APARIȚIE EDITORIALĂ – Romanul grafic istoric, un manual auxiliar
8 decembrie 2021
COMUNICAT
Deși cuvântul „roman” ne duce cu gândul la lucrări ce conțin zeci, sute de pagini, termenul „roman grafic” este aplicat azi, pe scară largă, incluzând lucrări de ficțiune, non-ficțiune și antologizate … în benzi desenate. Istoricul Richard Kyle a inventat termenul „roman grafic” într-un eseu publicat în numărul din noiembrie 1964 al revistei fanzine Capa-Alpha. Termenul a devenit familiar după succesul comercial al volumului “Maus” de Art Spiegelman (1986), apoi edițiile colectate ale lui Frank Miller “The Dark Knight Returns” (1986) și “Watchmen” ale lui Alan Moore și Dave Gibbons (1987). Industria cărții a început să folosească termenul de „roman grafic” ca o adevărată categorie în librării, începând cu anul 2001.
LANSAREA romanului grafic “Momente din istorie – Istoria comunismului în România. Începuturile.” va avea loc în mediul online, 16 decembrie 2021 / ora 18:00, în prezența autorului Mihai I. Grăjdeanu și editorului Cosmin Budeancă, cu participarea elevilor alături de profesorii acestora:
– Camil Ionescu, profesor de istorie, Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă”, Brașov
– Prof. dr. Maria Rițiu, Colegiul Național „Emil Racoviță ”, Cluj-Napoca
– Prof. Janina Burlacu, Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”, București
– Prof. Dorin Răduți, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Petroșani
“Adaptarea romanelor istorice sub formă de benzi desenate a devenit în ultimii ani foarte populară pe piața internațională. Prin forța sa narativă și grafică, prin preocuparea sa pentru adevărul istoric, romanul grafic cu subiect istoric se pretează foarte bine unui studiu începând cu clasa a V-a până la liceu și facultate. Mai presus de toate, permite abordarea noțiunii de ‘memorie’ în toate, sau aproape toate, aspectele sale: defectele și recompozițiile memoriei, amintirile individuale, colective, naționale etc. Noțiunea de memorie este în centrul transmiterii istoriei”, declară Mihai I. Grăjdeanu, autorul de benzi desenate care lansează în aceasta lună primul volum din seria: “Momente din istorie – Istoria comunismului în România. Începuturile” (editura Fundației Culturale “Memoria”), un romane grafic istoric interactive, gândit pentru orele de istorie din școli și licee.
“Romanul grafic ’Istoria comunismului în România’ prezintă istoria pe înțelesul elevilor, prin conceptul de bandă desenată aplicată, un concept pe care l-am inițiat și l-am publicat mai întâi în seria revistelor Comics Didactic.”, continuă Mihai I. Grăjdeanu. “Studierea în gimnaziu, liceu și facultate, prin benzi desenate, a regimului comunist din România în cazul de față, este un exemplu semnificativ de învățare a istoriei abordând memoria colectivă.”
Link acces eveniment online:
https://kinderpedia-co.zoom.us/j/88965349360…
Meeting ID: 889 6534 9360
Parola: 081866
44 pagini. 20 lei
Pre-comenzi: www.revistamemoria.ro