Consilierul de stat László Borbély, membru de onoare al Asociației Euro-Toques Internațional
17 noiembrie 2021
COMUNICAT DE PRESĂ
S-a lansat primul manual de educație gastronomică, nutriție sănătoasă și combatere a risipei alimentare, autor dr. Iulia Drăguț.
Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României a organizat marți, 16 noiembrie a.c. la Palatul Culturii din Iași, împreună cu Asociația Culturală Euro Est Alternativ (ACEEA) evenimentul de lansare a unui manual destinat viitorilor specialiști în gastronomie dar și oamenilor ce își doresc să își îmbunătățească alimentația și implicit starea de sănătate.
Cu această ocazie, consilierul de stat László Borbély a primit distincția de membru de onoare al Asociației Euro-Toques Internațional, cea mai relevantă asociație care promovează gastronomia sustenbilă și lucrează direct cu instituțiile europene.
„Implicarea Departamentului în promovarea nutriției sănătoase a fost recunoscută astăzi la cel mai înalt nivel. Alimentația este fără îndoială un exemplu de activitate esențială legată direct de dezvoltarea durabilă. Indiscutabil, o modalitate sigură de a îmbunătăți sănătatea este adoptarea unei alimentații echilibrate. Aceste două componente ne vor duce mai aproape de un stil de viață sustenabil, o formă de respect față de noi înșine și față de mediul înconjurător. Risipa alimentară este de asemenea un aspect important: peste 6.000 de tone de alimente se aruncă zilnic în România.”, a declarat László Borbély, consilier de stat, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă.
Manualul are o componentă dedicată sănătății fizice, dar și celei emoționale. Cuprinde elemente esențiale despre lanțurile trofice, dependența de natură și consecințele îndepărtării de aceasta, toate analizate în spiritul principiilor dezvoltării durabile. Materialul ne relevă faptul că aceste principii se regăsesc în cele mai simple acțiuni și activități pe care le întreprindem în fiecare zi.
Manualul a fost tipărit în 300 de exemplare și va fi distribuit gratuit în liceele și școlile profesionale în sistem dual cu specific gastronomic. De asemenea, o versiune electronică va fi disponibilă pe site-ul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă.
Evenimentul de promovare a dezvoltării durabile, a consumului responsabil și Manualul Risipă Alimentară și nutriție sănătoasă contribuie la promovarea Strategiei Naționale pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030, atingând Obiectivele de Dezvoltare Durabilă 2 – Foamete Zero și 3 – Sănătate și bunăstare, Obiectivul de Dezvoltare Durabilă 4 – Educație de calitate și Obiectivul de Dezvoltare Durabilă 12 – Consum și Producție Responsabile.
În cadrul conferinței de lansare au mai luat cuvântul Mihai Chirica, primarul Municipiului Iași, Luciana Antoci, inspector școlar general al județului Iași, profesori, specialiști din domeniul gastronomic, chefi și somelieri care reprezintă România la competiții internaționale.
Conform unui barometru de opinie publică realizat în cadrul proiectului „România Durabilă”, promovarea consumului de alimente sănătoase este pe primul loc în ceea ce privește interesul cetățenilor (92% sunt interesați sau foarte interesați). Rezultatele barometrului pot fi consultate aici: http://romania-durabila.gov.ro/wp-content/uploads/2020/08/RD03-Livrabil-E-Narativ.pdf