Go to ...

Mandri de parteneriatul cu Agerpres

Agentia Nationala de Presa a Romaniei

RSS Feed

8 decembrie 2022

TROVANȚII DE LA ULMET – FASCINAȚIE ȘI MISTER


Autor: Silvia Hodaș

În Joia Mare, 21 aprilie 2022, am pornit la drum spre Trovanți, care se află la aproape 50 km de municipiul Buzău. Auzisem despre ei și am vrut să-i vedem în realitate.

Așa că pornim cu mic, cu mare, la drum cu mașina. Ajungem în satul Ulmet, comuna Bozioru, județul Buzău. Nici nu intrăm bine și constatăm că este un drum tare dificil de străbătut, cu zgâlțâituri din toate părțile, cu ocolișuri multe deoarece se reface un pod, luat de ape cândva.

În jurul orelor amiezii, nici țipenie de om, probabil toată suflarea e preocupată de pregătirile pentru Paște. Până și multitudinea de utilaje care lucrau la construirea podului erau în stare de repaus. Trecem pe lângă ele, dintr-o groapă în alta și oprim într-o parcare amenajată, la 1,5 km de obiectivul nostru. Așa că o luăm pe jos, prilej de a vedea gospodăriile și de a ne întâlni cu oamenii locului. Înainte de a ne îndrepta spre Babele din Ulmet (așa par la distanță, stând la taifas), o pancartă ne informează cu privire la legenda trovanților.

Începem urcușul domol, la început. Privim în dreapta și în stânga și suntem surprinși de sărăcia care domină în partea aceasta de sat: case părăsite în curțile cărora se mai zărește câte o floare sau într-un colț câte un scaun, peste care s-au așezat urmele vremii, în așteptarea stăpânilor plecați din țară sau la Domnul ; altele cu porțile deschise ca și cum stăpânii au plecat nu departe, dar când privești mai atent buruienile acoperă intrările. Nu mergem prea mult și în partea stângă apare o casă pitită după un copac și vedem rufele întinse pe sârmă, o oală de lut – semne ale prezenței umane cândva. Peisajul trist arată clar că acești gospodari au plecat în grabă, fugăriți de lipsuri și nu au mai avut timp sau nu au vrut să-și mai piardă vremea luând niște zdrențe amărâte. Au plecat fără să mai privească înapoi ca nu cumva să-i urmărească sărăcia lucie.

Casele în paragină, înclinate precum viața plină de greutăți. Ici, colo se zăresc și case în construcție ce par să lumineze puțin locurile. Privim cu admirație cum un băștinaș a amenajat curtea cu tot felul de aranjamente florale, figurine, statui etc., pentru a atrage atenția că frumosul există oriunde, numai să-l observăm. Casele din curte sunt vechi, îngrijite și păstrând tradiția.

Pe poteca pietruită pe unele locuri, urcăm agale și ceea ce uimește e faptul că la fiecare gospodărie părăsită, părăginită sau plină de viață, la intersecții sau lângă o fântână vezi troițe și cruci, ba chiar una era în spatele unei grădini. Paznici la porți, la intersecții de drumuri și viață troițele și crucile de diferite forme, cu inscripții, mai noi sau mai vechi exprimă legătura omului cu Dumnezeu. Parcă și acestea completează acest peisaj trist și amintesc că pe aceste meleaguri au trăit oameni cu credință în Dumnezeu, cu speranță că numele lor vor fi pomenite de trecătorii ce se vor opri o clipă în drum spre Trovanți.

Ajungem la o salcie de peste multe zeci de ani, un adevărat monument pe care e un indicator, ne întâmpină și face deschiderea spre o poiană unde un trovant în formă de sferă iese din pământ, apoi ne îndreptăm spre scările amenajate și ce șerpuiesc printr-o pădurice de arini. Cu sufletul la gură, mai facem câte un popas așezându-ne pe băncile amenajate și ne mângâiem privirea cu un peisaj de vis, peste care domină liniștea. Urcăm, niciun turist, doar doi câini ne întâmpină voioși, prietenoși și care au rolul de ghizi în perioada aceasta, lucru ce-l vom constata mai târziu când vor coborî cu noi în sat.

