Un weekend cu Brâncuși. 18-20 februarie 2022
15 februarie 2022
COMUNICAT
Cu prilejul Zilei Naționale Constantin Brâncuși, Muzeul Național de Artă al României (MNAR) vă invită la un program dedicat, în zilele de 18, 19 și 20 februarie, sub genericul Un weekend cu Brâncuși.
Aniversarea sa va fi celebrată vineri 18 februarie de la ora 19 la Sala Auditorium printr-un concert de muzică tradițională românească susținut de Simion Bogdan-Mihai și Lăutarii de mătase. Acesta va fi precedat de aforismele marelui sculptor în lectura actorului Richard Bovnoczki, urmate, în aceeași interpretare, de aprecierile lui Ion Minulescu, Marcel Iancu și Paul Morand publicate în revistele de avangardă Contimporanul și Integral din anii 1925-1927.
Sâmbătă 19 și duminică 20 februarie vă invităm la ghidaje gratuite în Sala Constantin Brâncuși din Galeria Națională.
MNAR lansează cu această ocazie și turul virtual al acestui spațiu care prezintă lucrările lui Constantin Brâncuși în muzeul nostru. Acesta este realizat în parteneriat cu echipa Into Virtual Reality și va fi pus la dispoziția publicului de sâmbătă, 19 februarie 2022, pe site-ul MNAR.
„Aniversăm cu bucurie nașterea părintelui sculpturii moderne cu muzică veche românească, care i-ar fi plăcut și lui. Accentuăm, astfel, legătura lui cu spiritualitatea românească și prezentăm aprecierile timpurii ale operei sale care dovedesc deschiderea către modernitatea cea mai acută a oamenilor de cultură din România interbelică. Totodată, evenimentul deschide seria de manifestări culturale dedicate Zilei Internaționale a Francofoniei care se vor desfășura la MNAR sub genericul <<Dincolo de cuvinte – Au-delà des mots>>. Acestea vor cuprinde ghidaje dedicate în expozițiile permanente și expozițiile „Pallady 150”, prelegeri și alte activități cu public” spune Călin Stegerean, directorul general al MNAR.
Participarea la programul din 18 februarie 2022 se face cu bilet de intrare, preț 12 lei. Biletele vor putea fi cumpărate online de luni, 14 februarie 2022.
Participarea la tururile ghidate se va face în baza biletului de intrare la Galeria Națională și în limita a 15 persoane per ghidaj. Preț bilet intrare 20 lei, ghidaj gratuit.
Accesul la evenimente și ghidaje se face cu respectarea tuturor normelor pentru combaterea virusului SARS COV-2, în vigoare.
Programul UN WEEKEND CU BRÂNCUȘI poate fi consultat pe www.mnar.arts.ro și pe pagina de Facebook a Muzeului Național de Artă al României.
UN WEEKEND CU BRÂNCUȘI | Program
Vineri, 18 februarie 2022, ora 19.00, Sala Auditorium
- „Când creezi trebuie să te confunzi cu Universul”, aforisme brâncușiene și cronici de epocă în lectura actorului Richard Bovnoczki
- Concert Simion Bogdan-Mihai și Lăutarii de mătase.
Sâmbătă, 19 februarie 2022
- Orele 11:00, 13:00, 15:00, 17:00 – Ghidaje în Sala Constantin Brâncuși
- acces prin Galeria Națională
Duminică, 20 februarie 2022
- Orele 11:00, 13:00, 15:00, 17:00 – Ghidaje în Sala Constantin Brâncuși
- acces prin Galeria Națională
Richard Bovnoczki este actor la Teatrul Național București și a colaborat cu Unteatru, Teatrul Bulandra, Teatrul Odeon, Teatrul Ion Creangă și Teatrului Evreiesc de Stat.
Intensa activitate teatrală este completată de roluri în filme și scurt metraje, printre care: Aurora (regia: Cristi Puiu); Luna verde (regia: Alexa Visarion); Întâlnire cu al treilea Reich (regia: Victor Dragomir); Întâlniri încrucișate (regia: Anca Damian).
Simion Bogdan-Mihai este un artist complex, culegător de muzică tradițională și lăutar, unul dintre ultimii cântăreți la cobză din România.
A fost membru fondator al formației Antrepriza Muzicală, alături de naistul Victor Matei, unul din discipolii lui Gheorghe Zamfir, fiind activi între anii 2008 și 2010. A făcut parte din formația Banda Agurida a Loredanei Groza și a colaborat cu Mihai Mărgineanu, Taraf de Haidouks și Les Elephants Bizarres. Alături de formația Lăutarii de mătase a susținut numeroase concerte de muzică lăutărească, readucând astfel în prim plan acest gen de muzică
A lucrat la coloana sonoră a documentarelor Flavours of Romania și Wild Carpathia realizate de jurnalistul britanic Charlie Ottley.