Mega Expo – România la Jocurile Olimpice
6 aprilie 2021
Între 9 și 25 aprilie, ești invitatul nostru special la Mega Expoziția dedicată marilor campioni ai țării – în cadrul căreia vei descoperi sute de obiecte de memorabilia, imagini și articole de arhivă care ilustrează istoria sporturilor olimpice din România.
„Mega Expoziția România la Jocurile Olimpice”, organizată de Asociația ESCU, la inițiativa Mega Mall, cu sprijinul Muzeului Sportului, are în prim plan cultura sportivă în România, din antebelic și până în prezent. Sute de obiecte de colecție, printre care torțe, medalii și cununi cu lauri autentice, echipamente ale sportivilor, imagini și articole de arhivă așteaptă să fie descoperite de către privirile curioase ale vizitatorilor, la nivelul 1 în Mega Mall.Dacă vii în vizită, vei avea ocazia să vezi obiecte expoziționale care relatează istoria a peste 15 sporturi olimpice practicate în România. Acestea cuprind: gimnastică artistică, atletismul, canotajul și kaiac-canoe, luptele libere și greco-romane, călărie, tenis, scrimă, rugby, înot și polo, bob, skeleton, volei, ciclism, fotbal și tir.Printre cele mai interesante exponate se numără costume oficiale de participare la olimpiade, medalii, costume de competiție și recuzită de antrenament ale sportivilor Marian Oprea, Larisa Iordache, Marius Urzică, Marian Drăgulescu, Ionela Târlea, Alina Dumitru, Monica Roşu, Nicoleta Grasu și Gheorghe Berceanu. Medaliile Iolandei Balaș şi ştacheta sa de măsurat paşii ocupă și ele un loc de cinste la expoziție.De asemenea, vizitatorii vor putea vedea kaiacul-canoe și schifurile originale de participare la Olimpiade ale echipelor naționale din perioada Elisabetei Lipă și a lui Ivan Patzaichin.Selecția de obiecte de colecție mai cuprinde și bluza semnată de echipa fetelor de la spadă de la Olimpiada de la Rio (2016) – Loredana Dinu, Simona Cristina Gherman, Simona Pop, Ana Maria Florentina Popescu, minge de rugby și echipament semnat de lotul naţionalei de la Olimpiadă, echipamentul de competiție al echipei de volei care a câștigat bronzul la Olimpiada din Moscova (1980), un profil special realizat despre Nadia Comăneci cu materiale din presa vremii, articole antebelice şi interbelice de popularizare a sportului, reportaje speciale din perioada anilor ’50-‘90 ș.a.m.d.Disc, bilă şi suliță din colecția personală a Nicoletei Grasu, care au aparținut atleților participanți la Olimpiade în anii ’50-’60, o bicicletă de ciclism din anii ’30, bob şi skeleton al echipei de la participările de la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci, costum întreg şi echipament de echitaţie (harnaşament) al Col. Anghelache Donescu, de la Olimpiada de la Moscova, 1980, sunt exponate reprezentative pentru perioada 1930-2000.Acestora li se adaugă rachete de tenis și echipamente de antrenament semnate de Ion Țiriac, Andrei Pavel și costumul de competiție la Olimpiada de la Rio (2016) al lui Tiberiu Dolniceanu (medalie de argint, sabie pe echipe) și al Simonei Gherman (medalie de aur, spadă pe echipe).Expoziția găzduiește și lucrările câștigătorilor primei ediții a concursului național Olimpiada de Benzi Desenate, realizat sub îndrumarea autorului Mihai I. Grăjdeanu. Competiția are drept scop promovarea spiritului olimpic și conștientizarea valorilor sportive în rândul elevilor de toate vârstele.Mai multe detalii despre expoziție, program și măsurile cu rol preventiv pe care le-am implementat în Mega Mall se regăsesc aici: http://bit.ly/mega-expo-RO-JO