După urcarea abruptă ajungem pe platou și zărim trei forme mari în partea dreaptă ce par OZN-uri aterizate de niciunde. În partea stângă două faimoase pietre, așezate în formă de arc: „Arcul de triumf” al naturii peste timp întâmpină misterios turiștii. Peisajul e mirific. Se vede cât colo că zona nu e amenajată și exploatată deloc din punct de vedere turistic. Atmosfera e animată doar de unele formele curioase ce stau la…sfat! Câteva pancarte atrag atenția să se păstreze curățenia, să nu se zgârie pietrele, să nu se urce pe ele sau pericol de prăbușire. Doar atât, numai că dacă privești cu atenție la toate formele vei constata o mulțime de asemănări cu lumea animală și nu numai. Ne plimbăm printre pietre și încercăm să asemănăm forma lor cu ceva anume. Au și început dezbaterile și fiecare a adus argumente în favoarea sa. Imaginația fiecăruia a jucat un rol important: Broasca țestoasă, Omida uriașă, Bubulina, Papanașul cu moț, Melcul, Săgeata, Oul uriaș, Antena, Scaunul, Toboganul, Ciuperca uriașă, Calendarul dacic, Clepsidra etc. Pe un indicator citim că sunt forme cum ar fi Coloana, Balena și Delfinul. Aici nu discutăm! Poate că ar fi fost mai bine să fie atribuită fiecărei pietre o asemănare și scrisă pe un marcaj. Pe altă parte e mai bine așa, fiecare vizitator are șansa de a dispune de imaginația sa creativă.

Razele soarelui le mărește misterul și când privești la formele ciudate lasă impresia că sunt desprinse din vremuri îndepărtate, pe când omul nici nu era sau că au aterizat de undeva, cândva. Martori muți la toate frământările vremurilor de demult. După dezbateri intense am găsit pietre de toate mărimile și greutățile, de toate formele: farfurii zburătoare, bile perfect sferice, cu aspect de cilindru, alte ovale, alungite sau îngemănate, cu fețe umane sau de creaturi fantastice. Câteva din cele cu formă de farfurii zburătoare sunt îngropate în nisip pe jumătate de parcă au aterizat forțat sau se ridică din adâncimile pământului spre înalt, alte pietre enorme sunt suspendate în poziții stranii acoperite sau nu de câte un boschet.

Unul dintre puști a venit cu ideea să îmbrățișăm câte un trovant, atât cât putem, să devenim fericiți, să captăm energia cosmică, așa că fiecare ne-am îndreptat spre cei cu formă de farfurie zburătoare. Adulți și copii le-am studiat pe toate părțile, nu am găsit ușile de pătrundere în interior.

Am aflat că oamenii locului au născocit tot felul de legende, că aceste pietre ar avea puteri miraculoase și fac omul supărat să se înveselească numai atingându-le, ba că ar avea puteri vindecătoare de la Dumnezeu. Cea mai deosebită este aceea că se deplasează continuu, ca și cum o forță nevăzută îi mută. Pentru a convinge, localnicii au făcut chiar măsurători hotărâți să demonstreze acest lucru și au constat că se mută 1- 2 m la șapte ani. De asemenea, mai este o legendă conform căreia trovanții, „pietre vii”, sunt „trecători spre lumea de dincolo”. În apropierea acestora lumile de dincolo își deschid porțile și îi lasă pe cei cu sufletul curat să cunoască taine ascunse oamenilor. Am zăbovit și noi mult timp în prejma lor pentru a descifra aceste taine, le-am privit din toate unghiurile dar se pare că misterul s-a adâncit și mai mult și nu am găsit porțile spre cunoașterea secretelor ascunse. Conform altor legende aceste pietre, unele de câteva tone, ar fi fost aduse de niște uriași care au trăit pe aici sau de extratereștri. Scrutăm peste văi adânci, brăzdate de pâraie, dealuri împădurite cu foioase și gândul ne zboară la cum să deslușim adevărul despre originea trovanților.

Coborâm încântați de cele descoperite. Suntem norocoși, o femeie trecută bine de prima tinerețe și-a scos pe o tarabă improvizată produse alimentare ecologice. Frumos aranjate și etichetate, prețuri convenabile, numai potrivite pentru a umple pungile cu bunătăți. De bucurie că întâlnim un om ne-am repezit fiecare să cumpărăm câte ceva, deși fiecare dintre noi avea acasă cămara plină. Nu puteam pleca de pe aceste meleaguri fără o amintire…comestibilă.

Din punct de vedere științific, acum 14 milioane de ani materia care formează trovanții era nisipul fin al unor plaje și bancuri de nisip preistorice, modelate în timp de vânturi, ploi etc. Natura a creat aceste forme inedite denumite de prof. Mihai Mâncu „sublime imnuri în piatră”.

Trovanții au fascinat dintotdeauna, pietrele care cresc cam 4-5 cm în 1200 de ani, își schimbă forma și locul. Sunt spectaculoși, merită să fie vizitați. Aici poți simți și vedea magia naturii!

Silvia Hodaș

More Stories From News

About Berzintu Lucretia

Jurnalistă, membră în Asociația Jurnaliștilor Români de Pretutindeni, Canada, membră în Uniunea Ziariștilor Profesioniști, România - pentru Diaspora, autoare a două cărți jurnalistice, cu interviuri: ”Cetățeni ai spiritului universal”, editura Anamarol, București, 2010 și ”Interviuri pe trei continente”, Editura Saga, Israel, 2017.