În memoria maestrului Ştefan Cazimir!
11 august 2021
Duminică, 8 august 2021, şedinţa cu public lunară a Asociaţiei Literare Păstorel Iaşi (Iaşi) s-a derulat la Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Asachi” din Iaşi şi a fost dedicată memoriei celui care a fost marele om de cultură Ştefan Cazimir, plecat recent în lumea de dincolo.
Despre personalitatea lui Ştefan Cazimir au vorbit scriitorii Mihai Batog-Bujeniţă şi Vasile Diacon, care au şi povestit câteva întâmplări de viaţă din întânirile culturale, dar şi politice din Parlamentul României, cu marele critic literar şi profesor universitar Ştefan Cazimir, care s-a născut la Iaşi pe 10 noiembrie 1932 şi a trecut la ceruri la Bucureşti, pe 5 august 2021.
Au fost prezentate apoi cărţile editate de Doina Toma, Rodica Ioniţă-Grosu, Silvia şi Ioan Hodaş, dar şi ultimul număr al revistei de umor „Booklook”. A fost promovat şi proiectul pictorului Calistrat Robu, care a propus ca fiecare tablou al său să fie însoţit de câte o epigramă a membrilor ALPI, preşedintele Mihai Batog-Bujeniţă îndemnându-şi colegii la scris catrene!
Au citit apoi din propriile creaţii literare scriitorii Doina Toma, Silvia Hodaş, Rodica Ioniţă-Grosu, Viorica Şerban (care a prezentat şi un fragment din romanul „Arca lui Nae” scris de Mihai Batog-Bujeniţă), Oana Frenţescu, Corina Matei-Gherman (care a recitat şi câteva poeme elaborate de Calistrat Robu), Amgela Mihai, Cornelia Livia Bejan, Mihai Haivas (care a recitat şi din creaţia literară a maestrului Eugen Deutsch), Vasile Diacon, Victor Iosif, Vasile Larco, Ioan Hodaş, Mihai Caba, Constantin Ticu Mihai, Mihai Batog-Bujeniţă, Constantin Anton, Constantin Profir, Doru Melnic, iar Ionel Pintilii a făcut câteva invitaţii la manifestările culturale care vor avea loc în Parcul Copou, în perioada următoare.
Următoarea şedinţă cu public în cadrul ALPI va avea loc pe 12 septembrie 2021, tot de la ora 10.00 şi tot la BJ „Gh. Asachi” din Iaşi, cu o zi înaintea deschiderii noului an şcolar în România.
DAN TEODORESCU