Go to ...

Mandri de parteneriatul cu Agerpres

Agentia Nationala de Presa a Romaniei

RSS Feed

28 iulie 2021

MIRAJUL DIN CUVINTE


Scriitorul/Jurnalistul Dan Teodorescu este un nume cunoscut la nivel national și internațional, un nume care spune și va lăsa generației viitoare multe cunoștințele adunate și puse în paginile cărților Domniei Sale cu multă migală și înțelepciune. Este și va rămâne un nume de referință în literatura română.

Dan Teodorescu este Membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR); Membru al Asociaţiei Presei Sportive din România (APSR), unde a primit în 2017 Premiul „Aurel Neagu” pentru întreaga activitate, dar şi o Diplomă de Excelenţă şi o Medalie pe scena Ateneului Român din Bucureşti, în „Gala APS – 90 ani”; Membru Senior al Asociaţiei Literare „Păstorel” Iaşi” (ALPI), acolo unde este Şeful Departamentului Relaţii Internaţionale; Preşedinte al Ligii Scriitorilor Români – Filiala Iaşi-Nord Est.

În 2020 şi 2021 primeşte medalia „Virtutea Literară” şi premiul „Laudatio” din partea conducerii L.S.R. de la nivel naţional şi a juriului de specialitate din Cluj-Napoca; Membru fondator al noului Cenaclu „George Topîrceanu” de la clubul CFR Iaşi, de la Râpa Galbenă – din 2018; Membru al Societăţii pentru Cultură şi Literatură Română în Bucovina – Filiala Iaşi; Membru al Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Iaşi; Membru al Asociaţiei Jurnaliştilor Români de Pretutindeni (AJRP), din Canada; Membru fondator al Comitetului de Iniţiativă pentru înfiinţarea Complexului Muzeal al Locomotivelor la Iaşi; Redactor Şef al publicaţiilor SPORT FAN CLUB şi www. clubsportivcfr.ro.; Consultant ştiinţific la publicaţia „Rezervistul” editată la Cercul Militar Iaşi; Ofiţer de presă şi director sportiv la CS CFR Iaşi; Ofiţer de presă la echipa de fotbal în sală ACS Futsal Poli Iaşi şi pentru tenismenul de talie internaţională Bogdan-Ionuţ Apostol.

A mai fost mulţi ani ofiţer de presă la Clubul de Volei Penicilina Iaşi, Clubul de dans sportiv Nikons Iaşi şi Clubul de gimnastică ritmică CSŞ Anghel Saligny Iaşi.

Redactor Şef Adjunct la Agenţia de Presă „Aşii Români” şi la revista „Vocea Ta”, cu sediul central la Nürnberg (Germania) şi cu distribuţie în Austria, Belgia, Germania, Olanda, Elveţia, Franţa; Senior Editor la publicaţia MIORIŢA USA, din Sacramento / California – SUA şi la Centrul Cultural Româno-German „Dumitru Dorin Prunariu” de la Nürnberg.
– Redactor la revista „Nord-Est Cultural” a LSR-Filiala Iaşi-Nord Est, la săptămânalul regional „Meridianul Iaşi – Vaslui – Bacău” şi la revista „Booklook”.

Dar cum era de așteptat Dan Todorecu publică: În nopţile cu heruvimi sălbatici (2015); Meridianele Sportului Ieşean (2015);Cultură şi Sport în Dealul Copoului (2016);Paşaport către neuitare (2016);Între două secole – 2 volume (2017);Paralele Olimpice (2017);Regi şi Regine la Palat (2017);Game – Set – Match (2017);Ringul Magic (2017);Fotbalul Mic şi Fotbalul Mare – 2 volume (2018);Eseuri cu balonul oval (2018);Lansări europene (2018);Născut pe Lăpuşneanu (2018);Zece de Zece (2018);Univers 69 (2019); Lacrimi şi performanţă pe meridianele lumii (2019);Secvenţe europene (2019);Incursiuni pe meridianele lumii (2019);„7 şi 0″ (2020);Staţi în casă! (2020);Ieşiţi din casă! (2020);Mergeţi acasă! (2020);Jurnalul lui DANTE (2020);La cumpăna dintre „20″ şi „21″ (2021);Nume de cod LSR – FINE (2021);Mirajul Cuvintelor (2021);

Are numeroase apariţii în antologiile literare din Iaşi, Cluj-Napoca, Olăneşti, Mizil, Urziceni, Bucureşti.,etc.

A publicat în mass-media din România, Germania, Israel, Ucraina, Anglia, Austria, Belgia, Olanda, Elveţia, Franţa, SUA, Australia, Canada, Republica Moldova.

După cum vedeți scriitorul Dan Teodorescu ne-a spus „stați în casă”, apoi „ieșiți din casă, ne spune „mergeți acasă” iar acum ne poartă cu o mână sigură prin magia cuvintelor. Confucius ne amintește că „cuvintele sunt vocea inimii”. Dan Teodorescu scoate aceste cuvinte din inimă, prin magie le așterne pe hârtie ca în final aceste cuvinte magice să ajungă și în inimile noastre.

Își amintește că „musteștește pământul în reavănul serii” și „de ieri pământul mi s-a părut mai sfânt îmbălsămat în sânge şi în legământ”, un legământ făcut prin sângele strămoșilor noștri pe care autorul nu îi uită și ne amintește: „Uite serpii, Diogene,/ Uite şerpii/Care ţi-au sugrumat amintirile/Şi s-au petrecut în nemurire./Priveşte-ţi amforele Diogene/Şi alungă-ţi gândul/că ai să redevii om.(…) În timpul dragostei de ţărm./Uite şerpii, Diogene,/ uite şerpii”… Dar cred că scriitorul Dan Teodorescu nu vrea să fie supus și spune:„Netrecerea spre alte oseminte/mi-a fulgerat netrebnicul cuvânt pe flori de cedru ascultând irodul/nemerniciei spulberate-n vânt” iar gândul îl conduce spre dorul de libertate: „O, cer de libelule mă-ndeamnă să culeg/un fruct de pe o rază de dor de libertate” iar în acest zbor:„toate păsările îmi cuprind mâinile şi le poartă prin văzduh şi prin ceaţă şi prin cuvinte nestrigate” cheamă „Rugăciune către timpul meu”vrea o„îmbrăţişare” joacă „șah cu nebunii” și se „ascunde în nemurire

În acest volum veți mai găsi găsi poezii ca: Deşertul din mine, Vis răvăşit, S-au închis graniţele!, Apocalipsa din jurul luminii, Trecere, Transhumanţă,

Mirajul cuvintelor să vă cuprindă pe voi cititorii să descoperiți în acest volum și alte poezii care vă vor lumina sufletul.

Autorului, Dan Teodorescu îi urăm mult succes pe drumul cuvintelor strigate să ne mai ofere și alte minunate flori din grădina Domniei Sale.

Corina Matei Gherman

Membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași.

More Stories From News

About Asociaţia Jurnaliştilor Români de Pretutindeni