidul nostru, fericit că a fost vizitat și îi dorim sănătate și putere de muncă, într-un loc atât de unic. Urcăm pe poteca îngustă și mai privim odată spre Satul dacic ce pare desprins din alt timp.

Ajungem pe creasta dealului, mergem spre Grotele preistorice, care ar fi fost săpate în piatra calcaroasă acum 5000 – 7000 de ani.Zonă peisagistică de vis. Zăbovim mult, încercând să deslușim cum trăiau strămoșii noștri. Uimirea și emoția ne cuprinde pe fiecare. Aici pietrele vorbesc, dar tot mai rămân necunoscute; dealuri încărcate de istorie. Întrebările de tot felul vin avalanșă înspre noi: „cum”, „de ce”, „unde”, „care” și… Așezate strategic pe vârfurile dealurilor, răsfirate,grotele erau ferite de eventuale atacuri ale inamicilor și de sălbătăciuni. Căutăm urme ale unor vremuri apuse.

Coborâm cu aceeași dificultate printre șanțuri.Un indicator arată că avem 1 km de mers pe jos până la Biserica dintr-o Piatrăși Necropola tracică. Pornim și în partea stângă suntem la poala dealului cu alte grote istorice, care se zăresc de la distanță. Drumul urcă ușor și pare mai lung, încercăm să nu renunțăm. Niciun indiciu care să ne spună că mergem spre direcția bună. De departe se zărește Biserica dintr-o Piatră. Cu cât ne apropiem, cu atât drumul pare mai greu de parcurs, devine tot mai abrupt și dealulse tot înalță. Vremea bună și soarele, cam timid totuși, ne-au îndemnat să nu renunțăm. Biserica e în vârful dealului, cam la 600 m altitudine, înconjurată de o liniște de nepătruns, în satul cu nume predestinat Vârf. De o frumusețe deosebită, picturile exterioare realizate în maniera bizantină. Stă de strajă, de parcă ajunge la ceruri, deasupra unei întinderi cât nici ochiul nu o poate cuprinde. Este construită din piatra calcaroasă  din apropiere și zidul care o împrejmuiește la fel. Interiorul nu am putut să-l vizităm.

La câțiva pași de curtea bisericii sunt morminte sculptate în piatră cu 2600 de ani în urmă, aici erau înhumați tracii care locuiau pe vârful acestui deal. A fost cam greu să găsim locul vechilor morminte. Având în vedere importanța lor ar trebui insistat pe un traseu mai bine marcat și pe promovare. Un panou informativ și o cruce, dar nu cred că sunt suficiente, alte trei morminte sunt la câțiva metri, chiar pe muchia unei stânci ce dă impresia că „stă să se prăvale”. Obiectele găsite în morminte: vase din lut, oseminte, sabie achinachis persană au fost duse la Muzeul Județean Buzău. Mi s-a părut interesantă informația că în vasele de lut s-au găsit melci, un obicei al tracilor din această zonăfolosit la înhumare, iar numărul lor indica rangul în societate al celui decedat. Într-un mormânt de dimensiuni mai micis-a găsit un vas cu cenușă rezultată în urma incinerării unui trac.

De pe aceste dealuri imaginile sunt superbe, scrutăm zările întinse și de nepătruns.

Țara noastră e plină de comori ce așteaptă să fie descoperite și puse în valoare.

Aprilie, 2022

Silvia Hodaș